Un Carpaci a incercat sa cumpere un politist local cu 50 de euro!

S-a apucat de lucrări la un imobil din centrul Timișoarei, dar fără autorizație și, luat la întrebări de un polițist local, a vrut să-i ofere acestuia o „atenție”, ca să scape de amendă. A urmat un flagrant, iar acum Ioan Cârpaci este cercetat, în libertate, pentru dare de mită, fiindcă suma de 50 de euro era, totuși, prea mică.

colonel enescu

Polițistul local de la Serviciul Disciplină în Construcții a observat mai multe lucrări în plină desfășurare la un imobil de pe strada Colonel Enescu, aflat în zona de protecție istorică a Timișoarei. Agentul a întrebat proprietarul dacă are autorizație, dar, în schimb, acesta i-a oferit… 50 de euro! Ulterior a fost organizat un flagrant, la care au participat un procuror, un polițist de la Serviciul de Investigare a Fraudelor și unul de la Serviciul Operațiuni Speciale, iar Ioan Cârpaci a fost luat ca din oală. Romul este acum acuzat de dare de mită și este cercetat în stare de libertate, pentru că suma este foarte mică. După această întâmplare, primarul Nicolae Robu a tras concluzia că s-a înregistrat „o nouă victorie” în lupta contra construcțiilor ilegale. Edilul aflat încă în concediu și-a exprimat bucuria pe Facebook, explicând și care este morala: „În Timișoara, s-a dus vremea când rromii puteau construi orice și oricum – turnulețe, etaje suplimentare, etc.-, fără să-i deranjeze nimeni! Aviz tuturor, indiferent de etnie! Ce s-a construit ilegal trebuie demolat! Legea-i lege, pentru toată lumea!”. Până la oprirea lucrărilor la clădirea de pe Colonel Enescu 12, muncitorii reușiseră să pună termopane și să monteze un gard și o poartă noi.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara a marcat intrarea trupelor românești în oraș prin două ceremonii oficiale/FOTO

Depunerea de coroane la statuia generalului Virgil Economu a însemnat debutul ceremoniilor oficiale legate de Ziua Timișoarei. A urmat o ceremonie cu discursuri oficiale în Piața Unirii și o defilare militară în aceeași locație. Ceremoniile oficiale legate de Ziua Timișoarei, sărbătorită din anul 1999, au debutat luni cu depunerea de coroane la statuia generalului Virgil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a marcat intrarea trupelor românești în oraș prin două ceremonii oficiale/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”

Aflat la Timişoara, fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete a continuat atacarile la premierul Ilie Bolojan, însă şi-a dat un autogol de toată frumuseţea. Astfel, el a sugerat că Nicolae Ceauşescu a fost “unicul vizionar al țării”. Într-un clip video filmat la Timişoara, fostul ministru PSD-ist al Sănătăţii Alexandru Rogobete a continuat atacurile la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Sezonul marilor speranțe! Politehnica atacă elita cu un meci tare, în care o nou-promovată va evolua în fața unei echipe ce a pierdut dramatic în barajul de promovare

Politehnica Timișoara dispută mâine, marți, 4 august, primul joc oficial din noul sezon. Alb-violeții o întâlnesc pe Chindia Târgoviște în etapa I a Ligii 2 2026-27. Dâmbovițenii au fost aproape de o promovare nesperată, dar s-au înclinat dramatic în fața Farului. Poli începe cu speranțe un an în care vrea să promoveze din prima. “E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sezonul marilor speranțe! Politehnica atacă elita cu un meci tare, în care o nou-promovată va evolua în fața unei echipe ce a pierdut dramatic în barajul de promovare
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Moşniţa Nouă anunţă că astăzi a avut loc predarea amplasamentului și emiterea ordinului de începere a lucrărilor pentru obiectivul „Reparații prin impermeabilizarea cu covor asfaltic”. Sunt vizate nu mai puţin de 25 de străzi, valoarea contractului fiind de peste 3,2 milioane de lei, fără TVA Pe baza acestui contract sunt vizate următoarele străzi: Bucuriei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 25 de străzi din Moşniţa Nouă urmează să fie asfaltate. A fost emis ordinul de începere a lucrărilor
Politehnica Timișoara dispută mâine, marți, 4 august, primul joc oficial din noul sezon. Alb-violeții o întâlnesc pe Chindia Târgoviște în etapa I a Ligii 2 2026-27. Dâmbovițenii au fost aproape de o promovare nesperată, dar s-au înclinat dramatic în fața Farului. Poli începe cu speranțe un an în care vrea să promoveze din prima. “E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sezonul marilor speranțe! Politehnica atacă elita cu un meci tare, în care o nou-promovată va evolua în fața unei echipe ce a pierdut dramatic în barajul de promovare
Rucsandra-Ioana Bucșa a intrat definitiv în istoria sportului românesc duminică, 2 august 2026, devenind campioană europeană de seniori la doar 17 ani. Din postura critică de cârmaci, tânăra sportivă a ghidat echipajul masculin de 8+1 (M8+) al României către medalia de aur la Campionatele Europene de Canotaj de la Varese, Italia. Performanța ei este cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rucsandra-Ioana Bucșa: Copila de 17 ani care conduce spre aur „uriașii” canotajului românesc
Cele aproximativ 80 de magazine PPC Energie din București și din întreaga țară sunt în aceste zile spații de adăpostire pe durata episoadelor de caniculă, pentru orice persoană afectată de stres termic. În magazinele PPC Energie, atât persoanele cât și animalele de companie care le însoțesc se pot odihni și hidrata, astfel prevenind sau diminuând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magazinele PPC Energie sunt și în acest val de căldură puncte de adăpostire pe timp de caniculă
Depunerea de coroane la statuia generalului Virgil Economu a însemnat debutul ceremoniilor oficiale legate de Ziua Timișoarei. A urmat o ceremonie cu discursuri oficiale în Piața Unirii și o defilare militară în aceeași locație. Ceremoniile oficiale legate de Ziua Timișoarei, sărbătorită din anul 1999, au debutat luni cu depunerea de coroane la statuia generalului Virgil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a marcat intrarea trupelor românești în oraș prin două ceremonii oficiale/FOTO
La doar 18 ani, Nicolas Benea a semnat una dintre cele mai frumoase povești ale sezonului din Campionatul Național de Viteză în Coastă. Pilotul Canova Racing a câștigat Grupa 3 la Trofeul Sinaia, stabilind și un nou record al traseului pentru această categorie, după ce cu numai o zi înainte a fost foarte aproape de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ca pasărea Phoenix, după un accident, pe prima treaptă a podiumului. Timișoreanul Nicolas Benea, cursă fabuloasă la Sinaia/FOTO
Celula numărul 3 de la deponeul de la Ghizela ar urma să fie complet funcțională până la finalul anului acesta, spune Cristian Moș, directorul ADID Timiș. Aceasta va însemna inclusiv o reducere a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor. În acest moment, prețul practicat este mai mare pentru că deșeurile trebuie transportate în alte județe, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Până la finalul anului am putea avea o micșorare a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor din Timiș
Municipalitatea timișoreană se pregătește să aprobe scoaterea la licitație a peste trei mii de metri cubi de lemn provenind din zonele pe care le are în proprietate. Se scot la vânzare mai multe cantități de frasin, stejar, ulm, salcâm, jugastru, la prețuri diferite. De realizarea vânzării se va ocupa Ocolul Silvic Timișoara, care se ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vinde 3.500 de metri cubi de lemn
Primul trofeu al sezonului, Supercupa, se dă într-o zonă pitorească a țării. Federația Română de Handbal a anunțat că orașul Bistrița va deveni capitala handbalului românesc în această vară. Sala polivalentă va găzdui în mod consecutiv atât turneul masculin, cât și pe cel feminin. Competiția masculină reunește patru echipe de top, CS Dinamo București, SCM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a anunțat locul unde se va desfășura Supercupa României la handbal masculin
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.