14 strazi cu piatra cubica vor fi asfaltate! Cu 3,3 milioane de euro, primaria muta piatra in Piata Unirii

Străzile cu piatră cubică din Timișoara au, teoretic, zilele numărate. Consilierii locali vor vota, marți, studiul de fezabilitate pentru o investiție care prevede asfaltarea acestora. Lucrarea acoperă 14 străzi, are un preț estimat de 3,3 milioane de euro și un timp de execuție de nouă luni. Piatra va ajunge în zona Cetate.

piata unirii2

În aprilie 2014, primarul Nicolae Robu spunea că, dacă piatra cubică din Piața Unirii nu va mai corespunde pentru realizarea noului pavaj, nu va fi cumpărată piatră din altă parte. „Dacă suntem puși în situația de a constata că o parte din piatra din Piața Unirii nu este corespunzătoare, cel mai la îndemână este s-o înlocuim cu piatră identică pe care o avem în orașul nostru”, declara edilul. În aprilie 2015, lucrurile erau cât se poate de clare. „Am discutat cu arhitecții și cu executanții lucrării, nu este suficientă piatra pe care o avem în Piața Unirii. O parte din ea nu mai este corespunzătoare. Le-am cerut să vadă care din piatra de pe diversele străzi este la fel ca aceea din Piața Unirii și să începem s-o scoatem, să fim pregătiți”, spunea Robu.

Între timp, ceva piatră s-a scos deja de pe strada Romulus, însă primăria pare pusă pe fapte mari. Consilierii locali au pe ordinea de zi a plenului de marți un studiu de fezabilitate pentru investiţia denumită „Modernizarea străzilor din piatră cubică din municipiul Timişoara”. Acesta se referă „la străzile a căror îmbrăcăminte este realizată din pavaje de piatră cubică, şi anume: str. Argeş, delimitată de str. Mitropolit Varlaam şi str. Cluj; str. Dr. Ioan Mureşan, pe sectorul cuprins între str. Salcâmilor şi str. Drubeta; str. Ludwig von Beethoven, pe sectorul cuprins între bd. C.D. Loga şi bd. Mihai Eminescu; str. Mitropolit Varlaam, tronson cuprins între str. Aurel Cândea şi str. 1 Decembrie; str. Putna, delimitată de str. Ion Vidu şi str. Mitropolit Varlaam; str. Remus, delimitată de str. Braşov şi str. Romulus; str. Sfânta Rozalia, tronson cuprins între str. Remus şi bd. Mihai Viteazul; str. Sorin Titel, delimitată de bd. Victor Babeş şi str. Protopop Gh. Dragomir; str. Topliţa, delimitată de Calea Circumvalaţiunii şi str. Făgăraş; str. Virgil Madgearu, tronson cuprins între bd. Mihai Viteazul şi str. Filaret Barbu; str. Bela Bartok, tronson cuprins între bd. Victor Babeş şi str. Argeş; str. Filaret Barbu, delimitată de str. Sfânta Rozalia şi str. Braşov; str. Arcidava, pe sectorul cuprins în jurul Parcului Arcidava, până în străzile Mureş şi Ulpia Traiana; str. Romulus, tronson cuprins între str. Ghe. Doja şi str. Sfânta Rozalia”.

Conform referatului care însoțește proiectul de HCL, „starea tehnică a acestor străzi este necorespunzătoare desfăşurării circulaţiei auto în condiţii optime de siguranţă şi confort”, din cauza unor probleme precum „denivelări pronunţate ale suprafeţei de rulare, rotunjirea pavelelor prin uzură, pavele înfundate şi/sau sparte, suprafeţe şlefuite, care devin foarte lunecoase când cad precipitaţii (…), decolmatarea rosturilor”. Referatul precizează, de asemenea, că, pe multe dintre aceste străzi, trotuarele sunt degradate, nu există piste de biciclete, iar spațiile verzi sunt neamenajate. Pe lângă problemele create în trafic, specialiștii primăriei susțin, în plus, că a apărut și „necesitatea asigurării unei cantităţi de minimum 4.500 mp de piatră cubică pentru realizarea proiectului european «Reabilitarea spaţiilor publice din centrul istoric»”. Practic, este vorba despre finalizarea pavajului din Piața Unirii, unde s-a constatat că „piatra existentă nu mai corespunde nici calitativ şi nici din punct de vedere al dimensiunilor”. Pe cele 14 străzi de pe care se va scoate piatra cubică va fi turnată „îmbrăcăminte bituminoasă”. Studiul de fezabilitate pentru această investiție a fost realizat de SC Proexco SRL, devizul general fiind estimat la 14,5 milioane de lei, cu TVA inclus. Durata de realizare pentru execuţia lucrărilor proiectate este estimată la nouă luni.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Grigore a spus: (septembrie 21st, 2015 at 20:42 )

Cum adica necorespunzatoare ?, o fura si o vand in Austria, Germania,…
De 15 ani se „esporta” piatra de pavaj uzata de vechime pe bani multi.
Era o piatra pe care era sculptat conturul cetatii, unde-i acum, sper sa apara – intrebare pt. domnul Robu, despre piatra asta.
Despre maistori, impresia mea e ca lucreaza bine.

flo a spus: (septembrie 22nd, 2015 at 11:16 )

@Grigore….problema pietrei respective a mai aparut prin ziare…exista e intr-un birou la pirmarie si v-a fi montata cand e gata piata!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Ruben Laţcău, deschis la colaborare: “Sunt de acord cu Alfred Simonis: împreună putem accelera dezvoltarea unei rețele de transport la nivelul întregului județ”

Viceprimarul Timişoarei Ruben Laţcău spune că este de acord  cu preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, în privinţa dezvoltării unei rețele de transport la nivelul întregului județ. Laţcău afirmă Primăria Timişoara şi Consiliul Județean pot să colaboreze pentru a conecta toate UAT-urile din Timiș într-un sistem de transport urban, metropolitan și județean. Intervenţia lui Ruben Laţcău...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Laţcău, deschis la colaborare:  “Sunt de acord cu Alfred Simonis: împreună putem accelera dezvoltarea unei rețele de transport la nivelul întregului județ”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timişoara îşi întăreşte relaţia cu… FRF. Cristian Bobar, cooptat în conducerea clubului

Cristian Bobar, fostul preşedinte al CSM Reşiţa, funcţie din care şi-a dat demisia chiar astăzi, se va alătura staff-ului lui Politehnica Timişoara. Încă nu se ştie exact ce funcţie va avea, dar în mod cert în portofoliul său va fi şi relaţia cu FRF, acolo unde are relaţii excelente. La doar 43 de ani, Bobar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara îşi întăreşte relaţia cu… FRF. Cristian Bobar, cooptat în conducerea clubului
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

colterm

Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Societatea Colterm efectuează în această perioadă mai multe lucrări majore de reparații și modernizare a infrastructurii de producere a energiei termice, folosind resurse proprii. Acestea sunt planificate etapizat, astfel încât sistemul să poată funcționa în condiții de siguranță și eficiență. În prezent, compania are activă în SEAP procedura pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viceprimarul Timişoarei Ruben Laţcău spune că este de acord  cu preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, în privinţa dezvoltării unei rețele de transport la nivelul întregului județ. Laţcău afirmă Primăria Timişoara şi Consiliul Județean pot să colaboreze pentru a conecta toate UAT-urile din Timiș într-un sistem de transport urban, metropolitan și județean. Intervenţia lui Ruben Laţcău...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Laţcău, deschis la colaborare:  “Sunt de acord cu Alfred Simonis: împreună putem accelera dezvoltarea unei rețele de transport la nivelul întregului județ”
România A, reprezentativa secundă a României, va participa la „Toyota Challenge 2026 Africa Euro Series”, competiție ce va avea loc între 5 -14 iunie în Africa de Sud la Bloemfontein, pe Toyota Stadium. Staff-ul tehnic a stabilit echipa care a ajuns în Africa de Sud, fiind convocați 30 de jucători, 17 înaintași și 13 jucători...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 30 de jucători convocați pentru România A, care va participa la Toyota Challenge. Opt dintre ei reprezintă Timișoara
Pasiunile trebuie cultivate și împărtășite. Muzica și medicina s-au întâlnit recent, într-un mod aparte la Timișoara, în cadrul evenimentului „Music is My Medicine”. Evenimentul a fost organizat de programul TimMedfest în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, Fundația UMF Timișoara, EMSA Timișoara și FITT. Seara a fost deschisă de trupa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzica și medicina au făcut casă bună la UMF/VIDEO
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că se gândește să depună plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva unor membri ai Comisiei de Monumente, aceasta pentru că proiectul noii parcări din zona Spitalului de Copii a fost blocat, după ce obținuse deja anterior două avize favorabile. El a anunțat, în cadrul unei emisiuni la Radio Timișoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău vrea să facă plângeri penale pentru blocarea proiectului parcării de la Spitalul de Copii
Societatea Colterm efectuează în această perioadă mai multe lucrări majore de reparații și modernizare a infrastructurii de producere a energiei termice, folosind resurse proprii. Acestea sunt planificate etapizat, astfel încât sistemul să poată funcționa în condiții de siguranță și eficiență. În prezent, compania are activă în SEAP procedura pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări
Sala Operei Naționale Române din Timișoara găzduiește vineri, 5 iunie, de la ora 19.00, la Gala de Operă și Operetă, un eveniment de prestigiu organizat de Opera Națională Română din Timișoara, în colaborare cu Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Spectacolul reunește pe aceeași scenă tineri soliști ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua generație de studenți ai Facultății de Muzică urcă pe scena Operei din Timișoara
Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că alianţa între PSD şi AUR nu este una de conjuctură. El spune că AUR a fost creat special pentru a acapara furia oamenilor fără să pună însă în pericol privilegiile sistemului sau dominația PSD. Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a reacţioat după ce, în Senat, PSD şi AUR au votat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre alianţa între PSD şi partidul lui George Simion: “AUR e cel mai mare iepure în politica românească”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.