Flavius Nastor, director la DJTS, trimis la Suceava, ca sa faca loc unui liberal

Maşinăria politică a USL a găsit o variantă inedită de a-l face să-şi dea demisia pe directorul Direcţiei Judeţene pentru Tineret și Sport Timiş, Flavius Nastor. Acesta a primit vineri un ordin de serviciu prin care, de luni, era numit director la… DJTS Suceava. Locul lui este promis unui liberal.

Directorul de la Suceava, Cezar Moscaliu, a primit şi el, în aceeași zi, un alt ordin, în care era anunţat că trebuie să ajungă de urgenţă la Timişoara pentru a-și prelua funcția. Nici Nestor, nici Moscaliuc nu vor să se mute în celălalt capăt de ţară. Flavius Nastor va consulta un avocat şi probabil va contesta ordinul.

„Vineri am primit ordinul de serviciu conform căruia, de luni, sunt director la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Suceava. Directorul de acolo a fost trimis în locul meu. Voi consulta un avocat, să văd ce este de făcut. Nu plec niciunde, probabil o să contest ordinul. Nu este deloc în regulă, nu am primit niciun profesor. Sunt antrenor la grupa de copii 2001 la LPS Banatul. Nu pot să plec la Suceava. Oricum voi pleca de la DJTS Timiş, dar nu vreau ca nimeni să-şi bată joc de mine”, ne-a declarat Nastor. El este fiul primarului PDL din Gottlob, Gheorghe Nastor. Locul de şef la DJTS Timiş este promis acum liberalului Alexandru Şerban.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

leo a spus: (martie 13th, 2013 at 14:39 )

ce le-au tras-o in freza, incredibil!

cristinel a spus: (martie 13th, 2013 at 15:56 )

bravo pnl, bravooo psd, bravo usl!!! bravo natie de doi bani ca ati pus botu la marea „depolitizare” promisa in campania electorala!!! tipu propus are in comun cu sportul cam cat are ambrus cu drumurile si autostrazile!!!

andrei a spus: (martie 13th, 2013 at 17:00 )

hahaha!!! dati afara un profesor de sport, un om de fotbal, un om care promoveaza sportul prin ceea ce face si prin ceea ce este si vreti sa puneti unul….cum sa zic, stati! cum zice robu? pe baza de meritrocatie…parca asa, nu? triste vremuri….

futboleratz a spus: (martie 13th, 2013 at 17:36 )

in afar de faptul ca prosu’ asta de Nastor e fiu de primare, in rest vai de capu’ lui. sa merje sa vinda langosh on piatz la mehala ca altceva nu stie .

@andrei a spus: (martie 13th, 2013 at 17:37 )

pai asta inseamna politica in ziua de azi!! daca sari in cap ca asa zice robu, uite, ajungi director….nu conteaza sa si poti! important e sa stii sa ingenunchezi astfel incat sa poti linge usor partea dorsala a preafericitului, conquistadorului si amantului perfect, NICO SLAVE!!! asta inseamna in pnl principiul merotrocratiei liberale

sorin a spus: (martie 13th, 2013 at 19:20 )

robu esti cel mai slab primar de la revolutie pina azi.

cristi a spus: (martie 13th, 2013 at 19:25 )

nastor nu te lasa la ei,sunt slabi,o sa-l trimitem pe robu la suceava

cristi a spus: (martie 13th, 2013 at 21:09 )

robuuuuu la suceava cu tine …….

spartakus a spus: (martie 13th, 2013 at 21:10 )

pnl =psd=usl…….= dezastru national

jak a spus: (martie 13th, 2013 at 21:11 )

usl tot comunisti ati ramas

liberalul alin a spus: (martie 15th, 2013 at 13:41 )

URMEAZA reclaru DE LA C.S.M.CU TOT CU CONTABILA CACI FURA DE RUP.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere de revizuire legată de dosarul în care a fost declarat în conflict de interese. Dominic Fritz afirmă că nu e nicio ştire aici, procesul pe fond urmând să continue. Şampanii desfăcute azi în rândul adversarilor primarului Timişoarei, Dominic Fritz, totodată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV începe campionatul! Momente festive înainte de joc, când vor fi prezentate Cupa și Supercupa României

SCM USV Timișoara joacă primul meci acasă din 2026. Echipa viola întâlnește RC Gura Humorului, în etapa a doua din Liga de Rugby. Partida va avea loc sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 11:00, la stadionul Gheorghe Rășcanu. Formația din județul Suceava este nou-promovată. Cu această ocazie, alb-violeții vor prezenta publicului cele două trofee cucerite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV începe campionatul! Momente festive înainte de joc, când vor fi prezentate Cupa și Supercupa României
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, Timișoara devine scena primei ediții a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), evenimentul care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Între orele 16 și 23, porțile sediilor companiilor participante se vor deschide pentru vizitatori, oferindu-le șansa de a vedea din interior cum se construiește viitorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara are în vedere lansarea unor proceduri de expropriere a unor clădiri și a unor terenuri din Fabric, mai ales în jurul Pieței Traian, acolo unde a și demarat proiectul de reabilitare a întregului cartier, spune viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău. Acolo se are în vedere realizarea unui nou Plan Urbanistic Zonal, acesta cuprinde aria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara are în vedere realizarea unor exproprieri de terenuri și clădiri degradate în zona Fabric
În mai 2026, când Delta Dunării înflorește, păsările se întorc acasă, iar nuferii colorează canalele, As Tour Timişoara vă invită să trăiți această experiență autentică: plimbări cu barca, gastronomie locală, natură pură, oameni calzi și momente care rămân în suflet. Nu este doar o vacanță! Este o întâlnire cu liniștea şi cu natura. As Tour...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În luna mai puteţi descoperi fascinanta Deltă a Dunării cu As Tour Timişoara
Primarul comunei Moșnița Nouă, Gerald Simonis, va propune, la prima şedinţă a Consiliului Local, un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc pe raza întregii comune. Primăria comunei Moșnița Nouă, la inițiativa primarului Gerald Simonis, a decis adoptarea unor măsuri pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc de pe raza comunei Moșnița Nouă. Decizia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moşniţa Nouă, prima comună din Timiş unde se interzic jocurile de noroc
Două dintre școlile timișorene urmează să beneficieze de importante fonduri, în vederea dezvoltării. Generală 7 va avea parte de fonduri europene, în timp ce pentru Generală 1 finanțarea va fi integral de la bugetul local, finanțarea pe PNRR nu va putea fi asigurată din cauza duratei proiectului. Consilierii locali sunt chemați pentru a aproba finanțările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Modernizarea școlilor generale 7 și 1 din Timișoara scoate 28 de milioane din bugetul orașului
Pe 14 mai 2026, Timișoara devine scena primei ediții a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), evenimentul care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Între orele 16 și 23, porțile sediilor companiilor participante se vor deschide pentru vizitatori, oferindu-le șansa de a vedea din interior cum se construiește viitorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, vine cu o nouă provocare interesantă pentru primăriile din Timiș. După ce a anunțat că instituția pe care o conduce va oferi bani comunelor care decid să se unească, acum anunță că se oferă bani pentru școlile din localitățile care votează eliminarea sălilor de jocuri din respectiva localitate. “Primăriile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis provoacă primăriile din Timiș să închidă sălile de păcănele. Primesc la schimb bani pentru școli
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.