Romania lui Horia Cristian

Deputatul liberal Horia Cristian, candidat USL pe Colegiul I Timișoara de Camera Deputaților, este de-a dreptul scârbit de ceea ce se întâmplă în România. Ce spun scârbit, omul este oripilat, chiar nu mai poate trăi în această Românie. De unde atâta revoltă pe capul liberalului? Omul s-a îngrozit după așa-zisul flagrant în care nu a fost prins deputatul PDL Alin Trășculescu. „Nu asta e țara în care vreau să trăiesc. Nu asta e România pe care ne-o dorim”, a strigat Cristian, vizavi de întâmplarea de la Focșani.

În schimb, Cristian se simte extrem de relaxat într-o Românie în care patru miniștri sunt incompatibili cu funcțiiile pe care le dețin. E de-a dreptul extaziat într-o Românie în care colegul său de partid, Dan Mihalache – de altfel un individ deosebit de slinos – îl face pe șeful unei instituții a statului „jigodie frustrată”. (În fine, o decize bună a premierului Ponta, individul Mihalache a fost zburat din guvern). Și cât de bine se simte Cristian într-o Românie în care alianța din care face parte îl are drept lider spiritual pe Dan „Felix” Voiculescu, cel care a recunoscut, cu propria mânuță, că a fost un turnător ordinar al Securității. Acolo unde și-a turnat chiar rudele!

Dar cei să mai spunem de superba Românie a lui Cristian, în care un alt coleg de partid, Gigi Becali, se comportă precum un urangutan în călduri evadat de la Grădina Zoologică. O Românie în care o personalitate rarisimă precum Neagu Djuvara este înjurat ca la ușa cortului de același „urangutan” coleg de partid al lui Cristian. De-a dreptul splendidă este România lui Cristian, al cărei președinte se vrea un individ care a chiulit toată viața de la muncă. Iar când e treaz înjură din toți bojocii, precum un cocalar de mahala, șefii unor state mult mai civilizate.

Și mai vrea o Românie în care un deputat cu numele de Horia Cristian (nu e nicio coincidență de nume) anunța, în noiembrie 2010, că demisionează din parlament și emigrează în alte țări. N-a demisionat și nici n-a emigrat. Apoi, în ianuarie 2012, același deputat Horia Cristian anunța că iar demisionează și din nou n-a făcut gestul. (A-ți respecta cuvântul este oricum o chestie pentru bărbați!). Asta e România în care vrea să trăiască Horia Cristian! Dar nu e România în care vrea să trăiască și subsemnatul…

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

27 comentarii pentru acest articol

Sarbu Ilie a spus: (noiembrie 13th, 2012 at 15:27 )

ACUM CORNEL……HU,HU,HU,HA,HA,HA

TATA a spus: (noiembrie 13th, 2012 at 15:34 )

UN ARTICOL FOARTE OBIECTIV…iNO…MA SURPRINZI PLACUT!!!

Violeta a spus: (noiembrie 13th, 2012 at 16:14 )

Nu ai fi putut sa nu fi scarbit cand ani de zile politicieni de mana a saptea aratau atata opulenta si aroganta fata de proprii concetateni…vezi Udrea, Videanu, Boureanu, Blaga etc

George a spus: (noiembrie 13th, 2012 at 16:19 )

ARDe clientela portocalie de chin si suparare, de frica sa nu piarda ciolanu

Alina a spus: (noiembrie 13th, 2012 at 16:23 )

Horia Cristian este un om de exceptie si un profesionist in tot ce ce face. Sunt foarte multi cei care astazi ii datoreaza sanatatea si unii chiar viata. Succes d-le doctor

Ambulant a spus: (noiembrie 13th, 2012 at 16:28 )

Avem si noi 2-3 parlamentari in Timis care cel putin rup pe un domeniu gen medicina, invatamant sau enomie si la aia le cautam in dulap ca poate poate dam de o maimuta, dar de cofetari, vamesi, securisti nu mai zice nimeni nimic

Karim a spus: (noiembrie 13th, 2012 at 16:36 )

Domnule DEPUTAT, SPER CA CITITI ACEST MESAJ…sunt un tanar de 25 de ani si locuiesc in zona Circumvalatiunii. Nu stiu daca ati avut vreo implicare in lucrarile din vara aceasta din aceasta zona sau doar primaria a actionat…ma refer la parcari printre blocuri si altele. Daca e asa va salut initiativa, dar va rog sa tineti cont ca tot acolo exista o monstruozitate de cladire dezafectata-fosta Tipogarfie si cateva hectare de balarii care arata ingrozitor

Klaus a spus: (noiembrie 13th, 2012 at 20:01 )

Licheua aceasta informatoare este de 4 deputat si este scarbit? Poate de el?A condus Casa judeteana de asigurari de sanatate si a facut-o praf. A fost Director la Spitalul Judetean si spitaluleste praf. Nu are rusine , numai tupeu de informator securist.

stefan a spus: (noiembrie 13th, 2012 at 20:15 )

Bunul timisorean Horia Cristian, este un om cu o doctrina puternic liberala, un om de o conduita ireprosabila. Un om de mare cuvant in persoana aceluiasi distins domn spunea la finele anului 2010 ca demisioneaza din parlament si pleaca spre alte tari, pentru ca apoi la inceputul anului 2012 sa ameninte din nou cu plecarea sa, candideaza din nou dand dovada de o barbatie ireprosabila ramanand in aceasta Romanie a tuturor posobilitatilor. Personal ma gandesc ca ciolanul este mai presus decat orice, fiind foarte simplu sa promiti mare cu sarea iar apoi sa dispari subit pentru urmatorii 3 ani si 11 luni.
Decalara
„…… flagrantul organizat la Vrancea deputatului Alin Trăşculescu, care alături de ceilalţi deputaţi şi senatori implicaţi în fapte de corupţie reprezintă un record trist pentru România. Nu asta este România pe care ne-o dorim. Nu asta este ţara în care vreau să trăiesc. Nu încape nici o îndoială că se va ridica imunitatea parlamentară şi va fi anchetat”, spune Horia Cristian.
Solutia este simpla domnule deputat. din salarul meu si a altor timisoareni care Nu te vor vom face o cheta pentru tine si familia ta pentru bilete doar dus spre cea mai indepatata destinatie. poti conta pe asta

sasha a spus: (noiembrie 13th, 2012 at 21:14 )

doctore am fost Duminica in Parcul Dacia sa vezi lumea ce te injura si nu glumesc nici nu mint, spun un adevar din teren. Nu te-ai tinut promisiunea fata de cei din zona respectiva inca de celelalte zone nu stiu dar cred ca situatia e la fel,.
Ar fi bine sa nu te ascunzi in spatele unor profesori si sa faci sa vii intre oameni.

Victor a spus: (noiembrie 13th, 2012 at 22:07 )

E scarbit???Atunci noi cum suntem fratilor de el care in 4 ani a facut doar sa ne scarbim la maxim de deputatul care ne reprezinta in Parlament.

Tiberiu a spus: (noiembrie 13th, 2012 at 22:11 )

E scarbit???Atunci noi cum suntem fratilor de el care in 4 ani a facut doar sa ne scarbim la maxim de deputatul care ne reprezinta in Parlament.

@tiberiu a spus: (noiembrie 13th, 2012 at 23:49 )

Spagarul asta nu a facut nimic pentru timisoreni. Sa ne spuna cat lua pentru o operatie…sa- i fie rusine

horicica a spus: (noiembrie 13th, 2012 at 23:52 )

Asta nu e ala ce trimite mamele la lucru? Macar vom sti de unde vin viitorii infractori si de ce ne vor da in cap….doar si el isi educa sotia cu pumnul… halal parlamentar

misu a spus: (noiembrie 13th, 2012 at 23:53 )

Nu pot sa cred ceea ce vad scris aici…umia minciuni de la oameni ce nu il cunosc deloc. Bafta dl Horia Cristian

@misu a spus: (noiembrie 13th, 2012 at 23:55 )

Hai ba ca te cred… e un om de treaba. Nici nu lua mult sa te treaca examenul… si in spital practica preturi mici 🙂

flo a spus: (noiembrie 14th, 2012 at 09:28 )

acuzatii false si nefondate, oameni buni nu va mai obositi sa postati commenturi care nu au nici o legatura cu subiectul articolului, se observa de la o posta ca partidul va obliga sa faceti asta… suntem multi care cred in actualul deputat si vom crede in continoare

Victor a spus: (noiembrie 14th, 2012 at 11:04 )

Da, Flo, sigur sunt acuzatii false. Si nefondate pe deasupra:)))) Si stim ca pe voi, cei care credeti in el si veti crede in continuare, nu va obliga partidul sa postati aceste cantece de slava. Si marmota invelea ciocolata si plangea si ea alaturi de Horia Cristian. Ce mai tara de oameni rai, dom’le!

Horica a spus: (noiembrie 14th, 2012 at 16:45 )

PA-PA-GAL! 😉

bibi a spus: (noiembrie 14th, 2012 at 23:21 )

Cine caca pe batz e horia cristian asta?si ce caca pe batz a facut intr-un mandat intreg de 4 ani?

Cum nu-mi plac intrebarile retorice, am sa va raspund tot eu ca stiu raspunsurile: el nu e nimeni,si el nu a facut nimic pentru Timisoara.

un om de afaceri din zona a spus: (noiembrie 15th, 2012 at 16:53 )

N-ați înțeles nimic !! Așa cum MRU „a scăpat „,intr-un interviu recent,informatia ca ar exista la SIE un dosar despre inclinatiile politice controlate ale lui CACARAU, trebuie sa ne reamintim ca in ROMÂNIA de azi la putere se afla diversi securisti ” spalati”si odrasle ale unor foști demnitari comuniști. Dl ” liberal ” HORIA CRISTIAN face parte din ultima categorie ,iar asta ,ptr cei care cunosc privilegiile” foștilor”,spune TOTUL. Deci la vremuri noi,TOT NOI !!

Cosss a spus: (noiembrie 15th, 2012 at 17:57 )

Cu asa oameni in jurul dl. Horia Cristian nici nu poti spune ca are „dusmani”. Sigur va castiga. Mult succes!

patrocle a spus: (noiembrie 15th, 2012 at 19:43 )

Horica este cunoscut de prietenii sai apropiati sub porecla ScaDeRo , adica Sc(arbit) D(e) Ro(mania)
Daca considerati ca singura persoana pe care o puteti iubi este propria persoana votati Horia Cristian, un roman autentic scarbit de romania

carmen a spus: (noiembrie 16th, 2012 at 00:50 )

in viata esti inconjurat de multi oameni prosti. tot ce trbuie sa faci e sa nu te cobori la nivelul lor. Bafta domnule Horia in viitor!!!

Victor a spus: (noiembrie 16th, 2012 at 13:56 )

Carmen, ai dreptate, nu merita sa te cobori la nivelul unuia ca Horia Cristian, ca te molipsesti de prostia lui. Dar nu trebuia sa fii asa de ironica in final, cu urarea aia de bafta, ca o sa creada ca vorbeai serios.

Ioane si Gheorghe a spus: (noiembrie 16th, 2012 at 19:54 )

Horia Cristian s-a bagat in gasca cu fosti securisti si criminali, gen iliescu, care sunt sprijiniti de aia care bateau timisorenii si-i impuscau in 1989.

In ceea ce priveste UE&comp., va recomand documentarul:

http://www.henrikpalmgren.com/video/

Si cred ca baietii ne-au pus gand rau iar politicienii nostri actuali ultracorupti si plagiatori sunt folositi ca niste unelte, inconstiente, de UE&comp.

A, si inca ceva, Abramburica si cei 1001 de plagiatori sa dea banii inapoi, ca au primit ilegal salarii mari, dupa ce au ocupat ilegal posturi in educatie cu teze plagiate:

http://www.nasul.tv/2012/07/02/dezvaluiri-bomba-la-nasul-un-coleg-de-catedra-o-acuza-pe-ecaterina-andronescu-de-plagiat/

http://www.nature.com/news/plagiarism-exposed-in-romanian-grant-applications-1.11758

http://integru.org/reviews/pcca-owhan

http://www.nature.com/news/romanian-scientists-fight-plagiarism-1.11170

http://www.adevarul.ro/actualitate/Ecaterina_Andronescu_a_girat_un_plagiat_grosolan_0_806319624.html

http://www.contributors.ro/editorial/exclusiv-hotnews-contributors-ro-premiul-nobel-pentru-ciuruit-jurnalistii-cu-rafale-de-minciuni-corina-adriana-dumitrescu-membru-in-consiliul-superior-al-magistraturii/

http://www.contributors.ro/reactie-rapida/despre-acuzatia-de-plagiat-a-lui-%E2%80%9Cdottore%E2%80%9D-ponta/

http://www.contributors.ro/administratie/ioan-mang-ingerul-de-pe-dric-al-educatiei-nationale-episodul-4/

http://www.contributors.ro/dezbatere/%E2%80%9Edomnul-mang-si-doamna-mang-l-au-plagiat-pe-chin-chen-chang%E2%80%9D-caraghioslacuri-si-dovezi-suplimentare-%E2%80%93-episodul-2/

babba a spus: (noiembrie 17th, 2012 at 10:29 )

Dar vrea sa traiasca in Romania in care el ca Dereftor la Casa de sanatate , m-a facut ani de zile sa astept ca o oaie la stana , la cozi infernale ca sa imi platesc darile…. Aia e Romania lui….. Stateam pe suluri de covor, ca nu erau destule scaune…

Mai mergi Cristiane undeva….

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
Top