Weekend cu amenzi de 40.000 de lei, la Faget si Gavojdia

Poliţiştii din Făget și Găvojdia au avut un sfârșit de săptămână plin. Ei au organizat o razie în timpul căreia au controlat peste 300 persoane. O treime dintre acestea s-au ales și cu amenzi.

În zilele de week-end, polițiștii au ieșit din nou pe străzile din Timiș, o acțiune punctuală fiind oganizată în Făget și Găvojdia. „Efectivele au acţionat pentru verificarea legalităţii funcţionării unităţilor comerciale, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, identificarea persoanelor predispuse la comiterea de infracţiuni, depistarea persoanelor ce conduc autoturisme cu încălcarea legislaţiei privitoare la circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice, precum şi pentru prevenirea comiterii faptelor cu violenţă”, transmit cei de la IPJ. Au fost verificate aproape 250 de autovehicule, fiind legitimate peste 300 de persoane. Cu această ocazie, au fost constatate două infracțiune şi au fost aplicate 107 sancţiuni contravenţionale, cele mai multe pentru încălcarea liniștii publice și pentru nerespectarea normelor rutiere. Poliţiştii rutieri au reținut, în vederea suspendării, un permis de conducere și au retras patru certificate de înmatriculare. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de aproape 40.000 de lei.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Heraeus
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Îndrăgita Stela Popescu a murit, joi, la vârsta de 81 de ani. Actriţa a fost găsită de un echipaj SMURD, fară suflare, în propria casă. Medicii fuseseră chemați de fiica adoptivă a actriței, îngrijorată că aceasta nu răspunde la telefon.
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit Stela Popescu!
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top