Trei comisari sefi pentru sefia IPJ Timis

Trei comisari şefi au intrat în lupta pentru şefia Poliţiei Timiş. Concursul va avea loc pe 13 martie, la sediul IGPR din Bucureşti. Chiar dacă toţi cei trei par să plece cu şanse egale, doar doi au şanse de a ajunge şefi absoluţi asupra poliţiştilor din Timiş.

În cursă s-au înscris comisarul şef Sorin Munteanu, actualul interimar al IPJ Timiş, comisarul şef Gheorghe Jurca, din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, şi comisarul şef Nicolae Boia, şeful Secţiei III Poliţie Timişoara. Primii doi par să plece cu şanse egale, deși Sorin Munteanu este cunoscut în branşă ca un fost aprig susţinător al PD-L.

Despre Munteanu se spune că a rezolvat mai multe cazuri pe relaţia Falcă – Ostaficiuc, pentru a-i merge bine pe vremea „portocaliilor”. După schimbarea puterii, Munteanu a încercat să intre în graţiile PSD. Unii spun că a şi reuşit acest lucru.

Nicolae Boia este surpriza acestui concurs. În urmă cu câţiva ani, pe când lucra la DGA, actualul şef al Secţiei 3 Poliţie Timişoara a fost implicat într-un megascandal de scurgeri de informaţii clasificate. La acea vreme a fost cercetat, dar a scăpat cu faţa curată.

Comisarul șef Gheorghe Jurca este fostul şef de la Fraude. El a fost obligat să renunţe la funcţie după un conflict cu fostul şef al IGPR, Constantin Fătuloiu. Concursul de la Bucureşti va consta într-un simplu interviu. Nu va mai exista un plan managerial pe care până acuma candidaţii la şefie trebuiau să-l depună şi să-l prezinte cu lux de amănunte.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

25 comentarii pentru acest articol

Badea Cartan a spus: (martie 5th, 2013 at 18:03 )

Mi-e greata de tine Oancea. scrii ca un interlop care da note la doi si un sfert. se vede de la o posta ca jurca te-a tras cu cheia. boia e cel mai bun politist si care merita sa fie sef la ipj.

@Badea Cartan a spus: (martie 5th, 2013 at 18:27 )

vad ca si tu esti tras cu cheia, badeo. ai vrea sa-ti fie sef boia? inseamna ca tu iti venerezi stapanul.

Horea a spus: (martie 5th, 2013 at 22:53 )

Numai unul dintre cei trei candidati pare a fi capabil si pregatit din punct de vedere profesional sa conduca IPJ Timis iar acesta este comisarul-sef Gheorghe Jurca.
Sa speram ca in sfârșit IPJ TImis va avea un șef drept care nu va fi coordonat politic sau pe alte cai..

Politai a spus: (martie 6th, 2013 at 08:48 )

Jurca asta nu-i politaiul prins la braconaj si care a batut paznicul de vanatoare in anii 90 ???
Dupa aia nu avea afaceri cu arabii din complex???
Din ce bani a facut hotelul unde se intalnesc traficantii in Lipovei, vila, mercedesul JRR si alte imobile???
Nu era pazit de interlopii din complex???

ion a spus: (martie 6th, 2013 at 12:27 )

horea ,mai bine taceai si aveai gura de aur.

undercover a spus: (martie 6th, 2013 at 14:37 )

realitatea e alta…..politicul isi pune amprenta tot mai pregnant in zilele noastre,din pacate,in anumite domenii care ar trebui sa functioneze doar cu profesionisti,daca vrem sa avem institutii ale statului la standarde inalte si sa nu mai ne arate toti cu degetul…dar cel mai competent , priceput si cu prestanta e dl.Boia,care pe langa faptul ca este un profesionist,NU este corupt si manipulat,e cel mai curat dinter cei 3,iar referitor la „mega scandalul”cum il numiti voi de la DGA, NU sunteti bine informati,scandalul era cu seful DGA de atunci -dl.Matei Sorin nicidecum cu dl.Boia,iar referitor la subiectul scandalului ,era cu totul altul nu de scurgeri de informatii.Asa ca nu mai aruncati cu noroi….nu aveti ce sa-i reprosati lui Boia,nu e manjit si nici corupt ca ceilalti!!!!! Este singurul candidat competent si VIITORUL INSPECTOR SEF AL IPJ Timis.

Horea a spus: (martie 6th, 2013 at 16:25 )

Oameni buni despre ce vorbim ?
Politai* nu mai arunca cu vorbe așa doar sa te afli in treaba!
Povestile si legendele nu țin loc de realitate 😉
In realitatea noastră de zi cu zi din câte stiu eu Gheorghe Jurca este cel mai pregatit sa conducă IPJ Timiș (dosarele si anchetele încheiate de el stau dovada)
Ion* libertatea de exprimare deocamdată este garantata in constitutia României deci nu te panica daca spun adevarul.

securistul a spus: (martie 6th, 2013 at 18:02 )

Lasati dezinformarile ca noi stim tot despre toti.Avizul ptr.concurs il dam noi.Daca sefii lor tin cont de informatiile noastre va fi bine. UN LUCRU E CLAR LUI BOIA NU IA DAT NIMENI UN LEU. PE CELALALT IL CUNOASTE TOATA LUMEA CE FACE IAR PE SEFU STIU OFITERII AL CARUI PARTID ESTE INPLANTAT ,GHICI……….

Zeus a spus: (martie 6th, 2013 at 20:23 )

Securistule lasa vrajeala!

Boia mai intai sa conduca cum trebuie o sectie de politie iar mai apoi sa se gandeasca la o functie de conducere in IPJ cat despre banii ce i-a luat…
Despre Munteanu nici nu are rost sa discutam, omul este total nepregatit si plantat sef intermar pentru anumite interese personale sau de grup.
Pentru Gheorghe Jurca toata stima si multa bafta!

BAAJ ODA a spus: (martie 6th, 2013 at 22:37 )

Halal inspector sef al IPJ TIMIS
de pe pozitie de sef serviciu de la SIF a incercat sa-mi fure un birou si teren pe eroilor Nr 11 din Timisoara acum la ce ma astept sa-mi ia casa ,masina ,haine de pe mine.
Daca nu stiti e spcialist (1) dar nu domeniu politiei ,la fals de contracte de vinzari-cumparari,spcialist in spaga si cum se pune in aplicare, regula la cazinurile .la jucurile electronice .contra banda prin puncte de fruntiere.foarte bun conducator a lumii interlope. Nu sititi cum a adunatnu stiti cum a adunat avere de doua milioane de euro .el a locuit la prietena lui si i-a dat de mincare si l-a spalat si l-calcat .sa-l intrebat cine este JURCA senior,si jurca Jenior.
D-UL PETRE TUBA DACA VRETI V-A PUN TOATE DOCUMENTELE NECESARE CE CERTIFICA CAT DE CINESTIT SI COMPETENT ACEST COMISAR SEF

oda baaj a spus: (martie 6th, 2013 at 22:50 )

Halal inspector sef al IPJ TIMIS
de pe pozitie de sef serviciu de la SIF a incercat sa-mi fure un birou si teren pe eroilor Nr 11 din Timisoara acum la ce ma astept sa-mi ia casa ,masina ,haine de pe mine.
Daca nu stiti e spcialist (1) dar nu domeniu politiei ,la fals de contracte de vinzari-cumparari,spcialist in spaga si cum se pune in aplicare, regula la cazinurile .la jucurile electronice .contra banda prin puncte de fruntiere.foarte bun conducator a lumii interlope. Nu sititi cum a adunatnu stiti cum a adunat avere de doua milioane de euro .el a locuit la prietena lui si i-a dat de mincare si l-a spalat si l-calcat .sa-l intrebat cine este JURCA senior,si jurca Jenior.
D-UL PETRE TUBA DACA VRETI V-A PUN TOATE DOCUMENTELE NECESARE CE CERTIFICA CAT DE CINESTIT SI COMPETENT ACEST COMISAR SEF

george a spus: (martie 6th, 2013 at 23:02 )

JURCA ALA CU PREZINTA OBLIGATORIE LA NUNTA SI BOTEZELE
ONORARIU 500 EORO

george a spus: (martie 6th, 2013 at 23:22 )

JURCA NEPOTUL AL D-UL VOREL IVANOV UITASEM
MAI STII CAND MERGEATI LA VANATOARE
DAR MAI STII CAND IMPARTAI SPAGA
DAR MAI STII CE SE INTIMPLEA LA HOTEL IMPERIAL
DAR MAI STII CUM AI CONSTRUIT HOTELUL
DAR CASA AI UITAT
DAR CASELE DE LA DUMBRAVITA CU NASU
CE PRIETEN AI FOST CU AVOCATUL INFRACTOR LAZAR
MAI STII PE NASII TAI DAR FINII LE-MAI FACI DOSARE LA COMANDA
AO AM UITATA CE LUCI .E MAI FRICA DE TINE CRED CA NU VA VORBI

george a spus: (martie 6th, 2013 at 23:33 )

GHITA AM UITAT DE UNDE AI FACUT ROST DE BANI
GURELE RELE SPUN CA GHITA CIOBANU TI-A CERUT CAM MULT
DAR EL S-A GANDIT CA AI FURAT PREA MULT CE AIA 50000 EURO

MIRCE a spus: (martie 6th, 2013 at 23:41 )

AM A AUZIT DOI ARAB VORBIND CA S-AR BUCURA DACA GHITA VA FI
INSPECTOR SEF .CA NU VA DURA MULT PANA IL DA JOS ODA
SI DEGEABA A PLATIT GHITA 50000 ERO,DAR MERITA MULTA SPAGA A LUAT DE LA NOI

David a spus: (martie 7th, 2013 at 02:49 )

Va este fricaa!!!
Infractorilor tremurati de frica ca ar putea fi Jurca inspector sef!
Nu va veți mai face de cap in Timiș.
Multa sanatate si bafta d-lui Jurca.

Netanyahu a spus: (martie 7th, 2013 at 18:14 )

:))))))))))
Infractorii astia arabi vorbesc numai tampenii!
Va este fricaaa!!! Javrelor!
Cum sa aveti atata tupeu bisnitarilor cand voi sunteti numai niste slugi care va sifonati intre voi si va-ti legat unul pe altul!
Oda esti o javra ordinara!
BAFTA Gheorghe Jurca sa poti curata Timisoara de infractori!

MIRCE a spus: (martie 7th, 2013 at 18:53 )

GHITA sa nu uiti sa-ti iei o DACIAsa apari baiat sarac ,stii om sarac e si cinstit dar nu-i cazul la tine .
Avind in vedere ca e criza spaga la tine s-a ieftinit !!!!!!!!!!!

PETRE FOST COLEG a spus: (martie 7th, 2013 at 19:07 )

JURCA : Gind erai la sif faceai jocuri trimitai pe un coleg sa faca control si vineai tu dupa
pentru rezolvare asta fceai cu prieteni spaga nu-i pentru mine e pt.colegul
acum gind o sa fi inspector sef o sa ai mai multi colegi si subalterni o sa fie treaba buna ce zici !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

GOLEGUL CEL BUN a spus: (martie 7th, 2013 at 19:21 )

GHITA sa stii gind ai fost pe la serviciu economic ai facut o avera buna hala , 2 hoteluri , o casa , 2 masini luxoase terenuri , cateva case pt. vinzari si bani pusi la o parte
Acum pe pozitie de inspector sef .Ce faci cumpari toata romania ????????????

GOLEGUL CEL BUN a spus: (martie 7th, 2013 at 19:30 )

GHITA mi-am adus aminte afacerea cu garaje ai uitat ? cum ai mascat ca ai facut bani cinistit . vreau sa-ti aduc aminte trebuie sa faci declaratie de averea
ce o sa treci in ea totul ! ai grija asta se verifica de la ANI stii asta ?

Zalmoxis a spus: (martie 7th, 2013 at 20:21 )

Oare de ce acuzați si va crizati povestind pe aici legende sau ce ati mai auzit voi in lumea voastra de infractori despre Jurca ?
Chiar așa frica va este de politistul Jurca?
Calmativa!
Oare va ganditi ca vi se vor redeschide dosarele închise de alții!!?
Legile sunt si pentru voi!!

CINEVA a spus: (martie 7th, 2013 at 21:53 )

Pentru arabii care au trimis comentarii la acest articol :
1. invatati sa vorbiti si sa scrieti corect macar in lb. romana, ca nici in limba voastra materna nu faceti acordurile corect ;
2. faceti comunitatea araba de rusine; nu toti suntem niste infractori si informatori ca voi ( aviz Oda Baaj- „sifonul” lui Tirziu )

FACTOR LEX a spus: (martie 8th, 2013 at 08:46 )

Atentie la diversiuni. Genul celor diseminate de javre tip GEORGE.

Desi articolul publicat este vorba de 3 comisari, comentariile sunt exclusiv cu privire la comisarul sef Jurca. Oare de ce? Nimic nu e intamplator. In realitate este singurul care dupa ani de anonimat al IPJ Timis sub comanda unor neaveniti, incompetenti sau simpli aghiotanti, are pregatirea, personalitatea si caracterul demn de un sef adevarat al unui IPJ. Jurca stie tot ce misca in in jur si in teritoriu. Cunoaste atat slabiciunile sistemului din care face parte, cat si starea de spirit la firul ierbii, adica la nivel de cartiere, asa cum sta bine unui politist adevarat, informat si implicat, care nu este rupt de realitate si caruia-i parvine imediat si cel mai repede informatia, nu ca in cazul unora care stau toata ziua in birou si asteptand sa le faca altii cea mai mare parte din munca. Jurca e singurul implicat cu adevarat in munca de politist (asa cum ne place sa vedem prin filmele occidentale si americane) si stie cu ce se mananca meseria asta, nu ca ceilalti (soareci de birou). Jurca stie care sunt colegii de calitate pe care poate sa se bazeze, impreuna cu care ar putea sa recladeasca credibilitatea pierduta in ultimii ani de IPJ Timis, institutie lasata parca indinadins pe mana unor arivisti. Jurca stie si care sunt cei din sistem, incompetenti , ipocriti si oportunisti (unii din acestia din urma, fiind pe felie si cu javre si sifoane gen Oda Baaj). Jurca a mai preluat in urma cu ceva timp economicul de pe ultimile locuri si prin competenta, intarnsigenta si profesionalism l-a adus in scurt timp pe podium la nivel national. Ei bine, toate aceste lucruri despre Jurca le cunosc si javrele care-si vad amenintate unele (din sistem) posturile caldute, altele din afara, afecerile tenebroase si promiscuue, protejate de multe ori de oameni de genul contacanditatilor lui Jurca. Oare dece nu se scrie si nu se spune nimic de contacanditatii lui Jurca? Pentru ca sunt in cel mai bun caz ca apa sfiintita? Adica nici nu ajuta nici nu strica? Sau pentru ca sunt variantele care ar conveni celor care vor sa-si desfasoare in continuare afaceri veroase fara ca politia sa-i deranjeze, iar cu un comandant ca Jurca, stiu ei ce stiu, politia ar fi altceva, adica s-ar produce revirimentul de care Timisoara ar avea nevoie? CUI I TEAMA DE GHITA JURCA? Numai daca va puneti aceasta intrebare si daca veti cauta raspunsuri la ea, veti avea revelatia adevaratelor manevre care se incearca prin sifoiane si sageti de genul Baaj Oda. Arabul asta infractor si sifon stie foarte bine ca Jurca este cel mai curat politist , fiind verificat in ultimii ani de toate institutiile statului in urma a zeci de sesizari nejustificate care i s-au facut, dintre care mai mult de o duzina chiar DE Oda Baaj si oamenii lui. Daca ar fi avut cu ce sa-l agate, ar fi iesit nemernici astia si altii ca ei sau pentru care lucreaza, si ar fi dat elemente concrete. Necazul lor este ca Jurca in urma verificarilor care s-au dovedit simple afirmatii tendentioase si rau voitoare ca si in prezent, a cazut in picioare (ca un adevarat cunoscator la nivel de maestru al artelor martiale, cum e) si are dosarul de cadre impecabil (culmea, aspect la care au contribuit involuntar, chiar detractorii sai, gen BaaJ ODA, prin plangerile in urma carora s-a stabilit adevarul si ca Jurca este profesionist, competent si cinstit). Or, de ce altceva ar avea nevoie IPJ Timis daca nu de un asemenea om? Toti oamenii de calitate din acest oras, toti cei care sunt interesati in bunul mers al lucrurilor si in derularea unor activitati cinstite curate, ar trebui sa fie constienti ca Jurca este, poate, de ce nu, chiar omul providential pentru IPJ Timis. Ar fi cam un ultim tren si ultim vagom pentru IPJ Timis, pentru cetateanul constit platitor de impozite. Ei, si in final, pentru GEORGE sau alti colportatori ca si el, referitor la avocatul Lazar, poate nu stiti sau daca stiti, va comportati ca niste lasi si va prefaceti ca nu stiti, el este unul dintre cei care au invins sistemul ticalos si ticalosit. Au vrut unii sa-l compromita, dar nu au reusit, pentru ca daca nu stiti sau nu vreti sa stiti, trebuie sa vi se aminteasca faptul ca avocatul Lazar s-a luptat singur cu sistemul si cu impostori, care au incercat sa-i faca cheie, dar nu le-a mers. Avocatul Lazar s-a luptat cu ei de gat si daca vreti sa stiti, a castigat toate procesele cu ei (penale si civile) pana la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Aviz amatorlor. Si mai George, daca nu te-ai ascunde ca o rama , ca un las in spatele anonimatului si pseudonimului de George, tocmai ai fi pus-o de un proces pierdut cu Lazar pentru epitetul nejustificat si rau intentionat, pe care i l-ai atribuit. Asa ca, ori te informezi corect si renunti la colportari si jigniri nejustificate, ori, daca esti adevarat, atunci renunta la anonimat si pseudonim si iesi la interval, daca te tine!

oda a spus: (martie 8th, 2013 at 08:55 )

D-ul cineva (adica JURCA) daca un arab nu stie sa vorbeasca romana bine este
o scuza . Dar tu esti roman si nu sti sa te exprimi in romaneste ,dar cu scrisul nici nu mai vorbim . am uitata ca tu ai 2 facultati .
Ai curajul si scrieti numele . sau ti jena nu ma mira acest lucru intotdeauna ai fals si las.
Ceea mai mare bucurie pt mine gand vei fi sef .Iti promit ca voi fi sifon cum ai scris tu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Mutare surprinzătoare la Prefectura Timiş. Subprefectul Ovidiu Drăgănescu va fi schimbat cu Sorina Ciurlea, şefa femeilor PNL

Potrivit unor surse din PNL, Ovidiu Drăgănecu va fi demis din funcţia de subprefect, în locul lui urmând să fie instalată Sorina Ciurlea, şefa Organizaţiei de Femei a PNL Timiş. Este al doilea subprefect schimbat în ultima perioadă, după ce, pe partea PSD, Sorin Ionescu a demisionat din funcţie, fiind înlocuit de Raul Ambruş. Subprefectul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mutare surprinzătoare la Prefectura Timiş. Subprefectul Ovidiu Drăgănescu va fi schimbat cu Sorina Ciurlea, şefa femeilor PNL
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ghiroda, victorie importantă la Filiaşi. Poli pierde acasă cu Bihorul

Liga 3 a ajuns la runda a 5-a din play-off şi play-out. Ghiroda continuă să impresioneze, în timp ce Politehnica a înregistrat prima înfrângere pe teren propriu în acest sezon. În C7, Ghiroda a obţinut o victorie preţioasă la Filiaşi, 3-1, care o ţine pe prima poziţie. Razvan Trandu, Dragoş Coroiu şi Ion Vasluian au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ghiroda, victorie importantă la Filiaşi. Poli pierde acasă cu Bihorul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Cinci infracţiuni dintr-o lovitură! Recordul de nedorit al unui tânăr certat cu bunul simţ şi legea

Sâmbătă seara, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au fost sesizati prin apel 112, în jurul orei 19:40, cu privire la faptul că pe strada Ardealului dinl Timișoara, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane, conducătorul auto vinovat de producerea accidentului părăsind locul faptei fără încuviințarea poliției sau a procurorului. Polițiștii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci infracţiuni dintr-o lovitură! Recordul de nedorit al unui tânăr certat cu bunul simţ şi legea
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Lucrările la Centura Sud au depășit pragul de 80 la sută din total/Foto

Luna iulie ca termen pentru finalizarea lucrărilor la Centura Sud de ocolire a Timișoarei va fi respectat, spunea, joi, la Timișoara, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Iar situația din teren pare să evolueze favorabil, constructorul român a ajuns cu investiția la 80 la sută din total. Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat că stadiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la Centura Sud au depășit pragul de 80 la sută din total/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sâmbătă seara, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au fost sesizati prin apel 112, în jurul orei 19:40, cu privire la faptul că pe strada Ardealului dinl Timișoara, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane, conducătorul auto vinovat de producerea accidentului părăsind locul faptei fără încuviințarea poliției sau a procurorului. Polițiștii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci infracţiuni dintr-o lovitură! Recordul de nedorit al unui tânăr certat cu bunul simţ şi legea
Luna iulie ca termen pentru finalizarea lucrărilor la Centura Sud de ocolire a Timișoarei va fi respectat, spunea, joi, la Timișoara, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Iar situația din teren pare să evolueze favorabil, constructorul român a ajuns cu investiția la 80 la sută din total. Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat că stadiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la Centura Sud au depășit pragul de 80 la sută din total/Foto
Administrația județeană a lansat, în sfârșit, licitația pentru realizarea unui nou pod peste canalul existent în localitatea Tapia. Acesta fusese închis circulației în toamna anului trecut, ceea ce a însemnat probleme mari pentru locuitorii din zonă, care nu au mai avut pe unde traversa acel canal. La finalul lunii noiembrie, Consiliul Județean Timiș anunța închiderea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost demarată licitația pentru noul pod de la Tapia
Lucrările la mult așteptata reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș și Arad, care include și porțiunea care traversează Timișoara, sunt demarate, deocamdată pe un singur lot dintre cele patru, Lugoj – Timișoara Est. Pentru alte două loturi, inclusiv cel timișorean, au fost emise autorizațiile de construire. Primul șantier de pe tronsonul Caransebeș – Timișoara –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la reabilitarea și dublarea căii ferate dintre Lugoj și Timișoara
Potrivit unor surse din PNL, Ovidiu Drăgănecu va fi demis din funcţia de subprefect, în locul lui urmând să fie instalată Sorina Ciurlea, şefa Organizaţiei de Femei a PNL Timiş. Este al doilea subprefect schimbat în ultima perioadă, după ce, pe partea PSD, Sorin Ionescu a demisionat din funcţie, fiind înlocuit de Raul Ambruş. Subprefectul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mutare surprinzătoare la Prefectura Timiş. Subprefectul Ovidiu Drăgănescu va fi schimbat cu Sorina Ciurlea, şefa femeilor PNL
Sâmbătă au venit deciziile definitive în privinţa candidaturilor primarilor PSD din Recaş şi Şandra, Teodor Pavel şi Luchian Savu, acestora fiindu-le interzise candidaturile. Ei vor fi înlocuiţi chiar de… fiii lor, Aurel Adrian Pavel şi Natanael Savu. Şi la Recaş şi la Şandra, sunt candidaţi comuni PSD-PNL. Modelul Piedone de-a lăsa primăria moştenire prinde prozeliţi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Modelul Piedone. Neavând voie să candideze, primarii PSD din Recaş şi Şandra vor să lase primăriile moştenire fiilor lor
Nici nu prea a apucat să transpire. Timişoreanul Flavius Biea a obținut o victorie clară prin abandonul adversarului Darleys Perez, sâmbătă seara, în Gala Biea Fighting Championship 4. Prima rundă a fost echilibrată, apoi a doua dominată de român, iar columbianul s-a retras după două runde, acuzând o accidentare la braţ. Aşadar, KO tehnic şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea, victorie uşoară la gala de la Timişoara
Timișoara va avea un program plin, joi 9 mai, cu ocazia Zilei Europei. Casa de Cultură Timișoara a pregătit un concert pentru iubitorii tuturor genurilor muzicale, vedeta serii fiind cuoscuta DJ Sonique. de asemenea, are loc și un cros. Joi, 9 mai, în Piața Victoriei din Timișoara, cu începere de la ora 18:00, va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sonique va cânta la Timișoara de Ziua Europei
Top