Cardasia Ponta – fratii Cristescu, cat un teren in buricul Timisoarei

Într-o perioadă în care se vorbește despre „terorismul imobiliar” al clanurilor țigănești, iată că se întâmplă adevărate tunuri imobiliare și în favoarea unor „Cârpaci cu gulere albe”. Exact, mă refer la modul bizar prin care parcarea plus terenul din jurul Magazinului Bega au ajuns în proprietatea celebrilor frați Cristescu. Este vorba de 3,271 mp de teren amplasați în buricul târgului. La un preț mediu de 500 de euro/mp, valoarea afacerii se ridică la peste 1,6 milioane de euro. Cei doi frați au încercat de mai mulți ani să pună mâna pe acest teren, dar au fost împiedicați în principal de opoziția (pe baze legale) a secretarului primăriei, Ioan Cojocari. (A fost de altfel unul din puținele lucruri bune făcute de „nea Jean” pentru oraș.) Cum treburile n-au fost rezolvate la nivel local, cei doi frați au profitat de prietenia și chermezele făcute cu premierul Victor Ponta.

Astfel că, pe 18 aprilie 2014, Ministerul Economiei, condus la acea vreme de fostul șef de sală Constantin Niță, îi face proprietari pe Cristești peste acest teren. Poate e coincidență, dar se întâmpla la puțin timp de la instalarea Guvernului Ponta III, fără liberali, ministerul în cauză fiind condus până atunci de un membru PNL. Fiindcă trebuia o bază legală pentru această lucrătură, s-a optat pentru HG 834/1991, act normativ care se referea însă la terenurile societăților comerciale cu capital de stat. Existau și aici două variante pentru ca astfel de terenuri să intre în patrimoniul societăților privatizate. Prima era ca societatea să cumpere terenul la valoarea de expertiză, comparabilă cu prețul pieței. Adică în jur de 1,6 milioane de euro în cazul de față. Mă îndoiesc însă ca cei doi frați să fi dat atâția bani pe un teren, atâta timp cât s-au obișnuit să cumpere fabrici întregi cu câteva zeci de mii de dolari. A doua variantă era ca statul, prin ministerul care a făcut privatizarea, să redevină acționar la firmă în contul terenului. Privatizarea fiind făcută de FPS, iar Ministerul Economiei, ca și continuator al FPS, avea posbilitatea să fie parte în acest proces.

Marea problemă este că terenul intrase deja în proprietatea primăriei. E adevărat, există în HG 834 și un articol în acest sens. Numai că trebuia făcut un dosar voluminos de evaluare, care să cuprindă neapărat și procese verbale de vecinătate cu vecinii imobilului. În cazul de față este vorba de primărie. Iar aceste procese-verbale ar fi trebuit semnate de primar sau de un împuternicit al acestuia. Primarul Nicolae Robu s-a declarat revoltat și stupefiat de faptul că terenul a ajuns în proprietatea fraților. Ca să nu mai fie așa stupefiat, ar trebui să caute în ograda proprie semnatarul proceselor verbale în cauză. Dacă acestea au fost semnate în perioada în care se înțelegea bine cu cei doi frați, nu pot să spun decât: ghinion!

Un alt lucru este foarte interesant în această afacere. Firma care s-a ocupat de intabulare – dar poate și de întreaga documentație – este Pilot Cad. Aceasta este controlată, prin interpuși, de Marcel Torje. Dat afară din primărie de fostul edil Gheorghe Ciuhandu, Torje a fost readus în instituție la începutul anului 2013, de viceprimarul Traian Stoia, om de casă al celor doi frați. Ulterior, PSD-ul îl va face și șef al Oficiului de Cadastru Timiș, de unde avea să plece la revenirea în funcție a lui Arthur Ursu. Evident că și Torje avea destule informații în primărie pentru a ajuta la derularea acestei afaceri.

Revenind la primarul Robu, acesta a mai declarat, referindu-se la afacere, că va discuta cu juriștii pentru a vedea dacă există „fisuri de legalitate”. Câteva le-am sugerat mai sus. Având acces total la documente, poate afla mai multe. În paralel poate ar trebui să facă și o plângere penală pentru începerea unei urmăriri, măcar in rem, vizavi de ce s-a întâmplat aici. Asta, dacă dorește cu adevărat să dezlege întreaga tărășenie. Dacă vrea doar din gură, rămâne să se plângă în continuare, precum în alte cazuri, că patrimoniul Timișoarei este luat cu japca prin varii metode. În urmă cu puțin timp, colegul Eugen Sasu se întreba cu ce achită Victor Ponta nota de plată pentru ședințele de partid și revelioanele petrecute pe moșia celor doi frați de la Orăștie. Uite c-a venit și răspunsul: cu un teren în buricul târgului de peste 1,6 milioane de euro. O fi mult, o fi puțin?
P.S. Și o sugestie pentru Corneliu N. Vaida. Dacă tot a demarat o campanie împotriva „terorismului imobiliar” al clanului Cârpaci, poate ar trebui să o extindă și asupra altora care pun mâna încet-încet pe patrimoniul orașului.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Ziarist a spus: (ianuarie 16th, 2015 at 21:05 )

Bravo debanat, un articol pe cinste.in asfarsit cineva spune adevarul despre CANCERUL Timisoarei. Pe cand episodul 2? Felicitari

Michael Tudor a spus: (ianuarie 18th, 2015 at 13:01 )

Este groaznic cum acest oras civilizat a ajuns pe mana tiganilor, a hotilor, a mafiei imobiliare, a celor care, nu au avut si nici nu o sa aiba ceva cu felul de viata si cultura acestui oras.
Si pe timpul comunismului, acest oras era urat de cei de la putere, findca stiau dorinta de libertate si felul cosmopolit de a trai in Timisoara si in general in Banat.

@vaida a spus: (ianuarie 18th, 2015 at 14:11 )

stai linistit, ino are multe initiative, doar ca ele sunt strict legate de continutul plicului sau suma din contractul de publicitate 😉

Druckerul din Mehala a spus: (ianuarie 18th, 2015 at 19:38 )

D-le Vaida , asta-i mizilic cu paracrea , fratii astia ar trebui controlati cum au cumparat atatea fabrici si nu le-au platit , la Electromotor lucrau 5000 de oameni , acum sunt mai putini de 100 , peste catva timp o va inchide si terenul ala da cateva hectare ii vor aduce zeci de milioane de euro…niste smecheri , care nu sunt controlati…au pile .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat

Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu Legea integrităţii, contestând mai multe prevederi pe care le consideră neconstituționale. Între acestea se află extinderea obligației de declarare a averii și intereselor la partenerii de viață, dar şi încetarea unor mandate aflate deja în exercitare. Prima prevedere o vizează direct pe partenera de viaţă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel intra-județean în Cupă. Politehnica primește pe teren propriu replica Dumbrăviței

Politehnica Timișoara incepe Cupa României mâine, pe teren propriu, cu un meci în Turul 3 contra conjudețenei CSC Dumbrăvița. „E un obiectiv calificarea în grupe. Sigur vor juca și jucători care au evoluat mai puțin, pentru mine e important să-i văd într-un meci cu miză. Pentru că există o miză mâine. Vor juca cei care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel intra-județean în Cupă. Politehnica primește pe teren propriu replica Dumbrăviței
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

UVT e partener educațional al primei ediții „Noaptea Companiilor” de la Timișoara

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) susține activ inițiativele care creează punți reale între mediul academic și cel de business. În acest context, are loc prima ediție a proiectului „Noaptea Companiilor” care se va desfășura la Timișoara, în cadrul căruia UVT are rol de partener educațional. Evenimentul va avea loc în data de 5 noiembrie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT e partener educațional al primei ediții „Noaptea Companiilor” de la Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Una dintre cele mai așteptate investiții care va fi ridicată cu fondurile Consiliului Județean Timiș, cladirea care va ocupa terenul actualei parcări publice pe care o deține în zona zero a Timișoarei, a intrat în licitație publică. Vă fi o clădire multifuncțională, cu on arhitectură deosebită, spune Alfred Simonis, președintele CJT. “Facem primul pas pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a lansat licitația pentru clădirea ce va fi ridicată în parcarea din centrul Timișoarei
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) susține activ inițiativele care creează punți reale între mediul academic și cel de business. În acest context, are loc prima ediție a proiectului „Noaptea Companiilor” care se va desfășura la Timișoara, în cadrul căruia UVT are rol de partener educațional. Evenimentul va avea loc în data de 5 noiembrie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT e partener educațional al primei ediții „Noaptea Companiilor” de la Timișoara
Constructorii firmei turce care se ocupă de realizarea Centurii Vest continuă lucrările la proiectul de infrastructură. La 3 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, stadiul fizic estimat de antreprenor este de 13%. Activitatea se desfășoară pe mai multe fronturi. La terasamente continuă realizarea umpluturilor și stabilizarea terenului, iar la podețe sunt în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura Vest a ajuns la 13 procente din total, la trei luni de la pornirea lucrarilor/FOTO
Există locuri în care trecutul continuă să respire prin oameni, prin lumină și prin memoria pământului. Sanctuarul Neolitic de la Parța este unul dintre aceste locuri rare, unde soarele nu este doar un astru, ci un simbol al vieții, al speranței și al legăturii profunde dintre om și natură. Pe 12 septembrie 2026, județul Timiș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul devine gazda unei noi ediții a Sunscape Festival – o celebrare a luminii, a apartenenței și a bucuriei la Sanctuarul Neolitic de la Parța
Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu Legea integrităţii, contestând mai multe prevederi pe care le consideră neconstituționale. Între acestea se află extinderea obligației de declarare a averii și intereselor la partenerii de viață, dar şi încetarea unor mandate aflate deja în exercitare. Prima prevedere o vizează direct pe partenera de viaţă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat
În perioada 3–9 august 2026, polițiștii rutieri au desfășurat acțiunea ROADPOL SPEED, pentru prevenirea și combaterea vitezei excesive și creșterea siguranței pe drumurile publice. În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 808 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea regimului legal de viteză, valoarea totală a amenzilor fiind de 701.948 de lei. De asemenea, polițiștii au reținut 94...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vara se numără vitezomanii! Număr mare de amenzi date celor care calcă prea tare accelerația
Primăria Timişoara anunţă că a fost turnat și ultimul strat de asfalt pe Calea Bogdăneștilor, pe tronsonul dintre Cetății și Circumvalațiunii. Totodată, echipele Societăţii Drumuri Municipale (SDM) au finalizat reparațiile la carosabil. Următoarea şi ultima etapă o reprezintă realizarea marcajele rutiere. Muncipalitatea anunţă că tot astăzi finalizează și lucrările la trotuare pe această porțiune de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de modernizare de pe Calea Bogdăneștilor intră în etapa finală
Primăria Timișoara începe, în luna septembrie, campania de toamnă „Curățenia până la bordură”. Pe străzile incluse în program, șoferii sunt rugați să elibereze temporar, alternativ, câte o parte a carosabilului, astfel încât utilajele SaluT să poată curăța praful și mizeria care rămân sub mașinile parcate. Prin eliberarea temporară a locurilor de parcare, echipele de salubrizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă
La inițiativa S.C.M. Timișoara, Teatrul Național din Timișoara și clubul sportiv au început, în premieră, un exercițiu al colaborării, din dorința de a oferi comunității o platformă de întâlnire, dialog și evoluție. Aparent acționând în sfere distincte de interes, cele două instituții gravitează în jurul unui numitor comun: performanța. În egală măsură, atât teatrul, cât...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Teatrul Național Timișoara și Sport Club Municipal, colaborare inedită
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.