Robu nu mai vrea biciclete in centrul Timisoarei

S-a războit cu artiștii plastici, a trecut apoi la ziariști, iar acum a luat în vizor bicicliștii. Primarul Nicolae Robu va promova în proxima ședință de consiliu local o hotărâre prin care mersul pe bicicletă va fi interzis în zona centrală a orașului. Restricții similare au existat în Timișoara până în 2011.

Un proiect de hotărâre va fi supus votului consilierilor locali la următoarea ședință de plen. Conform acestuia, va fi interzis mersul pe bicicletă în Piaţa Victoriei, Piaţa Unirii, strada Mărăşeşti şi Alba Iulia. Bicicliştii care nu respectă restricţiile vor putea primi amenzi cuprinse între 100 şi 200 de lei. Municipalitatea ar vrea să interzică pedalatul în zona centrală pe motiv de viteză prea mare a bicicliștilor.

„Având în vedere faptul că, zona centrală a orașului, respectiv Piața Victoriei, strada Mărășești, strada Alba Iulia și Piața Unirii reprezintă zonă de interes turistic, organizându-se adeseori manifestări/evenimente cultural-artistice, se impune restricționarea circulației în sensul interzicerii mersului pe bicicletă. Circulația pe bicicletă în această zona împiedică desfășurarea normală a traficului pietonal, zona fiind în permanență aglomerată, întrucât reprezintă și un loc de tranzit pietonal din zona centrală spre celelalte zone ale orașului”, se precizează în referatul întocmit de Poliția Locală și aprobat de primarul Nicolae Robu.

Noile prevederi sunt cel puțin ciudate, având în vedere că, în ultimul an, mai multe „ture” Verde pentru Biciclete s-au încheiat chiar pe strada Mărășești, unde există, de altfel, și un centru de închiriat. În plus, însuși primarul Robu s-a lăudat cu stațiile intermodale care urmează să fie deschise anul viitor și de unde timișorenii vor putea lua biciclete gratuit. În urbea de pe Bega a mai fost interzisă circulația pe două roți în zona centrală și pe vremea administrației Ciuhandu, când polițiștii locali amendau pe capete bicicliștii pe care-i prindeau prin piețele Victoriei sau Unirii.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Un Timisorean a spus: (iulie 17th, 2013 at 00:05 )

E normal sa fie interzis pe centru. Ce atata agitatie ? Nu a zis nimeni ca nu aveti voie sa folositi bicicleta. A zis doar nu in centru si nu in unirii, nu pe strada marasti. Unde ii tragedia, drama, durerea ?

fratele cristescu a spus: (iulie 17th, 2013 at 07:02 )

@un timisorean – Zic sa citesti clar ce spune in referatul ala: zona interzisa include si strada marasesti. Dupa ce a permis deschiderea unui centru de inchiriat biciclete chiar pe strada aia… E in nota obisnuita a lui robu asta, care crede ca face tot ce vrea el in oras. Apoi, o sa ma amendeze pe mine vreun politist local cand vin cu bicicleta la intrunirile de taina? Ha-ha-ha!

anonim a spus: (iulie 17th, 2013 at 07:13 )

Idiot!

Incomodu a spus: (iulie 17th, 2013 at 10:01 )

Felicit initiativa primarului. Foarte bine domnule primar, foarte bine. Sa nu mai circule nicio bicicleta prin centru. Sa ii interziceti si pe aia cu carucioarele de copii. Si pe toti filantropii care fac filotica in centru. Turistiii!!! Da, da… Turistii sa fie interzisi in centru. Si PORUMBEII tot ce nu are punga la gura SA NU MAI TREACA PRIN CENTRU. Centru sa fie doar a oamenilor fara adapost, betivanilor, aurolacilor.

DOAR DUMNEATA SI AUROLACI SA MAI TRECE-TI PRIN CENTRU, ATAT!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere de revizuire legată de dosarul în care a fost declarat în conflict de interese. Dominic Fritz afirmă că nu e nicio ştire aici, procesul pe fond urmând să continue. Şampanii desfăcute azi în rândul adversarilor primarului Timişoarei, Dominic Fritz, totodată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Debut de supercampioni. Galop de sănătate cu nou-promovata din Gura Humorului

După ce săptămâna trecută rugbiștii de la SCM USV Timișoara și-au adjudecat primul trofeu al sezonului, Supercupa, astăzi ei au debutat și în campionat, acasă, pe o vreme superbă de primăvară cu HC Gura Humorului. A fost 90-3 pentru timișoreni, care au făcut o adevărată demonstrație de rugby de calitate. Faze în mare viteză, placaje,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Debut de supercampioni. Galop de sănătate cu nou-promovata din Gura Humorului
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, Timișoara devine scena primei ediții a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), evenimentul care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Între orele 16 și 23, porțile sediilor companiilor participante se vor deschide pentru vizitatori, oferindu-le șansa de a vedea din interior cum se construiește viitorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara are în vedere lansarea unor proceduri de expropriere a unor clădiri și a unor terenuri din Fabric, mai ales în jurul Pieței Traian, acolo unde a și demarat proiectul de reabilitare a întregului cartier, spune viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău. Acolo se are în vedere realizarea unui nou Plan Urbanistic Zonal, acesta cuprinde aria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara are în vedere realizarea unor exproprieri de terenuri și clădiri degradate în zona Fabric
În mai 2026, când Delta Dunării înflorește, păsările se întorc acasă, iar nuferii colorează canalele, As Tour Timişoara vă invită să trăiți această experiență autentică: plimbări cu barca, gastronomie locală, natură pură, oameni calzi și momente care rămân în suflet. Nu este doar o vacanță! Este o întâlnire cu liniștea şi cu natura. As Tour...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În luna mai puteţi descoperi fascinanta Deltă a Dunării cu As Tour Timişoara
Primarul comunei Moșnița Nouă, Gerald Simonis, va propune, la prima şedinţă a Consiliului Local, un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc pe raza întregii comune. Primăria comunei Moșnița Nouă, la inițiativa primarului Gerald Simonis, a decis adoptarea unor măsuri pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc de pe raza comunei Moșnița Nouă. Decizia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moşniţa Nouă, prima comună din Timiş unde se interzic jocurile de noroc
Două dintre școlile timișorene urmează să beneficieze de importante fonduri, în vederea dezvoltării. Generală 7 va avea parte de fonduri europene, în timp ce pentru Generală 1 finanțarea va fi integral de la bugetul local, finanțarea pe PNRR nu va putea fi asigurată din cauza duratei proiectului. Consilierii locali sunt chemați pentru a aproba finanțările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Modernizarea școlilor generale 7 și 1 din Timișoara scoate 28 de milioane din bugetul orașului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.