Luptele in Sudan pentru petrol

Violenţa interetnică s-a soldat cu sute de morţi în ultima săptămână, în Sudanul de Sud, potrivit oficialului responsabil al misiunii Naţiunilor Unite în această ţară. Fortele armate ale Sudanului și ale Sudanului de Sud poartă lupte dure în regiunea de graniță, dupa o dispută pentru un teritoriu care conține o mare parte din resursele de petrol.

Luptele au izbucnit între cele două armate în apropierea oraşului Kersana. Armata Sudanului de Sud, stat care s-a rupt de Sudan pe 9 iulie 2011, a anunțat miercuri că a respins un atac al vecinilor din nord asupra orașului Teshwin, care a inclus atacuri aeriene și tiruri de artilerie. Mai mult, cei din sud au reușit, din primele informații, să meargă mai departe și să ocupe teritoriul Heglig, pe care atât ei, cât și vecinii lor din nord și-l dispută, dar care era controlat de aceștia din urmă. Heglig este extrem de important, întrucât produce jumătate din cei 115.000 de barili de petrol ai Sudanului de Nord, reprezentând astfel principala sursă de venit a statului.

Reprezentantul permanent al Sudanului la Naţiunile Unite a declarat că atacul Sudanului de Sud forţează guvernul, precizând că „răspunsul guvernului ar fi de aceeaşi dimensiune ca atacul”. Totuși, oficialii Sudanului de Nord au subliniat că guvernul lor nu vrea să escaladeze războiul, iniţiat de Sud, „pentru că acest lucru nu ar servi intereselor niciuneia dintre ţări”. Rapoartele internaționale indică faptul că zona Heglig, bogată în petrol, este considerată una dintre cele mai disputate între nord şi sud.

Sudan a fost în război cu sine însuși aproape întreaga sa istorie post-colonială, începând din 1956. După decenii de luptă pentru independenţă, în nord, sudul Sudanului s-a separat pe 9 iulie 2011 şi a devenit Republica Sudanului de Sud. Șase luni mai târziu, aproape 99% din alegătorii din regiune au aprobat divizarea în cadrul unui referendum care a beneficiat de sprijin internațional.

Cele două state s-au înteles relativ bine pentru o scurtă perioadă după obținerea independenței Sudanului de Sud. Acum însă problemele au reapărut din cauza disputelor pentru petrol: cea mai mare parte a rezervelor au rămas în sud, iar rafinăriile, conductele și porturile în nord. Cele două state sunt dependente unul de altul. Nordul acuza însă Sudul că nu i-a plătit drepturile de tranzit și i-a luat petrol chiar din conducte în contul lor, iar Sudul, în replică, a oprit exporturile de petrol.

Mai mult, Sudul acuză Nordul nu doar pentru asta, ci și pentru susținerea rebelilor de pe teritoriul său. Un summit pentru rezolvarea situației a fost amânat din cauza luptelor între cele două, din ultimele zile.
Realitatea este că ambele ţări se confruntă cu mişcări separatiste în interiorul frontierelor lor, iar de-a lungul frontierei au izbucnit în mod regulat conflicte armate. Toate acestea, pe fondul dezacordurilor existente privind exploatarea petrolului din țară.

În 2005, partidele politice opozante au semnat un acord de pace care a încheiat în Africa cel mai longeviv război civil, în urma căruia au murit aproximativ 2,2 milioane de oameni – de 10 ori mai mulți ca în Darfur. Întrebarea este dacă un grup relativ mic de arabi care trăiesc pe cursul de nord al Nilului şi care au exclus istoric Sudanul, va împărţi puterea şi bogăţia într-una dintre populaţiile cele mai diverse de pe continent. Excluderea politică a Sudanului a alimentat lupta rebelilor din sud, inspirând deopotrivă rebeliunea din vest, în Darfur, care s-a soldat cu peste 300.000 de oameni morți într-una dintre cele mai grave crize umanitare.

Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite a emis o declaraţie, prin care a cerut încetarea imediată şi necondiţionată a tuturor litigiilor dintre cele două state sudaneze, în plus faţă de retragerea imediată a armatei din Heglig.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Municipalitatea timișoreană vrea să modernizeze zonele din jurul Gării de Nord și a Gării de Sud

Primăria Timișoara vrea să mai modernizeze o dată zona din jurul Gării de Nord, de această dată este un proiect mai amplu, în urma unui acord cu CFR, pentru care va cere voie în vederea realizării celor din Consiliul Local. De asemenea, vrea să modernizeze și zona din jurul Gării de Sud, stația din cartierul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să modernizeze zonele din jurul Gării de Nord și a Gării de Sud
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Șeful PNL Timiș evită să ceară eliminarea din partid a lui Sorin Munteanu, dar îi cere să își dea demisia, bărbătește, dacă nu se mai consideră liberal

Dacă în cazul primarului (fost) liberal de la Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, rezolvarea calității de membru al PNL Timiș a fost rapid rezolvată la plecarea sa, în ceea ce îl privește pe edilul-șef de la Buziaș, Sorin Munteanu, președintele filialei Timiș a partidului, Marilen Pirtea, pare să fie adeptul convingerii la revenirea liberală. Aceasta chiar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șeful PNL Timiș evită să ceară eliminarea din partid a lui Sorin Munteanu, dar îi cere să își dea demisia, bărbătește, dacă nu se mai consideră liberal
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Aurelian Chițu ar putea deveni noul atacant titular al Politehnicii Timișoara

Fotbalistul în vârstă de 35 de ani se află la final de contract cu FC Hermannstadt, înțelegerea sa cu formația sibiană urmând să expire la data de 30 iunie 2026. Cele două părți sunt aproape de a ajunge la un acord oficial, mutarea fiind considerată o adevărată lovitură pe piața transferurilor pentru echipa bănățeană din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aurelian Chițu ar putea deveni noul atacant titular al Politehnicii Timișoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

colterm

Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Societatea Colterm efectuează în această perioadă mai multe lucrări majore de reparații și modernizare a infrastructurii de producere a energiei termice, folosind resurse proprii. Acestea sunt planificate etapizat, astfel încât sistemul să poată funcționa în condiții de siguranță și eficiență. În prezent, compania are activă în SEAP procedura pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pompierii salvatori au intervenit joi, aproape de ora 16 la un grav accident petrecut pe VTM, sens de mers Giroc – Moșnița Nouă. În accidentul rutier sunt implicate trei autoturisme și un autotren cu semiremorcă care transportă cărămidă. Din primele informații, autotrenul este răsturnat pe un autoturism. Un bărbat prezintă leziuni incompatibile cu viața. O...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident teribil în Timiș, fiind implicate trei mașini și un autotren! O persoană a murit
Dacă în cazul primarului (fost) liberal de la Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, rezolvarea calității de membru al PNL Timiș a fost rapid rezolvată la plecarea sa, în ceea ce îl privește pe edilul-șef de la Buziaș, Sorin Munteanu, președintele filialei Timiș a partidului, Marilen Pirtea, pare să fie adeptul convingerii la revenirea liberală. Aceasta chiar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șeful PNL Timiș evită să ceară eliminarea din partid a lui Sorin Munteanu, dar îi cere să își dea demisia, bărbătește, dacă nu se mai consideră liberal
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, spune că filiala pe care o conduce nu are o poziție oficială în ceea ce privește colaborarea în Consiliul Local Timișoara cu cei de la USR, condiționată de obținerea de către partid a postului de city manager, așa cum sugera secretarul general al filialei, Alin Popoviciu, în urmă cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea analizează declarațiile lui Popoviciu pe tema schimbării city managerului la Timișoara: ”Este un om flamboaiant, exuberant”
  Moartea lui Matias, tânărul de 16 ani ucis într-un accident de circulație teribil continuă să provoce emoții puternice. Adolescentul era legitimat la juniorii Dumbrăviței, iar pe arena Ștefan Doboy, timp de mai multe zile s-au ținut ceremonii în memoria lui. Și Asociația Județeană de Fotbal a decis ca în toate partidele din acest weekend,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momente de reculegere în memoria lui Matias la toate meciurile de fotbal din județul Timiș din acest weekend
Primăriţa Craiovei, Olguţa Vasilesscu, unul dintre cei mai influenţi lideri naţionali ai PSD, a atacat ieri Guvernul pe motiv că ar aloca prea mulţi bani pe stadioane, în detrimentul altor sectoare. Unul din stadioanele care aşteaptă bani de la guvern este cel din Timişoara, pentru care militează preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, totodată preşedinte al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atac cu mantă la Alfred Simonis? Cu sacii în căruţă, Olguţa Vasilescu atacă guvernul pentru că ar irosi bani pe stadioane
Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că pregătirile pentru sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat se află în desfășurare. Înscrierea candidaților are loc în perioada 2–4 iunie 2026, iar la această oră sunt înregistrați aproximativ 3.200 de candidați, din seria curentă și din seriile anterioare. Estimarea finală este de aproximativ 3.500 de candidați, un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiri pentru Examenul Maturității! 3.500 de candidați sunt așteptați în județul Timiș la BAC 2026
Nemulțumiți de nouă lege a salarizării în sistemul bugetar, majoritatea angajaților din Finanțe au decis să protesteze într-un mod inedit. Ei au declarat joi “Ziua fără finanțiști” şi nu vor fi prezenți la lucru. Acțiunea se simte și la Timișoara la sediul Direcției de Finanțe. Acum, acolo e destul de liniște, în clădire mai sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Direcția de Finanțe Timișoara e liniște. Are loc protestul “Ziua fără finanțiști”
Biblioteca Universității Politehnica Timișoara (UPT) a găzduit miercuri, 3 iunie 2026, un workshop dedicat noilor provocări și soluții din managementul sistemelor energetice moderne. Evenimentul, susținut cu sprijinul liderului tehnologic Opal-RT, a marcat nu doar o sesiune intensă de învățare, ci și debutul unui parteneriat strategic de lungă durată între universitate și mediul de afaceri. Adaptare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare strategică în digitalizare și folosirea AI în domeniul energetic între UPT și Opal-RT
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.