Referendum la Ciacova: ramane sau nu oras?

Locuitorii din Ciacova sunt chemați duminică, 9 octombrie, la urne, pentru a decide dacă mai vor sau nu să stea la oraș. Statutul de orășean aduce cu sine și impozite crescute, așa că oamenii trebuie să decidă ce vor face mai departe.

votare1

Ciacova a devenit oraș în anul 2004, alături de Gătaia și Recaș, cu două luni înainte de alegerile locale. Asta a însemnat și o majorare considerabilă a taxelor și impozitelor, lucru care a ajuns să-i nemulțumească foarte tare pe cei din Ciacova. În aceste condiții, în august 2016, consiliul local a votat, la propunerea primarului Petru Filip, în favoarea organizării unui referendum care să le dea oamenilor posibilitatea ca localitatea lor să redevină comună. Conform datelor de la Statistică, în 2015, Ciacova, cu satele aparținătoare Cebza, Macedonia, Obad și Petroman, avea 5.388 locuitori. Aproape 4.500 dintre aceștia sunt așteptați duminică la cele șase secții de votare, pentru a răspunde cu „da” sau „nu” la întrebarea „Sunteți de acord cu revenirea localității Ciacova la statutul de comună?”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbega a spus: (October 10th, 2016 at 09:04 )

Ciacova e oraş precum Recaşul.

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Gauss topografie timisoara

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Casă lovită de fulger, curți și străzi inundate, ISU și autoritățile din Timiș sunt în alertă

Curți inundate, o casă lovită de fulger, copaci căzuți pe carosabil și multe localități în alertă – sunt doar câteva dintre efectele vremii extreme înregistrate în ultimele ore în Timiș. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis un cod roșu, iar la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Banat” s-a activat, preventiv, grupa operativă.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Casă lovită de fulger, curți și străzi inundate, ISU și autoritățile din Timiș sunt în alertă

Economic vezi arhiva Economic

Nu vom avea prea curând Wi-Fi gratis cu bani de la UE. O eroare de soft a anulat proiectul

Primăriile din România s-au înscris degeaba la linia de fonduri europene prin care urma să fie finanțată instalarea în locurile publice a unor sisteme Wi-Fi care să ofere acces gratuit la internet. Comisia Europeană a anunlat procedura, după ce o eroare de soft la înscriere a permis unor primării să se înscrie înainte de deschiderea oficială a programului.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu vom avea prea curând Wi-Fi gratis cu bani de la UE. O eroare de soft a anulat proiectul

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăriile din România s-au înscris degeaba la linia de fonduri europene prin care urma să fie finanțată instalarea în locurile publice a unor sisteme Wi-Fi care să ofere acces gratuit la internet. Comisia Europeană a anunlat procedura, după ce o eroare de soft la înscriere a permis unor primării să se înscrie înainte de deschiderea oficială a programului.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu vom avea prea curând Wi-Fi gratis cu bani de la UE. O eroare de soft a anulat proiectul
Încă nu s-a anunțat că se deschide magazin la Timișoara, dar clienții Ikea din vestul României vor putea să cumpere mai ușor produsele lor preferate, iar costul transportului este mult mai mic. Gigantul suedez deschide, în mai puțin de o lună, primele două Puncte de Colectare a Comenzilor Online din România. Unul dintre ele va fi la Timișoara.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ikea vine oficial la Timișoara. Momentan, cu un punct de colectare a comenzilor online
Prefectura Timiș confirmă oficial faptul că a furnizat DNA documente referitoare la un transfer de terenuri efectuat în 2012, când prefect era actualul senator PSD Eugen Dogariu. Estte vorba de 1.000 de hectare de teren, care, foarte probabil, au ajuns în posesia unui afacerist apropiat de Dogariu, dar și de alți lideri ai PSD Timiș.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dosar penal pe numele senatorului PSD Eugen Dogariu?
Ai spirit civic și vrei să te implici în mai binele comunității în care locuiești? Mai gândește-te! La Timișoara, asta ar putea să te coste 1.000 de lei, contravaloarea unei amenzi de la Poliția Locală, pentru că ai făcut lucrări neautorizate. Asta, deși aveai acord de la... primărie.
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara amenajezi și… iei amendă! Au făcut curat în fața blocului, cu voie de la primărie, și au fost sancționați de Poliția Locală
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com