Când stăteam nopțile de decembrie 89 în Piața Operei să-l apăr pe Lorin Fortuna de furia aparatului represiv așa mă gândeam: că dacă pică Ceaușescu, păi fulgi o să iasă din toți ăștia de-au tras în populație, de cei ce vreme de peste 40 de ani au distrus în pușcării elita politică și intelectuală a României interbelice, de toți activiștii și securiștii ce te-au turnat pentru cine știe ce subminare a politicii de partid și de stat. Nu s-a întâmplat mai nimic. În schimb ne-am trezit cu Ion Iliescu și al său aparat comunist menținut în adormire pentru când se va da semnalul schimbării.
Când a câștigat Emil Constantinescu președinția României eram tot în Piața Operei, dar nu-l mai apăram pe săracu Lorin Fortuna. Atunci mi-am zis: bun, am fost eu naiv în 89, dar acum chiar că se vor alege fulgii de orchestratorii mineriadelor, ai bătăliei interetnice de la Tg. Mureș, de toate loazele comuniste ce ne râdeau în nas după ce orânduirea iliesciană nu numai că nu i-a pedepsit pentru ce au făcut zeci de ani în “Epoca de Aur”, ba chiar i-a lăsat să se bucure de o serie de privilegii ale acelor vremuri. După cum deja ați aflat, nici puterea CDR, condusă de multe victime ale torționarilor comuniști, nu a reușit să ofere dreptatea promisă odată cu venirea la putere. În schimb, am fost informați de președintele Constantinescu că Securitatea l-a învins chiar și pe dumnealui, deci n-are sens ca noi, muritorii, să ne mai enervăm atât de tare.
Când a câștigat Train Băsescu alegerile din 2004 nu mă mai așteptam la nimic. Poate și din acest motiv am primit ca bonus condamnarea în Parlament a comunismului. Pe bună dreptate veți zice că asta a fost o frecție la piciorul de lemn al unei societăți românești pentru care condamnarea în sine nu mai era o prioritate, o temă de dezbatere. Și că fără alte măsuri care să însoțească declarația condamnării nu-ți poți dovedi caracterul ca de șef de stat cu principii anticomuniste. Au trebuit să treacă două mandate prezidențiale băsesciene pentru ca, în sfârșit, niște tineri cercetători să servească cu informații o procuratură dispusă să concretizeze niște firave gesturi de voință politică. Așa a ajuns Vișinescu la aproape 90 de ani din pensionar al regimului penitenciar comunist inculpat pentru genocid și alte crime mai puțin spectaculoase.
Nu voință politică, cât mai degrabă indiferență politică și multă presiune media. Să ne amintim că Nicolschi, un torționar mai galonat, dădea interviuri imediat după revoluție, fără ca cineva să aibă senzația că omul s-ar feri de de ceva, de vreun sistemul judiciar al capitalismului din vremea lui Ion Iliescu. Mulți spun astăzi că este o dovadă de lipsă de sentimente umane să târâi un nonagenar în procese și apoi prin pușcării. Câți ani ar mai putea ispăși Vișinescu din minimun de 20 ce i-ar merita pentru faptele sale? Doi? Trei? Și cinci ani să mai facă, tot e prea puțin pentru suferințele care le-a produs atâtor oameni nevinovați.
Cel mai probabil socoata asta cu anii este de prisos. Tot soiul de babe avocat vor convinge jumătatea de popor spălată pe creier că încarcerarea unui torționar comunist ar fi ceva inuman. Normal, atâta timp cât acea jumătate de popor spălată pe creier consideră și astăzi că Ceaușescu nu ar fi avut de ce să se teamă de-o schimbare politică dacă ar fi dat suficientă mâncare populației. Vișinescu probabil că nu va face niciun an de pușcărie, pe motiv de bătrânețe. Chiar și-așa, o condamnare fie ea și tardivă ar avea valoare de pildă, o ușurare pentru cei ce din postură de victime au fost umiliți două decenii într-o țară cu pretinse valori europene. Pentru torționar însă condamnarea nu ar fi decât o legitimare de care ar fi mândru, o diplomă care să-i împlinească munca de o viață.
Mai dureros pentru cei de tipul lui Vișinescu ar fi ca statul să elimine astfel de anomalii din sistemul de pensii. Pentru că nu poți să plătești o pensie de 3800 lei din simplul motiv că persoana în cauză a cotizat. A cotizat dintr-o leafă plătită pentru ce servicii? Să se bage atunci în nomenclatorul de meserii și profesia de criminal. Nici nu vă imaginați ce pensie frumoasă ar fi avut asasinul Carlos “Șacalul” dacă ar fi contribuit la fondurile sociale!
Comentarii prin facebook