Primarul Robu afla de la ziaristi ce monumente istorice are Timisoara

Statuia Sfântului Nepomuk, restaurată și așezată deja de două săptămâni în fața Bisericii Millenium din cartierul Fabric, a fost „inaugurată” oficial duminică. Primarul Nicolae Robu spune că este cel mai vechi monument istoric al Timișoarei, despre care a aflat de la un ziarist, și a decis să se ocupe de punerea lui în valoare.

sf nepomuk16

Statuia Sf. Nepomuk a fost restaurată de sculptorul Ioan Oprescu. Lucrarea a costat aproximativ 15.000 de euro şi s-a folosit acelaşi tip de material care a fost folosit iniţial. Restaurarea a durat circa patru-cinci luni. „Este cel mai vechi monument al oraşului, a fost scos dintr-un loc unde nu îl vedea nimeni, nu ştia nimeni de el, a fost restaurat şi pus în valoare. Este din 1722 şi am aflat despre el de la jurnalistul Ştefan Both, care mi-a spus că există un asemenea monument. Am fost să-l văd şi am luat decizia imediată de a-l pune în valoare”, a declarat Nicolae Robu. Acum se lucrează la iluminatul arhitectural al statuii şi bisericii, care vor fi finalizate în săptămâna viitoare. Primarul vrea să mai facă o inaugurare, dar nocturnă.
Cu această ocazie a fost reamenajat şi parcul din faţa Bisericii Millenium. Operațiunea a costat 25.000 de lei și a fost susținută financiar de AEM. Următorul monument istoric care va fi mutat este Obeliscul. „Am aflat tot de la ziarişti că uitat de lume este şi Obeliscul. O să merg să-l văd. Am văzut pe Facebook ce s-a întâmplat cu monumentul, cum a ajuns să fie dus tot în cimitir şi abandonat acolo şi vom găsi un loc şi pentru el”, a mai spus Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

pif a spus: (octombrie 13th, 2013 at 19:37 )

am trecut in fiecare zi pe linga statuia asta, in tineretea mea. si acum primarul asta o ia si o pune undeva unde nu a fost niciodata, in fabric in fata unei biserici construite mult lai tirziu, cam prin 1900. statuia apartine probabil bisericii catolice dinJiosefin in curtea carei era.. primarul asta nu cred ca-i normal, are niste „activisme” care devin suparatoare. el e primar, nu paiata publica. .

@ pif a spus: (octombrie 13th, 2013 at 20:47 )

lasa-ne bai, paiata in pace!!!!

Carcalete a spus: (octombrie 13th, 2013 at 20:52 )

Who, the fuck, is Nepomuk? De ce-i asa important pentru Timisoara?
La cat e de lovit Robu asta, pana termina mandatu’ o sa adune in centru toti piticii de gradina.

Sorin Fortiu a spus: (octombrie 14th, 2013 at 18:49 )

Pentru cei care nu stiu, Sfântul Nepomuk este sfântul protector al Banatului …

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești

Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega

Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, și viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au găsit un nou subiect de ceartă. De această dată, motivul ”tangoului” sunt… galoșii sau calitatea acestora. Totul a început în urma difuzării unui podcast, în care Simonis spune despre conducătorii primăriei că nu se îmbracă elegant, iar Timișoara arată la fel, plină de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis și Ruben Lațcău au un nou motiv să se certe: galoșii și moda
Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
În dorința de a transforma clădirea impunătoare de pe bulevardul Loga, nr. 52 în grădiniță cu program prelungit, municipalitatea timișoreană e nevoită sa o adapteze la cerințele unei unități de educație și să transforme designul “etnic” care există în prezent acolo. Un prim pas în acest sens este transferul Vilei, gratuit, către Administrația pentru Sănătate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să înceapă transformarea clădirii de pe Loga 52 în grădiniță
În plină perioadă de transferuri, Poli Timişoara primeşte o veste bună de la Consiliul Judeţean. Proiectul pentru finanţare depus de CS Știința Poli Timișoara, denumirea oficială a clubului care deţine echipa care a reuşit promovarea în Liga a II-a, va primi de la Consiliul Judeţean suma 5.810.000 de lei, aproximativ 1.150.000 de euro. Comisia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buget generos de la Consiliul Judeţean alocat echipei Poli Timişoara: peste un milion de euro
O echipă din România, formată din reprezentanți ai Aquatim și ai Companiei de Apă Someș, a participat recent la programul internațional Croatian Inspiration, desfășurat la Karlovac, în Croația, în cadrul proiectului european Erasmus+ Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei. Proiectul reunește organizații din România, Croația și Olanda care administrează muzee tematice dedicate apei și are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzeul Apei Timișoara a beneficiat de experiență internațională
Un sistem cu o componentă mare de  AI care monitorizează atenția șoferilor şi vatmanilor a fost implementat de Societatea de Transport Public Timişoara (STPT). Sistemul a provocat o reacţie potrivnică a sindicaliştilor. Într-un interviu pentru deBanat, managerul STPT, Florin Petolea, explică necesitatea acestui sistem în condiţiile în care se produc foarte multe accidete, majoritatea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Este interesul legitim și al nostru și al Timișoarei pentru un transport civilizat, corect și în siguranță.” Interviu cu managerul STPT, Florin Petolea, despre noul sistem de monitorizare
Top