Prezent sâmbătă la Congresul extraordinar al Partidului Conservator, premierul Victor Ponta a anunțat că nu va candida la Președinția României, fără a avea sprijinul PC, interfața politică a Televiziunii Antena 3.
Victor Ponta a fost vedeta Congresului extraordinar al PC, mai cunoscut drept falanga partidică a Televiziunii Antena3. În discursul său, Ponta s-a declarat din start foarte invidios pe Dan „Felix” Voiculescu, președintele de onoare al PC și patronul neoficial al trustului Intact. „Am o invidie pe domnul Voiculescu: Băsescu îl urăște mai mult decât pe mine. Vedeți că îi spune întotdeauna «motanul Felix», mie îmi spune doar «pisic». Nu m-am ridicat încă la nivelul cel mai înalt, dar din fericire, în ultimii ani, și mai ales în perioada care urmează, o să-și aducă aminte de ceea ce i-am spus cu pisicul blând care zgârie rău și o să-l doară din ce în ce mai rău și o s-o doară și pe doamna… Doamna cu blugii și cu pantofii de 1.000 de euro, care bagă pâinea, pâinea la care, împreună cu Daniel Constantin, am redus TVA. Dacă știam că din acea reducere o să-și mai ia o pereche de pantofi doamna Udrea, ne mai gândeam, dar cred că am făcut bine pentru România”, a spus Ponta, uzitând de glumițe puțin mai inteligente decât ale lui Țociu și Palade. Cum mai multe voci din sală i-au cerut să candideze la președinție, Ponta a abordat și acest subiect. „Nu candidez la președinție decât dacă am sprijinul PC. După cum vedeți, m-am pregătit pentru câștigarea bunăvoinței dumneavoastră, dar i-am notat deja pe cei care au cravată roșie și vreau să le mulțumesc pentru pregătirea campaniei”, a mai spus Ponta. Plin de solicitudine, președintele reales al PC, Daniel Constantin, a ținut să-l asigure pe Ponta de întreaga sa susținere. „Vă susținem pentru Președinția României!”, a strigat Constantin în ropote de aplauze. Pe de altă parte, Ciuvică, Gâdea, Badea, Ursu, Grecu & co își arată deja susținerea pentru Ponta de mai multă vreme.
Comentarii prin facebook