Dupa pensionari si profesori, Romania isi umileste si ultimii tortionari

Când stăteam nopțile de decembrie 89 în Piața Operei să-l apăr pe Lorin Fortuna de furia aparatului represiv așa mă gândeam: că dacă pică Ceaușescu, păi fulgi o să iasă din toți ăștia de-au tras în populație, de cei ce vreme de peste 40 de ani au distrus în pușcării elita politică și intelectuală a României interbelice, de toți activiștii și securiștii ce te-au turnat pentru cine știe ce subminare a politicii de partid și de stat. Nu s-a întâmplat mai nimic. În schimb ne-am trezit cu Ion Iliescu și al său aparat comunist menținut în adormire pentru când se va da semnalul schimbării.

 

Când a câștigat Emil Constantinescu președinția României eram tot în Piața Operei, dar nu-l mai apăram pe săracu Lorin Fortuna. Atunci mi-am zis: bun, am fost eu naiv în 89, dar acum chiar că se vor alege fulgii de orchestratorii mineriadelor, ai bătăliei interetnice de la Tg. Mureș, de toate loazele comuniste ce ne râdeau în nas după ce orânduirea iliesciană nu numai că nu i-a pedepsit pentru ce au făcut zeci de ani în “Epoca de Aur”, ba chiar i-a lăsat să se bucure de o serie de privilegii ale acelor vremuri. După cum deja ați aflat, nici puterea CDR, condusă de multe victime ale torționarilor comuniști, nu a reușit să ofere dreptatea promisă odată cu venirea la putere. În schimb, am fost informați de președintele Constantinescu că Securitatea l-a învins chiar și pe dumnealui, deci n-are sens ca noi, muritorii, să ne mai enervăm atât de tare.

 

Când a câștigat Train Băsescu alegerile din 2004 nu mă mai așteptam la nimic. Poate și din acest motiv am primit ca bonus condamnarea în Parlament a comunismului. Pe bună dreptate veți zice că asta a fost o frecție la piciorul de lemn al unei societăți românești pentru care condamnarea în sine nu mai era o prioritate, o temă de dezbatere. Și că fără alte măsuri care să însoțească declarația condamnării nu-ți poți dovedi caracterul ca de șef de stat cu principii anticomuniste. Au trebuit să treacă două mandate prezidențiale băsesciene pentru ca, în sfârșit, niște tineri cercetători să servească cu informații o procuratură dispusă să concretizeze niște firave gesturi de voință politică. Așa a ajuns Vișinescu la aproape 90 de ani din pensionar al regimului penitenciar comunist inculpat pentru genocid și alte crime mai puțin spectaculoase.

 

Nu voință politică, cât mai degrabă indiferență politică și multă presiune media. Să ne amintim că Nicolschi, un torționar mai galonat, dădea interviuri imediat după revoluție, fără ca cineva să aibă senzația că omul s-ar feri de de ceva, de vreun sistemul judiciar al capitalismului din vremea lui Ion Iliescu. Mulți spun astăzi că este o dovadă de lipsă de sentimente umane să târâi un nonagenar în procese și apoi prin pușcării. Câți ani ar mai putea ispăși Vișinescu din minimun de 20 ce i-ar merita pentru faptele sale? Doi? Trei? Și cinci ani să mai facă, tot e prea puțin pentru suferințele care le-a produs atâtor oameni nevinovați.

 

Cel mai probabil socoata asta cu anii este de prisos. Tot soiul de babe avocat vor convinge jumătatea de popor spălată pe creier că încarcerarea unui torționar comunist ar fi ceva inuman. Normal, atâta timp cât acea jumătate de popor spălată pe creier consideră și astăzi că Ceaușescu nu ar fi avut de ce să se teamă de-o schimbare politică dacă ar fi dat suficientă mâncare populației. Vișinescu probabil că nu va face niciun an de pușcărie, pe motiv de bătrânețe. Chiar și-așa, o condamnare fie ea și tardivă ar avea valoare de pildă, o ușurare pentru cei ce din postură de victime au fost umiliți două decenii într-o țară cu pretinse valori europene. Pentru torționar însă condamnarea nu ar fi decât o legitimare de care ar fi mândru, o diplomă care să-i împlinească munca de o viață.

 

Mai dureros pentru cei de tipul lui Vișinescu ar fi ca statul să elimine astfel de anomalii din sistemul de pensii. Pentru că nu poți să plătești o pensie de 3800 lei din simplul motiv că persoana în cauză a cotizat. A cotizat dintr-o leafă plătită pentru ce servicii? Să se bage atunci în nomenclatorul de meserii și profesia de criminal. Nici nu vă imaginați ce pensie frumoasă ar fi avut asasinul Carlos “Șacalul” dacă ar fi contribuit la fondurile sociale!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”

Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO

Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste trei zile intră în funcțiune noua modalitate de realizare administrativă a serviciului de furnizare a energiei termice în Timișoara, cu producția la Colterm și furnizarea la TermSet. Din 15 octombrie, activitățile de producție și cele de transport, distribuție și furnizare a energiei termice vor funcționa separat. Colterm va asigura producția energiei termice la CET...
Citeşte tot articolul Citeste articolul TermSet preia transportul și furnizarea energiei termice în Timișoara peste trei zile. Nu sunt schimbări sensibile pentru abonați
Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Municipalitatea timișoreană caută din nou o rezolvare pentru accesul spre Clinica ORL a Spitalului Municipal Timișoara, așa că propune CLT achiziția unei clădiri de pe strada Ludwig van Beethoven, la nr. 3. Aflată în zona centrală a orașului, această unitate medicală s-a mai lovit o dată de astfel de probleme, atunci când primăria a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problema accesului spre Clinica ORL din centrul Timișoarei, din nou în actualitate. Primăria propune cumpărarea unui imobil cu totul
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara
Municipalitatea timișoreană bifează o nouă etapă în proiectul din zona Solventul și anunță predarea către constructor a amplasamentului pentru amenajarea unei noi linii de tramvai, care să lege Gara de Nord și Pasajul Solventul, de la Calea Bogdăneștilor. Odată predat amplasamentul, constructorul va începe organizarea șantierului și va mobiliza echipele și utilajele pentru primele lucrări....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a preluat amplasamentul șantierului liniei de tramvai dintre Pasajul Solventul și Gara Mare
Societatea Colterm a anunțat că în cursul acestei săptămâni ar urma să înceapă furnizarea energiei termice către cei din Timișoara care sunt conectați la sistemul de termoficare centralizat. Deja, o serie de unități medicale beneficiază deja de furnizarea agentului termic. Colterm anunță că de peste două săptămâni, este asigurată căldura la Spitalul „Victor Babeș”, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm furnizează energie termică la o serie de unități medicale din oraș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri
Efectele tehnologiei asupra tinerilor depind nu doar de timpul petrecut online, ci și de modul în care este utilizată și de calitatea relațiilor din viața reală. Acesta este unul dintre mesajele importante ale „World Happiness Report 2026”, care ar trebui să influențeze modul în care România abordează digitalizarea educației, conform rectorului Universității de Vest din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UVT dezbate „Lecția digitală pentru România”
Arhitectura contemporană mizează tot mai mult pe soluții estetice și eficiente energetic, iar fațadele ventilate au devenit un standard în peisajul urban actual. Totuși, evenimentele tragice din ultimii ani, precum incendiile devastatoare de la Grenfell Tower din Londra sau cel din Hong Kong, au demonstrat comunității internaționale că frumusețea exterioară poate ascunde vulnerabilități tehnice fatale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siguranța ascunsă în spatele designului: de ce o fațadă modernă nu garantează o clădire sigură. Sesiune de dezbatere la UPT
Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.