„USL traieste”, bumerangul pe care-l merita Ponta

Se spune că pentru a deveni politician trebuie să poți înghiți o broască râioasă dimineața, pe burta goală. Și că de abia trecut acest test, politicianul sau gașca de politicieni fără alergie la batracieni pot spera la un viitor liniștit și înfloritor pentru ei, nu neapărat și pentru popor. Ce se întâmplă dacă viața te aduce în situația să înghiți câte două broaște buboase, chiar trei, înainte de cafeaua de dimineață? E mai spectaculos efectul, rezultatele sunt mai bune? Nu, e doar scena politică din România. Prima broască râioasă pe care noul PNL s-a arătat dispus să o înghită este UNPR, partidul batracian, fără coloană vertebrală, compus în cea mai mare parte din traseiști ce-și zic, ipocrit, că vor să asigure stabilitatea României. Le este indiferent cu cine fac echipă pentru a salva țara de la „dezastru”. Tot ce contează este în acest proces politic este negocierea și avantajele obținute pentru gestul trădării. Dacă președintele Iohannis a respins o astfel de soluție, foarte bine, dar n-aș băga mâna în foc că lucrurile vor rămâne așa.

A doua broască râioasă este, în aceste zile, în faza de mormoloc și face ochi în bălțile puturoase ale Bucureștiului. Geloși pe succesul de casă al UNPR, dar și răzbunători pe PSD-ul din care au fost exmatriculați, Mircea Geoană și Marean Vanghelie, plus vreo 20 de parlamentari fără viitor, au pus bazele unui nou partid. Nu întâmplător se vorbește de Noul Proiect Social Democrat. Nu-ți trebuie multă imaginație să vezi că inițiatorii noului partid se și văd în situația unui „Nou PSD”, vehicul politic de unică folosință pe spatele căruia să adune foloase rareori cuvenite. În afară de caimacul din negocierile cu noul PNL, Mircea Geoană și Marean Vanghelie n-ar avea mai multe în comun decât ar avea, de exemplu, Nicu Paleru și Mircea Mihăieș, invitați la ospețe diferite.

Cu gulerele lui albe, Geoană face echipă cu altele mai negre din inima Ferentariului. Ați ghicit, totul pentru binele social-democrației și al României. Îmi amintesc de combinațiile lui Vanghelie și cât de aproape a fost România să fie condusă la Ministerul de Interne de un interlop cu grad de general. Cum s-ar fi traficat informații și prăduieli în România anul 2008 dacă un personaj dubios precum Cătălin Voicu ajungea în fruntea MI! Pentru cei care negociază cu „Noul PSD” acest episod nici nu mai contează. Marean Vaghelie și Mircea Geoană sunt, pentru liberali, pură matematică și, în mod evident, o jignire pentru electoratul lui Klaus Iohannis. Nu mă deranjează canibalizarea PSD. O merită din plin. Ce nu pot să accept, ca mulți alții, este lipsa de răbdare a PNL de a ajunge la guvernare. Cu orice preț.

O a treia broască este mai frumos ambalată. Ea arată elegantă ca un păun, dar, în interior, tot broască este. Cică PNL nu primește traseiști politici, trădători plecați chiar din PNL și PDL luați la bucată. Ori aleși ai domnului Dan, reciclați între timp de generalul Oprea ori Liviu Dragnea. Nu, ei vor fi parlamentari „independenți”, într-un grup al „independenților”, aleși de mama lor cu „independența” în vene. În sfârșit, acest grup va asigura stabilitatea României, nu aventurierii din UNPR, nici „circul” lui Vanghelie și Geoană, da’ de unde!, stabilitatea va fi asigurată de niște oameni integri, „independenți” până-n pânzele albe. Să doarmă PNL, dar mai ales electoratul de dreapta, liniștit.

Singura mângâiere din toată această afacere dintre „zâna” liberală și „broaștele râioase” de la masa negocierilor este că acea manipulare făcută de Ponta cu „USL trăiește” i s-a întors meritat mitomanului. Dacă nu ajung să văd România condusă de un guvern de dreapta rezultat din alegeri corecte parlamentare, măcar să văd cum niște haimanale politice ajung să cadă în groapa pe care-au săpat-o altora. Dincolo de mizeria care-ar rezulta dintr-o alianță PNL, UNPR, „Noul PSD”, Ponta merită să i se spună, la mișto, că „USL trăiește”, ce mama dracului?, că lucrarea comună a social-democrației și liberalismului trăiește prin Blaga, Predoiu, Geoană, Oprea și Vanghelie. Și dacă ar fi ca totul să se ducă dracului din punct de vedere moral în poltica românească, păi atunci primul act dat de la Palatul Victoria ar fi o noua ordonanță a traseiștilor care să așeze aleșii locali mai aproape de așteptările alegătorilor USL. Ai „noului USL”. Care trăiește, firește.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

prostanacul a spus: (februarie 8th, 2015 at 12:24 )

Prostanacul neamului, odrasla/ginere a fostei nomenclaturi securisto-bolsevice=mirciulika, incultura din armanahe=wanghele inima indragostita de tot odrasla a fostei nomenclaturi securisto-bolsevice= oanna-bananna alaturi de generalul de carton, fost magazioner la popota si purtator de mapa-ghiozdan a lui coszma-minerul theroristo-securisto-magureano-iliescean reprezinta VIITORUL pentru PUULITIKA RROMANA!

cititor a spus: (februarie 8th, 2015 at 17:09 )

salut includerea lui mircea mihaes in „selecta” adunare a parvenitilor fara coloana vertebrala. cum mai admonesta dom” profesor pe oricine nu il idolatriza pe base! poate iese acum, cand buba s-a spart, si ne explica de ce trebuia sa fim fani nuti, videanu, bercea mondial, anastase etc. poate pt a-si incasa domnia sa linistit sinecura de la icr. si apropo, poate nu se mai lauda pe toate drumurile cu doctoratul pe care il are, ca l-a unii nu le-a priit !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Acuzații extrem de dure din partea lui Simonis: Cineva a cerut blocarea investiției pentru noul Păltinișanu, la premierul Bolojan

Cineva a solicitat premierului Ilie Bolojan să blocheze, după vizita la primărie, investiția pentru noul stadion Dan Păltinișanu, atunci când șeful guvernului a vizitat Timișoara în primăvară. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care susține că are și martori în acest sens. Discuția a apărut atunci când a comentat asupra contribuției de 25 de milioane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acuzații extrem de dure din partea lui Simonis: Cineva a cerut blocarea investiției pentru noul Păltinișanu, la premierul Bolojan
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PNL Timiș respinge acuzațiile de presiuni politice realizate de PNL Arad la adresa filialei

Vineri, liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, prezenta public ideea că reprezentanții PNL Timiș au fost supuși unor puternice presiuni din partea liderului liberal arădean, Gheorghe Falcă, pentru a accepta un candidat USR la Primăria Timișoara, pentru a-și asigura el ”liniște” la Arad. La câteva ore de la această poziție, PNL Timiș răspunde acuzațiilor, spune că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiș respinge acuzațiile de presiuni politice realizate de PNL Arad la adresa filialei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Marea finală Super Rally de la București cu familia Benea la start

Piloții timișoreni, Radu Benea și Nicolas Benea, se vor afla printre cele 30 de nume selectate pentru a lua startul în Trofeul UniCredit Leasing 2026 de la București, marea finală a sezonului 2026 în Campionatul Național de Super Rally. După ce acum două săptămâni și-a asigurat al doilea titlu de campion național la viteză în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marea finală Super Rally de la București cu familia Benea la start
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Vaporetto

Traseele vaporetto pe Bega, modificate temporar. Se demolează pasarela de la Parcul Copiilor

Societatea de Transport Public Timișoara anunță introducerea temporară a unor modificări în traseul transportului public cu vaporetto, pe Bega. Trei stații vor fi suspendate, timp de două zile, azi și mâine, ca urmare a desfășurării lucrărilor de demolare a pasarelei pietonale de la Parcul Copiilor – Pestalozzi. Modificările intră în vigoare astăzi, la ora 12,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traseele vaporetto pe Bega, modificate temporar. Se demolează pasarela de la Parcul Copiilor

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cineva a solicitat premierului Ilie Bolojan să blocheze, după vizita la primărie, investiția pentru noul stadion Dan Păltinișanu, atunci când șeful guvernului a vizitat Timișoara în primăvară. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care susține că are și martori în acest sens. Discuția a apărut atunci când a comentat asupra contribuției de 25 de milioane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acuzații extrem de dure din partea lui Simonis: Cineva a cerut blocarea investiției pentru noul Păltinișanu, la premierul Bolojan
Vineri, liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, prezenta public ideea că reprezentanții PNL Timiș au fost supuși unor puternice presiuni din partea liderului liberal arădean, Gheorghe Falcă, pentru a accepta un candidat USR la Primăria Timișoara, pentru a-și asigura el ”liniște” la Arad. La câteva ore de la această poziție, PNL Timiș răspunde acuzațiilor, spune că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiș respinge acuzațiile de presiuni politice realizate de PNL Arad la adresa filialei
Liderul PSD Timiș spune că filiala locală a PNL, partid cu care social-democrații sunt aici într-o alianță, este sub presiuni foarte mari din partea USR, dar mai ales din partea lui Gheorghe Falcă, politicianul arădean care ar dori ca liberalii să aibă … liber în Arad la candidaturi, sacrificând la schimb Timișul și Timișoara în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șeful PSD Timiș, dispus să susțină la alegeri un candidat de primar din partea unei alianțe PNL – USR, dar acesta să fie liberal
Județul Timiș va avea în scurt timp, din nou acces la propriul deponeu de gunoi, fără a mai fi nevoit să trimită gunoiul, pe mulți bani, în alte județe. Lucrările de realizare și amenajare a celulei trei de la Ghizela au fost finalizate, a anunțat președintele CJ Timiș. Urmează autorizarea noii celule și începerea operării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost finalizate lucrările la cea de a treia celulă de la Deponeul Ghizela. Urmează scăderea tarifelor practicate la colectarea gunoiului
Municipalitatea timișoreană propune Consiliului Local demararea negocierilor cu firma care operează Piața Aurora, în vederea achiziționării clădirilor existente acolo. Primăria deține terenul de 1,4 hectare, dar acesta este concesionat firmei, pe durata existenței clădirilor. Intenția este de a realiza acolo o parcare de mari dimensiuni. Vizate sunt patru clădiri din Piața Aurora, acolo municipalitatea intenționează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea cumpărarea clădirilor existente în Piața Aurora și transformarea acesteia în parcare
O zi dedicată copiilor, sportului și poveștilor care schimbă vieți, la Timișoara! Pe 17 octombrie 2026, Stadionul „Gheorghe Rășcanu” din cartierul Ronaț devine locul în care sportul, bucuria copilăriei și spiritul comunității se întâlnesc. ACS Warriors Timișoara invită copiii, părinții și toți iubitorii rugby-ului să se bucure de o zi specială, dedicată mișcării, performanței și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aduceți copiii la arenă! Pledoarie pentru rugby
Lucrările efectuate pentru demolarea clădirilor existente în prezent pe terenul unde se va ridica noul Institut Regional Oncologic Timișoara sunt finalizate. Acum , posibil săptămâna viitoare, este așteptată demararea lucrărilor de construire pentru noul spital, care va lua locul ruinelor Municipalului de pe Calea Torontalului. Proiectul IROT merge înainte, a anunțat, vineri, Alfred Simonis, președintele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp vor începe lucrările la Institutul Oncologic Timișoara. Demolările au fost finalizate
Un loc de joacă din zona de nord a Timișoarei, în apropierea intersecției dintre Calea Aradului și Calea Sever Bocu, a intrat în modernizare. Lucrările vizează înlocuirea echipamentelor de joacă învechite și refacerea suprafețelor degradate, astfel încât spațiul să poată fi folosit în condiții mai bune de siguranță de către copiii din cartier. Intervenția presupune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou loc de joacă din Timișoara a intrat în modernizare, în zona Aradului. Ce lucrări sunt prevăzute
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.