Bojin: „Actiunea de la Ape nu are legatura cu mine”

Preşedintele CJ, Titu Bojin, așteaptă ca ancheta în care este implicată o fostă firmă a soției sale să fie finalizată. Polițiștii au percheziționat, miercuri, un sediu al Direcției Apelor, de unde au ridicat mai multe documente. Bojin susține însă că nu e vorba de acte ale DAB care să vizeze contractele cu Temadi TMB.

bojin-pe-bega1

Poliţiştii au făcut, miercuri, percheziţii la Direcția Apelor, într-un dosar care ar viza mai multe contracte de pe vremea când DAB era condusă de Titu Bojin. Acesta spune însă că nu are nicio legătură cu această anchetă. „Deocamdată nu putem să ne pronunţăm. Va trebui să stăm liniştiţi, ca să vedem ce se întâmplă. Este vorba de o firmă care are contracte cu Apele. A fost firma soţiei, nu a mea, cum s-a afirmat greşit. Înţeleg că sunt nişte discuţii legate de modul de realizare a contabilităţii”, a declarat Bojin.

Președintele CJ Timiș spune că respectivul contract între Temadi TMB și DAB viza folosirea unui luciu de apă de la Dumbrăviţa, respectiv Ianova. „Nu a fost un contract în sens comercial pentru a da bani sau a da lucrări sau de a face lucrări la Ape. A fost un contract în care firma a plătit o chirie pentru luciul de apă de la cele două baraje. Firma este înstrăinată de doi ani și jumătate”, explică Titu Bojin. El susține că de la Direcția Apelor nu au fost ridicate documente ale Apelor Române, ci acte ale firmei la care Bata Suici este contabil. „La Ape, Suici este angajat ca arhivar, nici vorbă să fie contabil-șef”, a mai spus președintele CJ. „Nu are legătură cu mine acţiunea, pentru că vă spun încă o dată, nu am fost și nu sunt în firmă. În condiţiile astea, nu poate fi implicat Partidul Social Democrat sau să fie implicată funcţia mea la partid”, a conchis Titu Bojin.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

cosmin a spus: (octombrie 11th, 2013 at 10:40 )

nuuuu, nu are nici o legatura cu matale..ca la ape era sef tata meu pe atunci..tz, tz, tz…esti mancat!

andras a spus: (octombrie 11th, 2013 at 13:01 )

si atunci de ce sunt audiati taman sotia si fiul acestuia?

jurca a spus: (octombrie 11th, 2013 at 14:18 )

ce sa-i faci bojine daca te-ai aliat cu prostu de robu si ai inchis usa lui grindeanu, sirbu, vio bota..si inca multi…no acu sa te scoata din rahat stelu si radosav

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noul tren metropolitan, un nou subiect de dispută. Simonis, nemulțumit că CJ Timiș a fost lăsat pe dinafară de Primăria Timișoara

Primăria Timișoara a așteptat ca la Ministerul Transporturilor să ajungă un ministru USR pentru a lansa proiectul trenului metropolitan al orașului, la pachet cu excluderea CJ Timiș din această iniţiativă. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care acuză municipalitatea timișoreană că … a pierdut trenul și atunci când se puteau obține finanțări, așa cum au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul tren metropolitan, un nou subiect de dispută. Simonis, nemulțumit că CJ Timiș a fost lăsat pe dinafară de Primăria Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorii pentru Ghiroda și Poli II, eșec la limită pentru Șag în C7

Etapa a IX-a din C7 a fost echilibrată, vizitatorii și amfitrionii împărâind punctele, cu două victorii de fiecare parte și două remize. Ghiroda vine cu puncte din deplasare, Poli II obține în sfârșit a doua victorie din campionat, în timp ce Șagul a pierdut, contrar cursului jocului la Cermei. Rezultate, marcatori, clasament: CSU Alba Iulia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorii pentru Ghiroda și Poli II, eșec la limită pentru Șag în C7
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Uneori, povestea unei comunități nu se scrie în manuale, ci se imprimă direct în parchetul unei săli de sport și în energia copiilor care aleargă pe teren. Duminică, pe Calea Ghirodei, zidurile Bazei Sportive numărul patru a Universității Politehnica Timișoara au primit mai mult decât un nume. Au primit o identitate și o misiune clară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moștenirea alb-violet: cum a devenit o sală de sport inima vie a Politehnicii Timișoara
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (FSAS) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) lansează prima ediție a festivalului de film social „Society on the Screen – SOS 301”, un eveniment care își propune să aducă în atenția publicului teme și probleme relevante pentru societatea contemporană și să creeze un spațiu de reflecție, dialog...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează „Society on the Screen – SOS 301”, un festival de film social dedicat provocărilor societății contemporane
Primăria Timișoara a așteptat ca la Ministerul Transporturilor să ajungă un ministru USR pentru a lansa proiectul trenului metropolitan al orașului, la pachet cu excluderea CJ Timiș din această iniţiativă. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care acuză municipalitatea timișoreană că … a pierdut trenul și atunci când se puteau obține finanțări, așa cum au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul tren metropolitan, un nou subiect de dispută. Simonis, nemulțumit că CJ Timiș a fost lăsat pe dinafară de Primăria Timișoara
Cea de-a VII-a ediție a Festivalului Ceaunelor de  la Giarmata Vii, concurs gastronomic dedicat preparatelor gătite la ceaun, şi-a stabilit câştigătorii. Desemnat câştigător a fost un gulaș de vită cu cartofi și găluște preparat de Loredan Dohan. La Giarmata Vii, ceaunele, cântecul și jocul popular au adunat oamenii laolaltă și au dat gust unei zile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un gulaș de vită cu cartofi și găluște a fost câştigătorul Festivalului Ceaunelor de la Giarmata Vii
Povestea unui domeniu nobiliar readus la viață prin pasiunea unei familii și conexiunea cu oamenii locului. O invitație la picnic, doar pentru ei doi, avea să schimbe destinul unui vechi domeniu nobiliar, lăsat ani la rând în paragină. Așa a început povestea Domeniilor Murani pentru Maria și Sorin Prada. Printre arborii bătrâni și clădirile peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au venit pentru un picnic și au rămas să scrie povestea Domeniilor Murani
Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Personajele medievale, domnițe și cavaleri, sunt, de vineri, în fața timișorenilor, în cadrul unei noi ediții a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Au fost în paradă pe străzile orașului și au cântat pentru publicul interesat de acest eveniment cu totul special. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din centrul orașului, festivalul aduce în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cavalerii medievali și domnițele în haine de epocă au fost în turneu prin centrul Timișoarei/FOTO
Dominic Fritz îl acuză pe Alfred Simonis că inventează blocaje și conflicte în jurul stadionului Dan Păltinișanu, pentru a-și atribui meritul de a fi deblocat proiectul. Primarul Timișoarei susține că povestea lansată vineri de șeful CJT, potrivit căreia Ilie Bolojan ar fi renunțat să anunțe deblocarea investiției după o discuție cu primarul este falsă și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fritz îl acuză pe Simonis că minte în scandalul presupusei blocări a stadionului Dan Păltinișanu
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.