Demiterea lui George Maior, un „lucru bine facut” ca la carte

Klaus Iohannis nu este președintele care hăhăie pe la talk-show-uri sau chiar în conferințele de presă de la Palatul Cotroceni. Nu se îmbată până în zori cu Gigi Becali și nici nu dansează cu fuste în cap la Cireșica. Nici măcar nu participă la paranghelii cu pirandele lui Bercea Mondial. Nu pare omul fascinat de servicii, Securitate, generali sau ofițeri mai mult sau mai puțin acoperiți. Klaus Iohannis nu se bate cu cărămida în piept că se luptă cu corupția, în timp ce toți din jurul lui, începând cu singurul frate, fac potecă la DNA. Iohannis nu generează conflicte la televizor, fiindcă numai în situații conflictuale s-ar simți bine. Nu începe campanii populiste, precum cea împotriva Parlamentului, doar fiindcă știe că lumea nu iubește acest for. Și multe, multe lucruri nu face Iohannis. Sunt convins că, dacă ar vea copii, nu i-ar impune în Parlamentul European, ca să râdă încă o dată lumea de români.
Sigur că Iohannis a mai făcut și greșeli în perioada de o lună și câteva zile care a trecut de la depunerea jurământului. Pe de alttă parte el inspiră multă siguranță și seriozitate. Și poate ar trebui spus că, la 25 de ani de la Revoluție, în fine România are primul șef de stat cu adevărat anti-comunist, care n-a fost membru PCR. Adică nu un „anti-comunist” de paradă, care înainte de 1989 avea funcții în partid. Iar acțiunile sale (vizită Arhivele Securității, înființarea Muzeului Comunismului, decorarea președintelui AFDPR etc.) reflectă acest lucru. Iohannis nu vorbește mult, dar face. El nu este nici pe departe un „molâu”, cum îl credeau mulți. Fără surle și trâmbițe, Iohannis calcă apăsat, nemțește, sigur pe el, în urmărirea scopului pe care și l-a propus, dar și a promisiunilor electorale pe care le-a făcut. Dacă cineva îi stă în cale, mai devreme sau mai târziu, va fi îndepărtat fără mare tam-tam.
O dovadă în acest sens este modul surprinzător în care s-a debarasat de șeful SRI, George Maior. Care, să fim serioși, a fost demisionat de președinte, iar nu și-a dat demisia. Și ce relaxant a fost să-i vezi la un loc pe „băsiști” și PSD-iști, de la Elena Udrea până la Victor Ponta, trecând prin Gabi Oprea, cum îl ridicau în slăvi pe Maior, criticându-l totodată pe Iohannis că l-a dat afară. Să fim serioși, s-o fi modernizat serviciul, ca mai toate instituțiile din țară. Dar nici nu avea încotro după directori ca Radu Timofte, Costin Georgescu sau Virgil Măgureanu. Numai că, precum în politică, unui om care stă prea mult într-o funcție „i se cam urcă la cap”, cum se spune în popor. Nu mai încape în pielea lui, începe să facă jocuri politice, crezându-se „Alfa și Omega”, „far căluzitor”. Ceea ce i s-a întâmplat și lui Maior. Dovadă, atacurile suburbane la adresa CCR. Ori, în nicio țară civilizată un șef de servicii nu sare la gâtul Curții Supreme.
Ca să nu mai spun că SRI cam scăpase cu totul de controlul parlamentar. Ei bine, Iohnanis a înțeles că sub Maior, SRI-ul se transformă dintr-un serviciu de informații în putere legislativă, executivă și judecătorească la un loc Așa că i-a mai tăiat din elan și cum altfel decât dându-l afară pe Maior. A fost un „lucru bine făcut” ca la carte. Evident, că în perioada imediat următoare, Iohannis va „stoarce” și alte „bube” care-i stau în cale. Iar una dintre ele este chiar Victor Ponta, până acum apărat (și) de nașul său din fruntea SRI. Iar Ponta știe acest lucru, de aceea zâmbetele pe care le afișa în trecut la întâlnirile cu Iohanis s-au transformat acum în grimase.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Vopsesti cu spor, vopsesti usor a spus: (ianuarie 29th, 2015 at 07:36 )

Asa vicios cum e, Base a pus fututa asta de tara pe un drum european, ca sa nu mai vb de reformele demarate in justitie.

Il cam puneti calare pe evenimente, pe cumintenia pamantului, vreau sa zic. Nu prea sta pe cal, dar asta i alta poveste, lumea inca nu s a prins. O sa l proptiti dvs, si multi altii.

dante a spus: (februarie 1st, 2015 at 11:34 )

Sper ca in in programul Presedintelui sa fie si” ziua” in care vor fi evaluati profesional toti sefii de institutii si subalternii acestora,pt. ca multi sunt pusi pe criterii neortodoxe,..clienti politici, organizate concursuri pe capacitati profesionale si manageriale, oameni care au dat dovada de demnitate,onoare si profesionalism sa ocupe functii de conducere, asta daca vrem sa avem institutii functionale la parametrii inalti si sa iesim din mizeria in care am fost aruncati de lacomie,dorinta de inavutire cu orice pret,incapacitati,retardati mintali ,alcoolici s.a.m.d.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a criticat actualul guvern condus de Luca Niculescu, unul format în cea mai mare parte din miniștri social-democrați, reproșându-i că prin deciziile aprobate a blocat o investiție pe care Consiliul Județean Timiș, instituție pe care Simonis o conduce, o avea programată a fi realizată încă de la începutul anului. El...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liderul PSD Timiș atacă deciziile cabinetului Niculescu: ”Voi critica orice guvern care nu respectă Timișul”
Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova
Plenul Consiliului Județean Timiș a aprobat joi două dintre proiectele discutate cu Primăria Timișoara. Acum pot începe etapele preliminare pentru realizarea drumului la patru benzi între Bulevardul Sudului și Centura Sud, respectiv la realizarea unui nou coridor de mobilitate pe Calea Moșniței, cu sens giratoriu și pasaj suprateran peste Centura Sud, o alternativă mai viabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parteneriatul cu Primăria Timișoara pentru noile drumuri spre Giroc și Moșnița a fost aprobate de consilierii județeni
Recepția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” va fi în curând efectuată de beneficiar, Primăria Timișoara. Investiția realizată cu bani europeni din PNRR va aduce un consum mai redus de energie și costuri de întreținere mai mici a clădirii, iar elevii și profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate
Consiliul Județean Timiș va renunța la cererea de transfer în administrarea sa a unui spital deja acordat de fostul administrator către Primăria Timișoara. Desigur, este vorba despre Spitalul CFR, cel care a fost transferat de Ministerul Transporturilor la municipalitatea timișoreană cu probabil una dintre ultimele semnături ale ministrului USR al Transporturilor, Radu Miruță, înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS
Consiliul Județean Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea drumului care va lega zona Mănăstirii de la Șag și comuna Giroc. Deocamdată se realizează documentația și exproprierile de teren necesare pentru viitorul drum. Noul segment va face parte din centura mică de ocolire a Timișoarei. Șagul și Girocul vor fi legate prin intermediul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.