Sute de copii din judeţul Timiş nu trăiesc o copilărie fericită, ci o dramă. Cei care ar trebuie să aibă grijă de ei îi neglijează sau îi abuzează, fizic sau chiar sexual. În primele nouă luni ale anului au fost făcute 617 sesizări ale unor cazuri de copii abuzaţi sau neglijaţi. Mai multe de jumătate dintre ele s-au confirmat.
Majoritatea sesizărilor făcute au venit de la învățători sau profesori, cadre medicale, polițiști, asistenți sociale, persoane care cunoşteau situaţia copiilor aflați în dificultate. Cele mai multe probleme constate, 301, au fost de natură medicală, copiii fiind neglijaţi, dar au fost raportate și abuzuri fizice sau emoţionale, exploatare prin muncă şi abuz sexual. „Majoritatea cazurilor au fost pe neglijare severă. În perioada ianuarie-septembrie, în 72 de cazuri a fost necesar ca acei copii să fie scoşi din familie și s-a impus plasamentul în regim de urgenţă”, spune Smaranda Marcu, purtător de cuvânt al DGASPC Timiş. Asistenţii sociali iau copiii din familiile biologice în momentul în care consideră că sănătatea şi integritatea le sunt puse în pericol. În alte cazuri, cei mici rămân cu familia, părinţii angajându-se că nu-i vor mai neglija. Aceste familii sunt ajutate, merg la consiliere psihologică, familiar, dar cazurile rămân sub monitorizarea primăriilor şi a Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
Comentarii prin facebook