Ministerul Sanatatii ar putea sa nu mai desfiinteze spitale

Preşedintele Asociaţiei Oraşelor din România (AOR), primarul oraşului Sălişte, Dumitru Teodor Banciu, a declarat că joi seară a fost semnată o minută între secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Cristian Irimie, şi reprezentanţi ai AOR, care prevede că spitalele nu vor mai fi desfiinţate de MS.

„Spitalele nu vor fi desfiinţate de Ministerul Sănătăţii şi nici printr-o altă măsură luată de instituţiile din sistemul de sănătate”, se arată la primul punct al minutei încheiate între AOR şi MS. „Ministerul trebuie să facă publică strategia sa privind sistemul de sănătate pentru cel puţin satru ani şi să o adopte în urma dezbaterilor cu toţi cei implicaţi”, se arată în textul minutei. De asemenea, potrivit documentului, MS trebuie să clarifice care sunt motivele şi avantajele desfiinţării spitalelor şi să le facă publice. Ministerul va trebui să-şi precizeze oficial poziţia pe care o va adopta în cazul spitalelor pentru care consiliile locale nu vor adopta hotărâri de transformare în cămine de bătrâni sau de comasare. „Aşteptăm un răspuns scris pentru toate solicitările de mai sus, răspuns care să fie postat şi pe site-ul ministerului. În caz contrar, autorităţile locale îşi rezervă dreptul de a protesta alături de sindicate şi de a acţiona în instanţă orice măsură ilegală”, se afirmă în încheierea minutei. În judeţul Timiş sunt propuse pentru desfiinţare spitalele din Făget, Ciacova şi Buziaş. La Făget este anunţat, pentru vineri, un nou protest al cadrelor sanitare.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise

Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii

Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina

Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina
Trecerea de la viața de licean la rigorile lumii medicale devine mai ușoară pentru tinerii din vestul țării. Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), prin intermediul societății studențești EMSA, a dat startul celei de-a doua ediții a proiectului „How to Med School”, un program dedicat elevilor care visează la o carieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tabără de vară pentru viitorii studenți UMF
Municipalitatea timișoreană a reușit finalizarea proiectelor propuse de elevii liceelor timișorene în cadrul propriei viziuni a bugetarii participative, care anul trecut a vizat doar această categorie socială. La Liceul Waldorf, trei dintre cele patru propuneri ale elevilor au fost deja transformate în realitate. Noile dotări includ echipamente pentru activitățile extracurriculare, inclusiv pentru trupa de dans...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Versiunea cu totul unică a bugetării participative a Primăriei Timișoara are primele rezultate
„Ultimul ingredient” / „The Last Ingredient”, filmul realizat de Visit Timiș, a câștigat categoria Young Chef Ambassadors în cadrul competiției internaționale Food Film Menu 2026, organizată de IGCAT – International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism. Filmul se numără astfel printre cele 14 producții câștigătoare ale ediției din acest an. Începând de acum și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Ultimul ingredient” a câştiga categoria Young Chef Ambassadors la Food Film Menu 2026. Publicul poate vota acum filmul Banatului
UPT dă ora exactă în tot ce înseamnă Electronică, Inginerie Electrică, Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome. Performanța internațională în cercetare se conectează direct cu formarea viitoarelor generații de ingineri: trei dintre cei șase cercetători din România incluși de Research.com în clasamentul Electronics and Electrical Engineering sunt afiliați Universității Politehnica Timișoara. Universitatea Politehnica Timișoara ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaștere! UPT, lider național în Electronică și Inginerie Electrică
Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.