Nicolae Robu vrea sa apeleze la sistemul Big Brother ca sa ne scape de graffiti

Viceprimarul Dan Diaconu a confirmat, ieri, că Primăria are de gând să investească o sumă considerabilă, aproximativ 100.000 de euro, pentru a scăpa Timișoara de mâzgăliturile de pe pereții clădirilor din oraș. Oficialii nu vor să mai vadă pe toți pereții că „AC Recaș nu e Poli” așa că nu doar că vor curăța clădirile, dar vor fi mai atenți și la „artiștii” cărora le aparțin graffiti-urile din oraș.
Astfel, Nicolae Robu a declarat că va fi cu ochii pe cei care mâzgălesc pereții și că e dispus să recurgă la sistemele Big Brother pentru a ține orașul curat.
„Sunt căutări de soluții eficiente pentru îndepărtarea inscripțiilor de pe ziduri de tip graffiti. Nu sunt foarte eficiente, din păcate. Noi am experimentat până acum mai multe variante și evident că avem preocuparea de a-i prinde pe cei care mâzgălesc pereții. Au fost prinși de când sunt eu primar, cred că zece. Evident că sunt amendați aspru și că s-a mai aflat de la cei prinși care este mecanismul prin care se lucrează. E foarte greu să îi prinzi, până când nu vom avea camere video în oraș. Ei vin la ore târzii, în noapte, la ora trei-patru. Câțiva stau de pază ca să nu fie nimeni în zonă, deschide unul sacoșa, scoate din ea spray-urile, șabloanele și ce mai trebuie și, în câteva secunde, au mâzgălit un zid. Pentru a-i prinde este măsura de a pune camere video în oraș. Sancțiunile sunt foarte aspre față de cei pe care îi prindem, dar trebuie să fim atenți și Primăria, dar și proprietarii să remediem, că nu avem de ales. Soluțiile care au fost folosite până acum nu au fost așa de eficiente”, a afirmat primarul.
Acesta a mai spus că, deși se pun la dispoziție spații pentru graffiti, foarte mulți artiști nu sunt interesați de ele. Mai mult, primarul este de părere că unii dintre ei nu vor să facă altceva decât să „strice” pereții.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega

Disputa dintre Direcția Județeană de Cultură și Primăria Timișoara, pe tema pasarelei pietonale peste Bega, pare să se fi sfârșit, cel puțin în viziunea directorului primei instituiții, Sorin Predescu. El oferă o cronologie a desfășurării evenimentelor, pentru ca la final să acuze primăria că minte, dar și că nu știa sau nu a vrut să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

societatea timisoara

Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, dar şi Lia Savonea, laureaţi ai premiilor Societății Timișoara

Consiliul de conducere al Societății Timișoara a stabilit tradiţionalele premii pentru anul 2025. Printre laureaţi se numără Victor Rebengiuc, Raluca Moroșanu, Tudor Chirilă şi Dan Perjovschi. Totodată Lia Savonea şi şefa CSM, Elena Costache, au primit Premiul „Secera și ciocanul”: Premiile Societății Timișoara pe anul 2025 sunt următoarele: Premiul „Speranța”:Victor Rebengiuc și Raluca Moroșanu Premiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, dar şi Lia Savonea, laureaţi ai  premiilor Societății Timișoara
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Final în forță! A treia victorie amicală, urmează cantonamentul din Antalya

Politehnica Timișoara a câștigat primul meci susținut în acest an pe teren cu iarbă și pe stadionul Electrica. Scorul partidei cu Unirea Sântana a fost 2-0 (0-0). Prima repriză a fost fără gol, deși alb-violeții au lovit de două ori bara, prin D. Popa (3, transversală) și C. Toma (27), iar în min. 37 un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Final în forță! A treia victorie amicală, urmează cantonamentul din Antalya
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Toate cele trei segmente ale drumului expres Arad – Oradea au contracte semnate pentru execuție

CNAIR a semnat contractul de execuție pentru ultimul din seria de trei contracte pentru realizarea unui drum expres între Arad și Oradea, acest proiect ”luând fața” celui privind realizarea autostrăzii Timișoara – Moravița. În acest moment, pe întreaga lungime de 120.47 de kilometri ai întregului Drum Expres Arad-Oradea sunt contracte parafate cu constructorii. Joi a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toate cele trei segmente ale drumului expres Arad – Oradea au contracte semnate pentru execuție

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Bătrânii din Timișoara vor beneficia de un nou centru, cu 50 de locuri, unde vor putea beneficia de servicii sociale moderne. Acesta va funcționa într-un spațiu reamenajat, iar investiția este realizată cu peste șapte milioane de lei, fonduri nerambursabile. În acest moment poate fi lansată licitația pentru găsirea firmei constructoare care se va ocupa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția de Asistență Socială Timișoara va deschide un nou centru pentru bătrâni, realizat cu fonduri nerambursabile
Societățile care oferă servicii de vidanjare în Timiș au fost descoperite cu probleme în urma unor controale realizate de Garda de Mediu. Amenzile scrise de inspectori au depășit o sută de mii de lei. Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș au desfășurat, în perioada 23.01.2026 – 29.01.2026, acțiuni de control la operatorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme în prestarea activității de vidanjare în Timiș. Amenzi de peste o sută de mii de lei
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN), în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie Israel–România, sub egida Ambasadei Statului Israel în România, invită companiile timișene să acceseze noi parteneriate de afaceri pe piața israeliană prin participarea la un eveniment de networking internațional dedicat promovării cooperării economice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș susține cooperarea România-Israel în cadrul unui eveniment de networking
Consiliul de conducere al Societății Timișoara a stabilit tradiţionalele premii pentru anul 2025. Printre laureaţi se numără Victor Rebengiuc, Raluca Moroșanu, Tudor Chirilă şi Dan Perjovschi. Totodată Lia Savonea şi şefa CSM, Elena Costache, au primit Premiul „Secera și ciocanul”: Premiile Societății Timișoara pe anul 2025 sunt următoarele: Premiul „Speranța”:Victor Rebengiuc și Raluca Moroșanu Premiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, dar şi Lia Savonea, laureaţi ai  premiilor Societății Timișoara
Vineri, primarul comunei Moşniţa Nouă, Gerald Simonis, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice prin reabilitare termică a instituțiilor de învățământ din comuna Moșnița Nouă”.  Proiectul presupune: reabilitare termoenergetică a clădirilor înlocuirea tâmplăriei modernizarea sistemelor de încălzire, ventilare și iluminat instalarea de panouri fotovoltaice Beneficiare vor fi Grădinița şi Școala din Urseni....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şcoala şi grădiniţa din Urseni, comuna Moşniţa Nouă, vor fi reabilitate energetic. A fost semnat contractul de finanţare
Autoritățile statului l-au luat din familie pe băiatul de 13 ani, acuzat că l-a ucis pe Mario, adolescentul de 15 ani din Cenei. Drepturile părintești au fost suspendate. Direcția pentru Protecția Copilului Timiș l-a ridicat de urgență pe copilul de 13 ani din familie, după ce părinții nu s-au conformat solicitărilor DGASPC. Inspectorii au solicitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Copilul de 13 ani acuzat de familie a fost preluat de stat, după ce familia nu și-a făcut datoria
Timișoara produce discurs de metropolă, dar rezultate de oraș mic. Nu entuziasmul lipsește, ci puterea reală de a livra. Orașul vorbește compulsiv despre proiecte, mobilitate, digitalizare. Dar diferența nu se vede în conferințe, ci în șantiere închise; nu în postări, ci în finalizări. Iar aici, Timișoara excelează într-o disciplină rușinoasă: „aproape gata”. Comunicarea a devenit performanță,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara captivă în propriile promisiuni
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.