Povesti de groaza despre avort, la ora de religie de la clasa a patra, la Generala 19

O profesoară de religie de la Școala Generală 19 este acuzată de părinții unor elevi de clasa a patra că îi sperie cu poveștile despre pedepsele divine. Deși au sesizat Inspectoratul Școlar Timiș, oamenilor li s-a spus că reclamația lor nu se confirmă. Asta, deși mai mulți dintre ei au aflat de la copiii lor, care au 9-10 ani, că femeile care fac întreruperi de sarcină vor fi bânuite de sufletele celor nenăscuți!

relhi

Flavius Grozoni susține că fiica sa nu este înscrisă la orele de religie, dar că, anul trecut, a fost de acord ca micuța să asiste la acestea, întrucât profesoara era rezonabilă. Problemele au început în actualul an școlar. „A venit altă profesoară, lucru pe care nu l-am ştiut. Nici nu am bănuit nimic, până când un alt părinte m-a întrebat dacă fiica noastra ne-a zis ceva de discuţiile despre avort de la clasă, clasa fiind a IV-a! Nu ne spusese nimic, dar, când am întrebat-o, mi-a povestit exact ce s-a întâmplat. Un coleg mai năzdravan ar fi întrebat-o pe profesoară ce zice despre avort, iar aceasta le-ar fi răspuns că sunt mame ucigaşe care îşi omoară copii nenăscuţi, dar sufletele acestor copii nu merg nici in iad, nici in rai, ci le bântuie pe aceste femei toată viaţa”, ne-a spus Grozoni.

În acel moment, omul a cerut învățătoarei ca fiica sa să fie mutată într-o altă sală atunci când restul elevilor au religie, dar și să semnaleze direcţiunii ce li se spune copiilor. Fetița a fost mutată și totul părea în regulă. Asta, până săptămâna trecută. „Copilul a venit acasă şi m-a întrebat dacă măgarii au cruce pe spate. Am întrebat-o cine i-a spus aşa ceva. Mi-a zis că două fetițe din clasa a doua i-au spus ca profesoara de religie le-a spus că măgarii au cruce pe spate, fiindcă Isus a mers călare pe măgar”, susține Flavius Grozoni.

Părinții au depus o sesizare la Inspectoratul Școlar, iar răspunsul primit le-a lăsat un gust amar. „În urma cercetării întreprinse de inspectorul de sector Stela Albuţiu, directorul școlii, Claudia Munteanu, şi directorul adjunct s-a stabilit că elevii care nu vor să urmeze activităţiile orei de religie pot să nu le urmeze. Din cei 19 elevi care sunt la clasa a IV-a step by step, doar doi scriu că nu participă la lecţie, dar rămân la ora de religie. Eu nu înţeleg cum vine asta. Rămâne la oră, dar nu participă, adică nu răspunde la întrebări, nu dă lucrări de control, dar implicit aude ceea ce se discută acolo. Ori rămâne, ori nu rămâne la oră. S-a ajuns la concluzia că profesoara de religie nu a făcut nici un fel de presiuni psihologice asupra elevilor, că nu a jignit şi nu a umilit pe nimeni”, ne-a declarat inspectorul şcolar general Cornel Petroman.

Mulțumit de sistemul de învățământ step by step, Flavius Grozoni susține, pe de altă parte, că fiica sa are unele traume din cauza poveștilor de groază ale profesoarei de religie. „Suntem foarte multumiţi de şcoală, de sistemul step by step, și nu suntem împotriva religiei. Până acum, toţi profesorii cu care copilul nostru a intrat în contact au fost oameni normali, care au transmis informaţii potrivite vârstei elevului. Pot spune însă că am observat o anumită traumă legată de acest eveniment, concretizat prin vise urâte avute de fiica noastră. Mai mulţi părinţi au confirmat povestea cu avortul”, a conchis Grozoni.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier

În această seară preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Luca Niculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie

Înscrierile pentru ediția aniversară cu numărul 10 a Timișoara City Marathon powered by UPT se apropie de final, termenul limită fiind data de 19 octombrie 2026. Unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive ale toamnei din vestul țării va aduna la start mii de pasionați de mișcare duminică, 25 octombrie 2026. Organizat de Clubul Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș celebrează performanța antreprenorială a județului Timiș, organizând o nouă ediție a 33-a, a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș. Acțiunea va avea loc în data de 30 octombrie 2026, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT. Sub motto-ul „Puterea Excelenței”, evenimentul aduce în prim-plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișorenii care sunt conectați la sistemul centralizat de încălzire ar trebui să fie pregătiți pentru o eventuală majorare a prețului practicat la acest serviciu, spune viceprimarul Ruben Lațcău. O altă greutate pentru buzunarul cetățeanului la plata căldurii ar putea fi și oprirea momentană a plății căldurii în două… rate, dar situația va fi doar una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău nu exclude o majorare a prețului gigacaloriei produse de Colterm
De 15 ani, fără întrerupere, în luna octombrie, FILTM devine, pentru trei zile, locul de întâlnire pentru autori români și străini cu iubitorii de literatură din capitala Banatului. “Nou, pe toate fronturile” este tema celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara. O temă care pornește de la lumea în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara (FILMT) se întoarce săptămâna viitoare cu a XV-a ediţie
Lovitura de măiestrie administrativ-medicală reușită de Primăria Timișoara, odată cu preluarea Spitalului Clinic CFR are in perioada următoare una dintre ultimele etape de trecut, aprobarea Consiliului Local Timișoara. Ulterior, unitatea medicală va fi integrată în Spitalul Municipal. Rezultatul: Municipalul va putea oferi mai multe specializări medicale. Situat în zona centrală, Spitalul CFR are aproape 220...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara va avea de aprobat preluarea Spitalului CFR
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș celebrează performanța antreprenorială a județului Timiș, organizând o nouă ediție a 33-a, a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș. Acțiunea va avea loc în data de 30 octombrie 2026, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT. Sub motto-ul „Puterea Excelenței”, evenimentul aduce în prim-plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor
Primăria Timișoara a predat constructorului amplasamentul unde se va ridica ultima componentă a ceea ce va fi noul nod de legătură rutier din zona Solventul, podul nou peste Bega. Asocierea de constructori a început amenajarea șantierului pentru Podul Solventul, în zona Splaiului Sofocle. În această lună vor începe primele lucrări, respectiv relocarea stâlpilor pentru utilități...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea a predat către constructor locația unde se va ridica noul pod Solventul, construit peste Bega
Înscrierile pentru ediția aniversară cu numărul 10 a Timișoara City Marathon powered by UPT se apropie de final, termenul limită fiind data de 19 octombrie 2026. Unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive ale toamnei din vestul țării va aduna la start mii de pasionați de mișcare duminică, 25 octombrie 2026. Organizat de Clubul Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie
Constructorul care reabilitează Podul Muncii pare să fi reușit să recupereze întârzierile existente în proiect și a început montarea tablierului metalic, deocamdată doar componentele dinspre partea cu Gara Mare. Elementele care compun noua structură, ce va face legătura între cele două maluri și va susține carosabilul, trotuarele și pista pentru biciclete, au fost realizate în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A început montarea primei părți a tablierului la Podul Muncii/FOTO
Timișoara are o nouă stea în sportul nautic. La doar 13 ani, Maria Burfă, elevă în clasa a VII-a C la Școala Gimnazială Nr. 13 Timișoara, a reușit o performanță frumosă la Cupa României la Juniori de kaiac-canoe. Deși a concurat împotriva unor sportive mult mai experimentate, cu vârste cuprinse între 17 și 18 ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioană la 13 ani, printre rivale de 18: Povestea Mariei, puștoaica din Timișoara care cucerește apele cu două ghiozdane în spate
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.