Victoria nepoteilor

N-a candidat Gheorghe Ciuhandu la Primăria Timişoarei de câte ori am putut eu să-l votez pe dumnealui. Spun asta nu ca semnatar al lui ferpar politic, ci cu convingerea că amicii mă cred pe cuvânt. La un moment dat am devenit critic la adresa omului pe care l-am tot ales dintr-un apăsător motiv.

Am observat la primarul în care am crezut atâţia ani aceleaşi metehne întâlnite la politicieni mai puţin virtuoşi. Mult mai puţin virtuoşi. Obosit să reacţioneze sau poate mânat de interese de gaşcă, primarul Gheorghe Ciuhandu s-a lăsat încolăcit de un aparat funcţionăresc care nu avea cum să nu-i grăbească sfârşitul politic. Curtat cu aceeaşi pasiune de USL, PDL sau DNA, primarul ţărănist al Timişoarei a clacat exact la fix, când i-au cerut-o nepoţeii, lăsând moştenirea politică timişeană a unui PNŢCD muribund pe umerii mult mai tânărului Adrian Orza.

Îl înţeleg perfect pe Gheorghe Ciuhandu. La urma urmelor, de ce nu ai asculta de nepoţi, ca să te duci la un loc de muncă unde să-l vezi toată ziua pe Jean Cojocari? Cine ar fi masochistul să-şi lase nepoţii dezamăgiţi acasă, doar pentru a-i vedea zilnic pe Chiş Culiţă sau pe Vasile Ciupa? Ori pentru a păstra status-quo-ul preferat al viceprimarului Sorin Grindeanu de la PSD, prietenul lui Victor Ponta, când încă te mai poţi bucura de respectul concetăţenilor atunci când plimbi nepoţeii prin parcurile modernizate de firma Drufec?

Chiar aşa, cred că în ziua de joi, 26 aprilie, divinitatea i-a dat lui Gheorghe Ciuhandu nu numai un semn, ci şi o mare uşurare. Dacă nu credeţi, puteţi să-l întrebaţi când îl veţi vedea relaxat la spectacolele Filarmonicii Banatul. Probabil i-a fost greu să-şi înţarce politic colaboratorii Orza sau Sasca, lăsându-i pentru prima dată ai nimănui într-o politică lipsită de scrupule, dar cu siguranță că a meritat.

Probabil că Gheorghe Ciuhandu va rămâne în istoria Timişoarei ca un primar bun. Şi să nu fie aşa, de ce aş spune eu altfel, când contracandidatul său Nicolae Robu – principalul beneficiar al retragerii ţărănistului – a declarat nu cu multă vreme în urmă că „în definitiv, Gheorghe Ciuhandu a fost un primar bun”.

Paradoxul face că l-aş vota pe Gheorghe Ciuhandu pentru a cincea oară. Dar nu pentru ce-a făcut 16 ani pentru Timişoara, ci pentru că a avut puterea să facă ce a făcut ieri. Nu mulţi politicieni au puterea să se retragă din cursa electorală cocoţaţi pe prima poziţie a sondajelor de opinie. Când alţii fac trotuarul politicii de la un partid la altul, Gheorghe Ciuhandu a avut puterea să se retragă, spre satisfacţia nepoţeilor şi-a lui Marian Iancu, ceea ce nu-i puţin lucru.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

cioro a spus: (aprilie 27th, 2012 at 08:40 )

da, dintr-un anumit punct de vedere, chiar mai multe, ciuhandu merita tot respectul. acum vom ramane cu politicieni veritabili ca ciobanu, matei, dugulescu, balas etc.

Alin a spus: (aprilie 27th, 2012 at 09:15 )

O mica rectificare: Robu era primul in sondaje si inainte ca Ciuhandu sa-si anunte retragerea

@ alin a spus: (aprilie 27th, 2012 at 11:41 )

te faci de ras p(r)ostacule! 🙂

Mircea a spus: (aprilie 27th, 2012 at 11:46 )

Ciuhandu merita respect? Din comentariul tau inteleg ca nu ai trecut in ultimii 15 ani prin Timisoara sa vezi unde a dus orasul acest „respectabil”..

ghica a spus: (aprilie 27th, 2012 at 11:51 )

@alin @ mircea
alin, ia-ti temperatura urgent, incepi sa delirezi.
mircea, daca tie iti plac ideeile tale, asta nu inseamna ca sunt si in regula. ciuhandu nu a dus orasul pe culmi inalte, dar nici nu l-a naruit. il atacati toti de parca si-a pus pe jilt la primarie uhu plus si nu a mai putut fi jos. daca acest mare oras avea potential in ceea ce priveste politicienii, nu ar mai fi fost ciuhandu 16 ani primar. probabil faci politica. daca e asa, sa-ti fie rusine pentru ceea ce faci. daca nu, e dreptul tau sa afirmi orice. vreau sa subliniez ca nu sunt fan ciuhandu.

carmen a spus: (aprilie 27th, 2012 at 13:09 )

Domnule Ziarist Sasu am inteles destul de bine articolul dvs dar trebuie facut mai mult decit atit. Nu se poate depinde numai de bunovointa lui X si Y fie ea si laudabila…In fine unul dintre lucrurile bune pe care le au italieni si pe care l-am putea importa este ca un primar nu poate avea mai mult de 2 (doua) mandate consecutive adica ai fost ales de 2 ori la rind iei o pauza de 4 ani si dupa aceea de te mai prezinti daca mai ai chef!

@carmen a spus: (aprilie 27th, 2012 at 13:23 )

CORECT!!!

Bogdan a spus: (aprilie 27th, 2012 at 15:30 )

Robu era oricum mai tare in sondaje, indiferent de decizia lui Ciuhandu

Hula a spus: (aprilie 28th, 2012 at 00:20 )

Da Orza nu apare pe liste, daca nu iese primar ce face?

De fapt, ce stie el sa faca?????

puiu a spus: (aprilie 28th, 2012 at 09:37 )

Oare cartierul central cu strazile CD.Loga.Trandafirilor,Eminescu ca si alte locatii din oras ocupat de tzigani nu s-a facut sub Ciuhandu?Va place in ce hal a ajuns orasul din „fruncea” Banatului sau este o rusine nationala ? Daca va place atunci Ciuhandu intradevar a facut ceva !!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea

Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Roti revine la munca din teren și se reapucă de „scouting”

Mai bine în iarbă decât la birou! Fostul mare internațional Iosif Rotariu, membru în Comitetul Director al clubului Politehnica Timișoara, s-a alăturat oficial departamentului de scouting al Politehnicii. El va avea misiunea de a găsi tineri talentați pentru viitorul Politehnicii. O meserie care îi place și la care se pricepe. “Mă bucur că voi lucra...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Roti revine la munca din teren și se reapucă de „scouting”
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După faptă și răsplată. Hoțul cu mască chirurgicală din Lugoj, care „agăța” telefoane mobile ziua în amiază mare, a fost prins de oamenii legii. Ieri, polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj au reținut un bărbat, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, după ce acesta ar fi sustras două telefoane mobile de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Banditul de pe trotinetă a fost prins și arestat preventiv! Era specialist în furturi de telefoane în mare viteză
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
La Baza Costică Rădulescu se lucrează cu spor în continuare. Cosmin Tabără a vizitat din nou șantierul în acest sfârșit de săptămână, se lucrează la parcare, dar și la clădirea administrativă. Fostul viceprimar ar vrea acolo scaune alb-violete. Dacă nu ne mai informează despre progresul lucrărilor de la Stadionul LEGO, Cosmin Tabără, fost viceprimar al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avansează lucrările la Baza Sportivă Costică Rădulescu/VIDEO
Turneul de tenis MT1000 Budapest Regional Championships, cunoscut ca și Campionatul European de Masters destinat sportivilor masters, se desfășoară în perioada 1 – 7 iunie 2026. Competiția are loc în aer liber, pe zgură, la Centrul Național de Tenis din Budapesta, Ungaria. La cea mai „tânără” categorie, +30 de ani, timișoreanul Sergiu Rogoveanu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sergiu Rogoveanu, performanțe de vis la Europeanul de tenis, categoria Masters
O lectură a studiului „De ce muncim?” (CSLDI-FSPAC UBB, 2026) Fiecare generație crede că următoarea nu mai vrea să muncească. Probabil același lucru l-au spus și cei care au trecut de la plug la fabrică, de la fabrică la birou și de la birou la laptop. Problema nu este dispariția muncii. Este schimbarea sensului ei....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci paradoxuri despre munca publică
În ultimii ani, promovarea produselor locale autentice a devenit una dintre direcțiile esențiale pentru dezvoltarea economică și culturală a regiunilor europene. În Banat, acest demers este susținut de o serie de organizații și producători care au înțeles că valoarea patrimoniului gastronomic poate deveni un important vector de dezvoltare regională, de promovare turistică și de consolidare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Producătorilor de Salam Bănățean – un ambasador al tradiției gastronomice bănățene la Banaton 2026 și pe scena europeană
Tânărul atacant Mihai Alexandru Bonț a semnat cu Politehnica Timișoara, după ce în ultimul sezon a fost adversar, jucând la Sănătatea Cluj. Mihai (19 ani) s-a născut la 3 decembrie 2006, la Cluj-Napoca. Evoluează pe postul de atacant central, dar poate juca și pe alte poziții din compartimentul ofensiv, inclusiv în bandă, anunță clubul bănățean....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei
Mijlocașul și căpitanul celor de la CSA Steaua București, Stephan Drăghici (28 de ani), s-a înțeles cu Poli Timișoara și va juca pe Bega în următoarele două sezoane. Acesta vine din postura de jucător liber de contract pentru a pune umărul la obiectivul bănățenilor de a ataca promovarea în Superligă în ediția 2026/2027, din „prima”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un jucător de calitate vine la Politehnica Timișoara. Căpitanul Stelei va avea un contract pe doi ani cu clubul alb-violet
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.