Robu: Reabilitarea centrului istoric incepe in acest an

Primarul Nicolae Robu anunţă de aproape două săptămâni că urmează să semneze contractul cu Romprest, firma care a câștigat licitația pentru reabilitarea centrului istoric. Abia luni a expirat însă termenul pentru depunerea contestațiilor. Lucrările trebuie să înceapă rapid, pentru că altfel se pierde finanțarea europeană.

timisoara de sus17

„Luni, la ora 24, a expirat termenul de depunere a contestaţiei pentru lucrarea de reabilitare a centrului istoric. Nu a fost nicio contestaţie, prin urmare vom putea trece la semnarea contractului de implementare a acestui extrem de important proiect pentru Timişoara”, a spus primarul Nicolae Robu. Edilul șef crede că, deși suntem în prag de iarnă, lucrările vor începe în acest an. „De îndată ce vom semna contractul, vom sta de vorbă cu reprezentanţii firmei câştigătoare şi vom conveni asupra unei perioade mai scurte de efectuare a lucrărilor decât cea anunţată iniţial”, a explicat Robu.

Primăria este strânsă cu ușa în acest caz, pentru că lucrările trebuie să se încheie până în iunie 2015. Din cauza dificultăţilor la punerea în practică a acestui proiect, se poate ieși din perioada de rambursabilitate a fondurilor, astfel că municipalitatea va suporta cheltuielile din veniturile proprii. Valoarea totală a proiectului este de 65,5 milioane de lei, din care 42 milioane din partea UE. Potrivit proiectului, zece străzi din zona istorică a Timișoarei ar urma să devină exclusiv pietonale. Contractul cu Romprest va fi semnat, după declarațiile primarului Robu, cel târziu săptămâna viitoare, iar lucrările vor începe din Piaţa Libertăţii şi Piaţa Sfântul Gheorghe. Dacă vor fi găsite, așa cum e de așteptat, vestigii pentru care este nevoie de descărcare arheologică, Robu spune că „suntem pregătiţi să deschidem front şi în altă parte a zonei cetate”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

fenechiu a spus: (octombrie 16th, 2013 at 05:51 )

Parcharea masinilor in centru devine o problema arzatoare. Trebuie avut grija. Crearea unei zone exclusiv pietonala are repercusiuni asupra dinamicii zonei centrale. Prrimaria, Prefectura a avut grija pentru parcharea propriilor masini, dar adevaratii beneficiari acestor institutii trebuie sa fie nu angajatii lor ci populatia orasului.

Dani a spus: (octombrie 16th, 2013 at 12:10 )

BI-CI-CLE-TE

sanduca a spus: (octombrie 16th, 2013 at 12:23 )

deci suntem nebuni …jur!! il lasam sa faca ce vrea, cand vrea si cum vrea? ca a luat 50% din voturi? pai stai mai frate ca nu a luat 50% din toti aia care aveau drept de vot..pai ba boule!! noi pe unde mai circulam ma cu masinile? pe sus? idiot estompat

ralf a spus: (octombrie 16th, 2013 at 14:44 )

Bai Sanduca ar trebui sa faci un exercitiu de circulat prin lume si sa vezi cum arata centrele istorice in Bucuresti, in Venetia, in Montpelier, in Trogir, in Split, in Barcelona etc si in orice oras civilizat din lumea asta si ghici ce o sa vezi, mare surpriza: SUNT PIETONALE BAI BOULE! Nu Robu a inventat centrul istoric PIETONAL! Si mai lasa-ma cu numaratoarea celor care nu au fost la vot…daca nu au fost la vot nu inseamna ca sunt basisti ca si tine…filozofia asta ati folosit-o la referendum cand ati zis ca cei care nu merg la vot sunt cu Basescu si sunt foarte multi, mai multi decat cei impotriva…. si apoi la parlamentare si la primarie surpriza! Ati pierdut la fundul gol! S-a dovedit ca defapt nu sunt atat de multi pedelisto-basisti, ba chiar sunt din ce in ce mai putini! Deacord ca trebuie sa se faca parcari supraetajate sau subetajate! In caz ca nu stiai si idolul tau Ciuhandu a vrut sa-l faca pietonal numai ca nu a reusit! Si vezi ca e vorba de realilitarea orasului tau care ar trebui sa te bucure…din dorinta de a fi mereu impotriva primarului risti sa devi penibil!

Ion a spus: (octombrie 16th, 2013 at 20:46 )

Ho ma sa faca, comentati de parca ati vazut proiectul… :)) stati sa arate proiectul, sa-l explice sa vedem daca e bun, si abia dupa aceea sariti cu cometariile negative…postaci PDL-isti

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR

Senatorii USR au sesizat Curtea Constituțională, alături de opt senatori PNL, pe noua lege a integrității adoptată miercuri de Parlament. Sunt vizate în sesizare cele două amendamente care au ridicat, încă din timpul dezbaterilor în comisiile parlamentare, serioase suspiciuni că ar încălca Legea fundamentală.  Demersul are drept scop obținerea garanției că noua lege ANI corespunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prea puțin, pentru ceva pozitiv! Dumbrăvița pierde pe terenul unei nou-promovate

Se anunță vremuri grele la Pădurea Verde. Nimic nou, pentru că fiecare sezon a fost de chin. Spre deosebire de alte campionate, când se începea măcar bine, acum Dumbrăvița a scos doar un punct în primele două partide, în care a jucat cu o nou-promovată și o… rechemată! Echipa bănățeană a cedat cu 1-0 în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prea puțin, pentru ceva pozitiv! Dumbrăvița pierde pe terenul unei nou-promovate
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Circulația rutieră pe DN7, în zona Leșnic se va desfășura cu restricții. De săptămâna viitoare, în apropierea localității din județul Hunedoara, vor începe lucrările de consolidare a corpului drumului, pe sectorul situat în vecinătatea râului Mureș. Soluția tehnică adoptată constă în consolidarea corpului drumului cu piloți forați. Totodată, vor fi refăcute structura rutieră și sistemul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se consolidează DN7 cu piloți forați, pe malul Mureșului. Vor fi restricții de circulație până la finalul anului
Societatea de Ttransport Public Timișoara anunță că începând de luni, 10 august, și până în luna decembrie, chioșcul de bilete din Piața Traian va fi închis temporar, ca urmare a lucrărilor de infrastructură desfășurate în zonă. Pentru achiziționarea titlurilor de călătorie, călătorii sunt rugați să utilizați celelalte chioșcuri STPT din apropiere sau din alte zone...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT închide temporar chioșcul de bilete din Piața Traian
Universitatea Politehnica Timișoara a primit recent, vizita unei delegații din Japonia, participante la programul internațional REC, un proiect de schimb cultural și educațional dedicat tinerilor. UPT este singura universitate din România inclusă în itinerarul delegației, care vizitează Timișoara, Craiova, Oradea și București. Întâlnirea de la Universitatea Politehnica Timișoara a avut loc după vizita delegației la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din Țara Soarelui Răsare pe Bega! Tineri japonezi au vizitat UPT pentru a promova România în Japonia
În aceste zile de caniculă, Primăria Timişoara a deschis, în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Timiș, Crucea Roșie și Școala Postliceală „Henri Coandă”, mai multe puncte de prim ajutor și hidratare în oraș. Totodatp, municipalitatea a invitat instituții și operatori economici din oraș să se alăture inițiativei. Se anunță în continuare o vară caniculară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canicula continuă. Au fost deschise mai multe puncte de prim ajutor şi hidratare în oraș
În urma unei postări apărute în spațiul public și a unei sesizări telefonice adresate Poliției Locale Șag, referitoare la abandonarea mai multor saci cu diverse deșeuri pe domeniul public, în imediata vecinătate a Mănăstirii Șag–Timișeni, pe raza UAT Șag, polițiștii locali s-au deplasat de îndată la fața locului. Au fost efectuate verificări pentru identificarea unor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A abandonat deşeuri la marginea drumului, dar a fost prins de Poliția Locală Șag cu sprijinul cetățenilor şi al sistemului de supraveghere video
Furtuna de vineri a produs probleme, atât în oraș, cât și în zonă. Inundații și mai ales copaci doborâți de vijelie, cu asta au avut de a face pomăpierii salvatori. În intervalul orar 18:15 – 23:00, pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Timișoara au gestionat 21 misiuni pentru înlăturarea efectelor fenomenenelor meteorologice avertizate. S-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Furtună scurtă, dar intensă! Peste 20 de intervenții ale ISU Timiș
Medalie de aur pentru Timiș la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială – IOAI 2026 desfășurată peste mări și țări. În perioada 2–8 august 2026, la Astana, Republica Kazahstan, s-a desfășurat Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială (IOAI 2026), una dintre cele mai prestigioase competiții dedicate elevilor pasionați de inteligență artificială. România a fost reprezentată de un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanță deosebită pentru un elev timișorean. Aur la o Olimpiadă dedicată A.I.
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.