Spartak Gottlob a vrut să rupă gura târgului, prin aducerea lui Ionuţ Luţu. Până la urmă, Hagi-Luţu, cum i se spunea fostului mijlocaş al Universităţii Craiova, a ales să colaboreze cu Gigi Becali, pentru care va presta diverse servicii, altele decât cele fotbalistice.
Chiar dacă cei din conducerea clubului timişean se aşteaptă ca Luţu să se ţină de cuvând şi să joace în primele şase etape ale Ligii a IV-a Timiş pentru Spartak Gottlob, este greu de crezut că acesta va renunţa la a-i fi şofer, grădinar sau bucătar lui Gigi Becali, care i-a şi promis o leafă de nerefuzat: 3.000 de euro pe lună. Conducerea celor de la Spartak Gottlob nu a stat însă cu mâinile în sân şi a transferat doi mijlocaşi excelenţi. Este vorba despre Lucian Ignea, ultima dată la AC Recaş, şi Dan Roman, un mijlocaş ce a jucat şi în Liga a II-a, în urmă cu un an, pentru Fortuna Covaci. Sâmbătă, lotul pregătit de Cristi Utfineanţ a plecat spre Valea lui Liman, pentru un cantonament de şapte zile. Din lotul cu care Spartak a terminat turul de campionat cea mai importantă absenţă este cea a lui Bogdan Lupu, reţinut la Timişoara, se pare din cauza unor probleme de ordin personal. (sursa foto: craiova-maxima.ro)
Comentarii prin facebook