Vant si ploaie de 1 Decembrie

Încă o avertizare de la meteorologi, de această dată pentru ziua dee 1 Decembrie. Fenomenele vizate sunt intensificări ale vântului, precipitaţii mixte şi polei. Avertizarea intră în vigoare luni după-amiază.

vint si ploaie

Noua avertizare meteorologică va fi valabilă în intervalul 30 noiembrie, ora 16 – 1 decembrie, ora 22. Vântul va prezenta intensificări la munte, iar pe creste va sufla tare, cu rafale de peste 80 km/h. Pe parcursul zilei de marţi, 1 decembrie, vor fi intensificări ale vântului şi în restul ţării, cu viteze de peste 50 km/h. În zona montană vor fi precipitaţii mixte şi condiţii de polei, iar la altitudini mai mari de 1.500 m, temporar va ninge, iar local vântul va viscoli ninsoarea. În Maramureş, în zona Munţilor Apuseni, precum şi în jumătatea de nord a Carpaţilor Orientali, izolat, cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp. În vestul țării, pe arii relativ extinse va ploua, iar vântul va sufla tare la munte, unde va spulbera zăpada, și va prezenta intensificări susținute și în rest. În zona munților Apuseni se vor cumula peste 20 l/mp și vor fi condiții de polei. Din punct de vedere al temperaturilor însă, acestea vor fi peste media normală.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Parlamentarii PNL, invitati la discutii despre Timis de presedintele CJ. Gorghiu: Sala polivalenta e o prioritate

Ce proiecte ar urma să fie susținute la București de parlamentarii de Timiș? Am putea afla de la CJ, al cărui președinte, PSD-istul Călin Dobra, a invitat la discuții toți deputații și senatorii, indiferent de culoarea politică. Liberalii încă nu au răspuns invitației, dar o vor face de îndată ce stabilesc cu ce propuneri merg acolo.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parlamentarii PNL, invitati la discutii despre Timis de presedintele CJ. Gorghiu: Sala polivalenta e o prioritate
MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ce proiecte ar urma să fie susținute la București de parlamentarii de Timiș? Am putea afla de la CJ, al cărui președinte, PSD-istul Călin Dobra, a invitat la discuții toți deputații și senatorii, indiferent de culoarea politică. Liberalii încă nu au răspuns invitației, dar o vor face de îndată ce stabilesc cu ce propuneri merg acolo.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parlamentarii PNL, invitati la discutii despre Timis de presedintele CJ. Gorghiu: Sala polivalenta e o prioritate
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top