Lucy un film de Luc Besson cu Scarlett Johansson, Morgan Freeman și Min-sik Choi rulează în cinematografele Cinemacity.
Regizorul francez Luc Besson are o evidentă slăbiciune pentru actrițele la modă (Milla Jovovich în The Fifth Element și Ioana D’Arc, Natalie Portman în Léon: The Professional, Anne Parillaud în La Femme Nikita și acum Scarlett Johansson în Lucy toate filme de referință) pe care le transformă în super eroine, puternice și aparent lipsite de sentimente. „Ceea ce mă interesează la un bărbat sunt slăbiciunile lui. Ceea ce mă interesează la o femeie este forţa ei”, declara Luc Besson.
În fapt asta e și una din problemele lui Lucy (personajul) pe întreg parcursul filmului, o problemă morală dată de situația în care se află, prinsă între viața normală de studentă, banda de traficanți sud-coreeni și mai noile cerințe intelectuale. Pentru că o dată cu creșterea capacităților intelectuale și fizice, dintre care unele insuficient dezvoltate în desfășurarea filmului (ex: la prima ingerare a drogului Lucy pare ruptă de realitățile fizice ale pământului lipindu-se ca o posedată de tavan și pereți, această uimitoare capacitate de a se sustrage gravitației mai este folosită în film o singură dată, în lupta din institut) Lucy nu devine „mai bună”, ea dintr-o, reamintesc, obișnuită studentă pusă pe chefuri se transformă într-o incredibilă mașinărie de adus moartea. Pe mine m-a șocat ideea că indiferent cât de deștepți vom deveni tot la fel de meschini vom fi, adică ne vom folosi forțele fizice mai degrabă în scopuri de răzbunare decât în scopuri umanitare. Bine, se poate argumenta că, ea devine doar mai intelectuală și că, de ex, împușcarea pacientului din spital este doar o problemă de moralitate burgheză nu una reală.
Acțiunea este una foarte alertă și crește pe tot parcursul filmului întreruptă de mici intermezzo necesare pentru explicații și punerea în contextul mai larg al vieții.
Partea SF a filmului ne pune în fața unei întrebări ce ne obligă la căutări masive pe google. Cum ar fi dacă omul și-ar putea utiliza 100% din creier, asta plecând de la ipoteza că nu ne folosim mai mult de 10 procente sau maxim 20 (procentele sunt legende urbane, creierul încă este o mare necunoscută). De aici partea filozofică a filmului, bine interpretată de Morgan Freeman prin Profesorul Norman. Ca o paranteză, Freeman de pe la Se7ven încoace are aceași mimică, voce și stare în toate filmele, un bătrân bine instruit, inteligent, înțelept și plin de resurse neașteptate. Regizorul apelează la prof. Norman de fiecare dată când Lucy își descoperă noi capabilități datorate drogului. Învață repede, vede sau simte undele electro-magnetice, sfidează gravitație și multe altele ce apar pe măsură ce procentele folosite din creier cresc. Profesorul ne explică aceste schimbări subliniind totuși că de fapt nu știe nimic. Bună plasă de siguranță.
Asemănarea, până la un punct cu Limitless este evidentă, chiar dacă în Limitless drogul este sintetic și acțiunea lui are loc pe parcursul unei perioade îndelungate de timp iar Lucy este organic și acțiunea are loc într-o singură zi, la fel în ambele filme personajele ajung la 100% după un abuz considerabil de substanță, însă Lucy (filmul) trece de la simpla meschinărie omenească la un plan mai înalt prin introducerea unui al treilea fir narativ asemănător celui din The Tree of Life în care, ni se sugerează, că durerea și iubirea sunt prezente din toate timpurile în Univers ca o constantă sine qua non a vieții. Astfel ne este prezentată prima Lucy, un umanoid în devenire care la sfârșit își va întâlni tiza într-o atingere de tip „Crearea lui Adam” de Michelangelo din Capela Sixtină, în care Lucy cea, de acum, supraumană o crează pe Lucy cea primitivă. A creea nu e aici folosit în sensul de a produce ci în sensul de a transmite cunoștințele acumulate, de a o crea ca om, de altfel una din mantrele profesorului Norman. Trebuie să spun că nu sunt sigur ca asta a vrut să ne arate regizorul, însă mie asta mi-a sugerat scena.
Nu pot încheia fără să-l amintesc pe coreanul Min-sik Choi ce-l interpreteaza aici pe dușmanul de moarte a lui Lucy, mafiotul corean Mr. Jang, un actor foarte bun ce poate fi admirat în originalul Oldboy unde-l joacă pe Dae-su Oh. Un film extraordinar.
În final voi face o mică paralelă cu un alt film în care joacă Scarlett Johansson, „Under the Skin” în care Scarlett (în film nu există nume, doar personaje generice) trece de la a nu simți la a simți tot (ca om) sau altfel spus de la a fi ostilă vieții umane la a iubi până la ardere tot ce este uman. În Lucy avem cumva o aceeași „naștere” a unui „altceva”, aflată pe o treaptă diferită de evoluție, prin crimă și violență extremă. Rămâne ca fiecare dintre noi să mediteze dacă am fi capabili să ne schimbăm în bine o dată ce am avea nu doar profunda înțelegere a vieții cât și puterea de a o face.
Requiemul lui Mozart întregește atmosfera.
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=-hpupbliDbk&w=560&h=315]
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=icYxjolQUs4&w=560&h=315]
Comentarii prin facebook