O campanie de prevenție în premieră va avea loc în această toamnă la Timișoara. Evenimentul se va desfășura în perioada 8-12 septembrie și se adresează bărbaţilor cu vârsta cuprinsă între 50 şi 70 de ani. Aceștia vor beneficia de consultaţii clinice şi ecografice.
Campania este derulată de Clinica de urologie a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara şi Asociaţia Non-profit de Urologie „Prof. Dr. Petru Drăgan”. Obiectivul acesteia este informarea populaţiei asupra cancerului de prostată şi de depistare precoce a acestei boli. Acţiunea se adresează bărbaţilor cu vârsta cuprinsă între 50 şi 70 de ani şi va consta în consultaţii clinice şi ecografice, după efectuarea prealabilă a unei analize PSA. Costul analizei va fi acoperit de organizatori, pe baza unor vouchere distribuite prin medicii de familie şi policlinică. Consultaţiile vor fi făcute în cabinetul de urologie al Policlinicii Spitalului Judeţean, fără bilet de trimitere, după o programare telefonică, şi vor fi gratuite. Programul detaliat va fi disponibil în perioada premergătoare evenimentului, la cabinetul de urologie din policlinica Spitalului Judeţean şi la medicii de familie.
Comentarii prin facebook