Daca Birsasteanu ajunge edil, Cojocari se muta… in biroul primarului

Social-democratul Florică Bîrsășteanu are planuri mari în cazul în care va ajunge primar. El are ceva idei pentru reorganizarea activității de pe Bd. CD Loga 1 și, conform acestora, secretarul Ioan Cojocari va ajunge să-și desfășoare activitatea… în biroul primarului.

ioan cojocari

Candidatul PSD la funcția de primar al Timișoarei, Florică Bîrsășteanu, are în plan să facă unele modificări în instituția de pe C.D Loga nr.1, în caz că va câștiga alegerile. Concret, acesta vrea să transforme actualul birou în care-și desfășoară activitatea secretarul primăriei într-unul de rezolvare rapidă a problemelor cetățenilor care au avut bătăi de cap atunci când au solicitat documente de la funcționarii instituției. Unde va fi atunci biroul secretarului? „Pentru a fi cât mai aproape de cetățeni, mă gândeam că biroul secretarului de primărie să fie în anticamera biroului primarului. Să fie aproape de primar, în așa fel încât să vadă ce se întâmplă acolo. În locul biroului domnului Cojocari ne-am propus să facem un birou de rezolvare rapidă a problemelor, pentru cei care nu au primit răspunsuri în termen legal sau nu sunt mulțumiți de răspunsul primit. Dacă primarul vine la serviciu și vede holul plin de oamenii înseamnă că funcționarii nu-și fac treaba”, a explicat Bîrsășteanu. De asemenea, în acest nou birou ar urma să-și desfășoare activitatea și reprezentanții consiliilor consultative de cartier, care vor putea să discute cu cetățenii și să transmită rapid problemele mai departe către cei din primărie. Bîrsășteanu dorește și înființarea unui ONG al consiliilor consultative, în așa fel încât să poată obține finanțare de la primărie și spații în care să-și desfășoare activitatea.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Florina a spus: (mai 13th, 2016 at 01:25 )

ca sa imparta spaga cu primarul! PSD istii se se plimba in mercedesuri de sute de mii de euro si acum in campanie se fac ca le pasa de problemele cetateanului….nu va cred nici membrii vostrii de partid!

anteconbega a spus: (mai 13th, 2016 at 07:25 )

„Deși ar fi avut potențial, subiectul Ioan Cojocari nu mai poate fi temă de campanie electorală.”, scria mai ieri dl Sasu. Iată că dl candidat Florin B. aduce în discuţie fără tăgadă numele secretarului primărie Timişoara. Faptul că dr. Bârseşteanu îi oferă şansa dlui Cojocari de a avea un birou chiar sub ochii primarului ales la 5 iunie 2016, aceasta arată multă încredere în şansele sale de a-l învinge pe Lae Robu şi concordă cu logou său electoral: „Aproape de oameni”. Optimist incurabil, faptul că s-a luptat cu „Hidra din Bocsig”, îl va duce la toamnă pe primul loc al listei pentru Cameră. Locul doi, fostul preşedinte al PSD Timişoara din la mijlocul deceniului trecut. Ne scapă… numele.

yxsman a spus: (mai 13th, 2016 at 11:52 )

Ce sa iti scape, desteptule! Ala e Grindeanu, sluga lui Poenaru! Format la STS.

Mirela a spus: (mai 14th, 2016 at 14:52 )

Concluzia… PSD nu are nici o platforma politica, nu are planuri concrete cu ce vor sa faca in urmatorii 4 ani… vor asculta cetatenii, vor face dezbateri si ??? Noi vrem sa stim cum gandesc candidatii, ce pot face, cum pot fi penalizati dupa 4 ani pentru promisiuni mincinoase, etc… Daca stai doar sa asculti cetatenii, fiecare va avea idei diametral opuse despre ce e de facut in oras.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
Top