Sorin Pescariu, director interimar la Cardiologie

Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara are un nou manager interimar. Corpul de Control al Ministerului Sănătății a întocmit raportul în urma căruia ministrul Eugen Nicolăescu a anunțat schimbarea directorului Ranko Szuhanek. În locul acestuia va fi numit manager interimar medicul Sorin Pescariu.

A fost revocat managerul Ranko Szuhanek şi a fost numit manager interimar prof. dr. Sorin Pescariu. Am decis analizarea activităţii desfăşurată de coordonatorii Programului Naţional de Boli Cardiovasculare la nivelul institutului, până în 15 iulie, dispunerea de măsuri în vederea întocmirii şi eliberării decontului de cheltuieli pacienţilor pentru valoarea serviciilor medicale acordate, cât şi respectarea prevederilor legale privitoare la inventarierea patrimoniului institutului”, a declarat ministrul Eugen Nicolăescu.

Corpul de Control a identificat datorii restante faţă de furnizorii de bunuri în valoare de aproape 2,19 milioane de lei. „Raportul primit de la Corpul de Control indică mai multe deficienţe în activitatea desfăşurată la Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara. Consiliul de Administraţie a prelungit nejustificat demersurile pentru organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei de manager, neîndeplinindu-şi atribuţiile legale. Rezultatul patrimonial înregistrat de institut la 31 decembrie 2012 nu reflectă realitatea, întrucât nu au fost facturate distinct serviciile medicale realizate peste valoarea contractată. De asemenea, institutul nu a transmis Ministerului Sănătăţii modificările efectuate de spital cu privire la majorarea valorii clădirilor şi terenurilor, pentru efectuarea modificărilor în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului”, a mai spus Nicolăescu.

Verificarea activităţii institutului este în curs de cercetare într-un dosar penal, după cum rezultă dintr-o adresă a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, a mai spus Nicolăescu. Ministrul Sănătăţii a dispus sesizarea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), cu privire la posibile nerespectări ale prevederilor legale referitoare la achiziţiile unor materiale sanitare şi efectuarea unor reparaţii capitale efectuate în 2012 şi va transmite raportul de control Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

La 31 martie, Marian Gașpar, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiacă, a declarat că în instituție nu se mai făceau operații de aproape o săptămână, ca urmare a lipsei cronice de materiale sanitare și medicamente. Pe de altă parte, managerul Ranko Szuhanek declara că activitatea clinicii nu era întreruptă și că nu sunt probleme. La vremea respectivă, ministrul Eugen Nicolăescu spunea că, din punct de vedere al instituției pe care o conduce, la Institutul de Cardiologie Timișoara nu este nicio problemă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

dr. Shah a spus: (iunie 19th, 2013 at 09:53 )

La cati bani a luat nejustificat de pe postul de manager ocupat abuziv si fara nici o pregatire, Ranko Szuhanek se poate duce in parcul Central sa faca ce stie mai bine . Sa joace sah si sa taie frunze la caini.

happy a spus: (iunie 21st, 2013 at 12:22 )

domnule shah:dacă tot aţi studiat background-ul domnului SZUHANEK şi aţi văzut că joacă foarte bine şah trebuia să observaţi şi faptul că acesta deţine su pregătirea necesară pentru a conduce un spital,mai precis o facultate cu profil economic absolvita,un master di numeroase cursuri de management sanitar.Se pare însă că singurul lucru care îi lipseşte pentru a fi un bun manager intr-un sistem bolnav este afilierea politică. În ceea ce priveşte afirmaţia legată de băiatul frunzelor la câini pot să va contrazic, puţină lume ştie cât a muncit acest om pentru a face lucrurile să functioneze în acest spital; limbajul dumneavoastră de mahala nu îşi are locul aici.

dan a spus: (iunie 19th, 2013 at 11:37 )

… sau doctorii hoti din spital care internau patru bolnavi si faceau acte pentru opt s-au dus la minister si au spus ca Szuhanek e pdlist si a fost dat afara atunci cand el a avut neinspiratia sa le ceara sa inceteze cu nenorocirile

dinu paturica a spus: (iunie 19th, 2013 at 21:48 )

Atentie bolnavi. Daca e director, va dubla sau tripla taxa . Oare la cat va ajunge un stimulator cardiac daca anul trecut a costat 3000euro ?

eltm a spus: (august 13th, 2013 at 22:32 )

Ti-au fost ceruti acesti bani ? Ai dovezi? Eu sunt sigur ca nu! E ft usor sa acuzi! Sau vb din propria practica!

aurelia a spus: (octombrie 17th, 2015 at 13:01 )

Nu recomand la nimeni acest medic chiar daca e profesor pt ca nu comunica deloc nici cu pacientul nici cu apartinatorii.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea

Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Roti revine la munca din teren și se reapucă de „scouting”

Mai bine în iarbă decât la birou! Fostul mare internațional Iosif Rotariu, membru în Comitetul Director al clubului Politehnica Timișoara, s-a alăturat oficial departamentului de scouting al Politehnicii. El va avea misiunea de a găsi tineri talentați pentru viitorul Politehnicii. O meserie care îi place și la care se pricepe. “Mă bucur că voi lucra...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Roti revine la munca din teren și se reapucă de „scouting”
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
La Baza Costică Rădulescu se lucrează cu spor în continuare. Cosmin Tabără a vizitat din nou șantierul în acest sfârșit de săptămână, se lucrează la parcare, dar și la clădirea administrativă. Fostul viceprimar ar vrea acolo scaune alb-violete. Dacă nu ne mai informează despre progresul lucrărilor de la Stadionul LEGO, Cosmin Tabără, fost viceprimar al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avansează lucrările la Baza Sportivă Costică Rădulescu/VIDEO
Turneul de tenis MT1000 Budapest Regional Championships, cunoscut ca și Campionatul European de Masters destinat sportivilor masters, se desfășoară în perioada 1 – 7 iunie 2026. Competiția are loc în aer liber, pe zgură, la Centrul Național de Tenis din Budapesta, Ungaria. La cea mai „tânără” categorie, +30 de ani, timișoreanul Sergiu Rogoveanu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sergiu Rogoveanu, performanțe de vis la Europeanul de tenis, categoria Masters
O lectură a studiului „De ce muncim?” (CSLDI-FSPAC UBB, 2026) Fiecare generație crede că următoarea nu mai vrea să muncească. Probabil același lucru l-au spus și cei care au trecut de la plug la fabrică, de la fabrică la birou și de la birou la laptop. Problema nu este dispariția muncii. Este schimbarea sensului ei....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci paradoxuri despre munca publică
În ultimii ani, promovarea produselor locale autentice a devenit una dintre direcțiile esențiale pentru dezvoltarea economică și culturală a regiunilor europene. În Banat, acest demers este susținut de o serie de organizații și producători care au înțeles că valoarea patrimoniului gastronomic poate deveni un important vector de dezvoltare regională, de promovare turistică și de consolidare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Producătorilor de Salam Bănățean – un ambasador al tradiției gastronomice bănățene la Banaton 2026 și pe scena europeană
Tânărul atacant Mihai Alexandru Bonț a semnat cu Politehnica Timișoara, după ce în ultimul sezon a fost adversar, jucând la Sănătatea Cluj. Mihai (19 ani) s-a născut la 3 decembrie 2006, la Cluj-Napoca. Evoluează pe postul de atacant central, dar poate juca și pe alte poziții din compartimentul ofensiv, inclusiv în bandă, anunță clubul bănățean....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei
Mijlocașul și căpitanul celor de la CSA Steaua București, Stephan Drăghici (28 de ani), s-a înțeles cu Poli Timișoara și va juca pe Bega în următoarele două sezoane. Acesta vine din postura de jucător liber de contract pentru a pune umărul la obiectivul bănățenilor de a ataca promovarea în Superligă în ediția 2026/2027, din „prima”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un jucător de calitate vine la Politehnica Timișoara. Căpitanul Stelei va avea un contract pe doi ani cu clubul alb-violet
Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.