ACS Poli primeste patru milioane de lei de la primarie

Consiliul Local Timișoara se întrunește, vineri, într-o nouă ședință extraordinară. Pe ordinea de zi sunt câteva zeci de proiecte care, probabil, vor fi votate la foc automat. Printre acestea, cele referitoare la banii pentru echipele de fotbal, baschet, handbal și rugby. Va fi supus la vot și Regulamentul local de identitate arhitecturală, reclamat, din nou, de Asociația Pro Democrația.

Consilierii locali vor vota, vineri, sumele alocate pentru 2013 de la bugetul local către cluburile sportive din Timișoara. Partea leului o va primi, desigur, „copilul de suflet” al primarului Nicolae Robu, clubul ACS Poli Timișoara. Echipa de fotbal va primi patru milioane de lei, din care 2,5 milioane de lei în primul semestru al anului.

La echipa de handbal, CL Timișoara se va asocia cu Politehnica și CJ Timiș, în Asociația sportivă „Clubul de Handbal Politehnica”, devenind membru fondator. În această calitate, contribuția financiară este de un milion de lei. BC Timișoara va primi, dacă aleșii locali sunt de acord, 2,2 milioane de lei de la bugetul Timișoarei. Cu două milioane se va alege și RCM UV Timișoara, echipa de rugby fiind campioana en-titre.

Tot vineri, consilierii locali vor vota Regulamentul local de identitate arhitecturală al Timișoarei, deși riscă să se aleagă cu o nouă plângere din partea Asociației Pro Democrația. Acesta a fost supus unei dezbateri publice de formă, anunțată cu doar o zi înainte. Legea transparenței decizionale 52/2003 spune însă că dezbaterile publice se anunță cu minimum trei zile înainte. În plus, actul nu a fost făcut public cu minimum 30 de zile înainte de supunerea la vot, așa cum prevede aceeași lege 52.

Dacă regulamentul va fi adoptat de CL în cadrul şedinţei pe a cărei ordine de zi este anunţat acum, hotărârea va fi grevată de încălcarea prevederilor legale. Va rezulta astfel un act normativ care va putea fi contestat cu succes în instanţă de orice persoană nemulţumită”, spune Cristian Bratu, coordonatorul APD Timișoara.

APD Timișoara a reclamat și modul în care a fost votată hotărârea privind sterilizarea câinilor. Plângerea prealabil de revocarea a acesteia se regăsește, de asemenea, pe ordinea de zi a ședinței de plen de vineri.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

dolarel a spus: (martie 29th, 2013 at 10:47 )

poli primeste bani de la primarie si e foarte bine. din pacate politica clubului este total eronata pentru ca banii intra in buzunarele uor jucatori din alte parti iar timisorenii, unii cu potential, stau pe margine. proiectul ar trtebui regandit din temeli iar echipa asta sa devina a timisorenilor.
de ce aia de la bc timisoara primesc mai mult decat echipa de rugby, cea mai performanta echipa din timisoara ultimilor 23 de ani? nu e normal.

drukeria-membriidepartid a spus: (martie 29th, 2013 at 11:11 )

cred ca toti iubitorii de sport din timisoara au motive sa fie bucurosi!… (nu si cei orbiti de ura politica).

@drukeria-membriidepartid a spus: (martie 29th, 2013 at 11:27 )

orbit de ura politica esti tocmai tu. ai o mentalitate stupida si acuzi pe oricine nu e deacord cu un proiect robulian. jura-te pe mamicuta ta ca nu esti membru de partid! poti sa faci asta? esti un nerusinat si un nespalat care are menirea clara de a ataca la modul cel mai gretos si pervers pe oricine va contrazice. daca nu stiai, in timisoara mai sunt si oameni care nu fac politica, dar care au pareri, care nu tot timpul converg cu ale voastre.

pareristul de banat a spus: (martie 29th, 2013 at 11:28 )

drukeria-membriidepartid vorbea de brincovan ca isi da cu parerea la fiecare articol care apare despre AX,dar el nu face altceva decit acelasi lucru.al cui purtator de cuvint ai fi si tu?

toti a spus: (martie 29th, 2013 at 11:49 )

vrem transparenta pentru banii publici bagati in echipele astea de unde isi ridica cascavalul tot mai multi membri de partid. sa se dea bani, dar sa fie investiti cu cap si nu in detrimentul timisorenilor. vrem transparenta!

si ASU Timisoara ce primeste? a spus: (martie 29th, 2013 at 11:54 )

pai cum sa se „bata” cu satucurile,sau satucele timisene, locuite pe jumate, fara bani? oare pensionarii de la ASU sa se multumeasca doar cu pensia? pt. asta au facut cinste Timisoarei batand puternica echipa din Leucusesti?

ASU nu e Poli a spus: (martie 29th, 2013 at 12:35 )

Si nici AC Recas nu e Poli AEK…..ASU o sa primeasca cand o sa ajunga in liga 2…adica peste 10 ani?! …sau niciodata?

ASU nu e Poli a spus: (martie 29th, 2013 at 12:35 )

La ASU da Iancu ca drukeria il iubeste…

debanat.ro a spus: (martie 29th, 2013 at 13:34 )

Prostu asta de „druckeria” rade ca apa-n buda, isi va primi si el feliuta din fabuloasa cifra.
Adevaru-i ca-si merita banii la cat a muncit pe aici…

salamu lu bradu a spus: (martie 29th, 2013 at 13:40 )

ASU PRIMESTE SALAMU LU BRADU

drukeria-membriidepartid a spus: (martie 29th, 2013 at 13:51 )

@
ma jur pe ce vreti voi! ca nu am nicio legatura cu nici-un partid politic! pdl=pntcd=psd=ppdd=pnl=aceeasi mizerie!
nu ma intereseaza absolut deloc politica! inainte nici nu posatam nici-un fel de ‘comenturi’ la nici-un fel de articol, stire etc deloc!
din momentul in acre am vazut cum clubul pe care-l iubesc cel mai mult Poli Timisoara (unii ii spuneau aek altii bragadiru, atii acum recas, pentru mine ramane Poli!) a ajuns bataia de joc a unora:
mascarada cu auditu, mascarada cu salvareea licentei, injurarea fostului investitur, refuzul autoritatilor de a salva clubul… la toate acestea drukeria a fost complice! a tacut malc! nu doar ca a tacut complice, ba dimpotriva chiar reprezentanti ai drukeria apareau la televizor si cereau desfintarea clubului! incredibil! de ce brancovan sau altii nu l-au tras de maneca pe herzog sa-i spuna „cum iti permiti sa apari la tv si sa ceri sa se desfinteze clubul” daca erau de buna credinta?! dar nu sunt!
apoi acei drukeri au intrat in politica in partidul care s-a opus salvarii clubului(partid care a mai pierdut in trecut si palmaresul, dar asta-i alta discutie), apoi aceeasi drukeri se opun proiectului acs poli(singurul viabil, singurul care are sanse ca in urmatorii ani sa ne faca sa ne mai bucura la vre-o victorie in fata spurcatilor steaua&dinamo! singurul! ) orice om in toate facultatile mentale isi da seama ca o echipa in liga 5 a nu are cum sa ajunga in prima liga nici in 5,6,.. poate 10 ani! nu are cum! e logic! si cu ce costuri si cati jucatori? in fiecare an ar trebui sa schimbi lotul de jucatori! si ce jucatori gasesti sa-ti semneze contracte doar pe un an?! ca la anul tre sa aduci altii de o valoare mai mare! si ce manager iti gaseste jucatorii potriviti in fiecare an ca sa promovezi?! nu se poate asa ceva! e logic!
apoi acei drukeri care apareau la tv, vad ca finanteaza si conduc echipa din liga a 5 a , in birtul lui herzog,cel care cerea desfintarea echipe care ne-a adus atate bucurii, in birtu lui se aduna drukeri in birtu lui isi prezinta „achiztiile” este stigator la cer!!! apoi vad cum acestia controleaza sit-uri, ziare, etc,.. au mazgalit pana si cladirile timisoarei incercand sa saboteze singurul proiect fotbalistic viabl!

si dupa toate astea sa nu rabufnesti?!

debanat.ro a spus: (martie 29th, 2013 at 14:19 )

@ druckeria
Iti respect opiniile si nu am nimic impotriva lor.Singurul lucru care ma deranjeaza este ca repeti obsesiv aceeasi placa.
Probabil ai remarcat si tu ca lumea s-a cam saturat pe aici de comentarii identice drept pentru care ai si primit calificative slabe.
Una peste alta, mi-ar face placere sa ne vedem la o cafea si sa discutam pe marginea subiectului „”Fotbal in Timisoara””

drukeria-membriidepartid a spus: (martie 29th, 2013 at 16:33 )

oricand pot discuta cu oricine, constructiv si cu argumente.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Mobilizare masivă a conturilor pro-Călin Georgescu, pro-AUR și anti-UE în plină criză politică. Raport Expert Forum

În plină criză guvernamentală TikTok livrează românilor o grămadă de conţinut artificial, amplificat cu roboţi, pentru care nu se ştie cine plăteşte, arată un raport realizat de think-tank-ul Expert Forum. Beneficiarii acestei campanii cu mesaje anti-UE sunt Călin Georgescu şi AUR. Raportul arată existența unor comportamente inautentice, cu zeci de mii de comentarii identice și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilizare masivă a conturilor pro-Călin Georgescu, pro-AUR și anti-UE în plină criză politică. Raport Expert Forum
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Vâlcea egalează Timișoara în meciul pentru locul 9, iar decisivul se joacă în Sala Constantin Jude

Înfrângere la Râmnicu Vâlcea în meciul al doilea din seria cu CS Vâlcea 1924, din ultimul tur al play-out-ului, iar scorul general devine 1-1. Meciul decisiv este programat miercuri, cu începere de la ora 19:00, la sala „Constantin Jude”, învingătoarea urmând să încheie sezonul pe locul al nouălea în Liga Națională de Baschet Masculin. A...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vâlcea egalează Timișoara în meciul pentru locul 9, iar decisivul se joacă în Sala Constantin Jude
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timp de trei zile, în perioada 21–23 mai 2026, Campusul Universității Politehnica Timișoara a devenit unul dintre cele mai vii spații ale orașului, reunind mii de studenți, tineri, alumni și membri ai comunității timișorene la o nouă ediție a Zilelor Studenților Timișoarei. Organizat de Universitatea Politehnica Timișoara și Asociația Festivaluri pentru Tineri, evenimentul a reconfirmat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timp de trei zile, Timişoara a vibrat cu energie studenţească
Proiectul OPORTUN din cadrul UMFVBT (Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara) reprezintă o punte strategică dedicată reducerii decalajului dintre liceu și facultate. Această inițiativă este finanțată prin Fondul Social European+ sub egida Programului Educație și Ocupare 2021–2027. Ea transformă simpla curiozitate a tinerilor într-un plan de carieră concret în domeniul sănătății. Așadar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vizită de lucru la UMF! Elevii au văzut cum arată viitorul la una din universitățile de top din Vestul țării
Timișoara și-a adus, din plin, aportul la succesul pavilionului României, amenajat la Bienala de Artă de la Veneția. Mai multe organizații și-au dat mâna pentru a susține participarea. Timișoara contribuie la Pavilionul României prin implicarea unor actori instituționali precum Centrul de Proiecte Timișoara, Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest, Facultatea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a susținut din plin organizarea pavilionului României la Bienala de Artă de la Veneția
Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest Timișoara organizează în perioada 25 mai – 15 iunie 2026 cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Muzicii de Cameră, un proiect artistic și academic dedicat muzicii clasice, creației contemporane și formării noilor generații de artiști. Ediția 2026 propune publicului un parcurs artistic divers, construit în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Luni debutează Festivalul Muzicii de Cameră, în organizarea UVT
Conducerea municipalității timișorene pare circumspectă asupra respectării termenului pentru finalizarea lucrărilor la noul campus al Liceului Lenau. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se au în vedere aplicarea de penalități constructorului. Oficialul spune că se vede o intensificare a ritmului de lucru pe ultima sută de metri, dar aceasta ar fi ceea ce el numește ”sindromul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea Primăriei Timișoara estimează că finalizarea lucrărilor la campusul Lenau ar putea fi întârziată
De marea sărbătoare a Rusaliilor, la Ghiroda se anunţă două zile de mare sărbătoare, muzică și tradiție. Pe 31 mai şi 1 iunie, pe scena din curtea Căminului Cultural vor urca artişti de renume ai Banatului, dar nu vor lipsi dansul şi activităţile pentru copii. Primăria și Consiliul Local Ghiroda, cu sprijinul Parohiei Ortodoxe Române...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Rusalii, Ruga de la Ghiroda. Două zile de mare sărbătoare, tradiție şi multă voie bună
În plină criză guvernamentală TikTok livrează românilor o grămadă de conţinut artificial, amplificat cu roboţi, pentru care nu se ştie cine plăteşte, arată un raport realizat de think-tank-ul Expert Forum. Beneficiarii acestei campanii cu mesaje anti-UE sunt Călin Georgescu şi AUR. Raportul arată existența unor comportamente inautentice, cu zeci de mii de comentarii identice și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilizare masivă a conturilor pro-Călin Georgescu, pro-AUR și anti-UE în plină criză politică. Raport Expert Forum
Înfrângere la Râmnicu Vâlcea în meciul al doilea din seria cu CS Vâlcea 1924, din ultimul tur al play-out-ului, iar scorul general devine 1-1. Meciul decisiv este programat miercuri, cu începere de la ora 19:00, la sala „Constantin Jude”, învingătoarea urmând să încheie sezonul pe locul al nouălea în Liga Națională de Baschet Masculin. A...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vâlcea egalează Timișoara în meciul pentru locul 9, iar decisivul se joacă în Sala Constantin Jude
Într-un context economic și social în continuă schimbare, în care piața muncii solicită permanent competențe noi și adaptabilitate profesională, Fundația Centrul de Afaceri și Meserii Eurotraining s-a conturat ca una dintre organizațiile active din vestul României în domeniul formării profesionale, educației adulților și implementării proiectelor cu finanțare europeană. Cu o activitate desfășurată în mai multe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fundația Centrul de Afaceri și Meserii Eurotraining peste două decenii de implicare în educație, formare profesională și proiecte europene
Moșnița Veche se îmbracă în haine de sărbătoare. De marea sărbătoare a Rusaliilor, Ruga satului din apropierea Timişoarei anunţă două zile de bucurie, muzică și distracție pentru toată familia- Pe 31 mai şi 1 iunie la Căminul Cultural Moșnița Veche vor două seri pline de muzică, tradiție și voie bună! Progarmul rugii: Duminică, 𝟑𝟏 𝐦𝐚𝐢...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două zile de mare sărbătoare de Rusalii lângă Timişoara: Ruga satului Moşniţa Veche
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.