Peste 50 de firme straine din Timis au fost radiate in luna iunie

Investitorii străini nu au fost prea interesaţi de deschiderea de noi societăţi comerciale în Timiş în luna iunie. Această perioadă nu a adus în Timiş noi investiţii străine semnificative.

În total, este vorba despre un capital social de numai 24.710 euro, ceea ce plasează judeţul pe locul cinci la nivel naţional în funcţie de capitalul social subscris. Cele mai mari noi investiţii străine au fost realizate în Ilfov, cu 0,5 milioane de euro, Bucureşti, cu 288.779 euro, respectiv Sibiu cu 251.607 euro. Un pic mai sus în top stă Timişul când vine vorba despre numărul de noi firme cu participare străină nou deschise în iunie, este vorba despre poziţia a treia. Timişul a atras interesul investitorilor din străinătate în 32 de noi firme. Dacă noi investitori străini nu s-au arătat interesaţi de zona de vest a României, cele prezente deja au decis să-şi majoreze participaţia. Capitalul social al firmelor străine din Timiş a fost majorat cu 179.904 euro. Se remarcă radierea, în iunie, a 53 de firme cu participare străină.

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alianța Dreapta Unită și-a prezentat propunerile de primar pentru câteva din localitățile cheie din Timiș

Alianța Dreapta Unită și-a prezentat, miercuri, candidații pentru mai multe primării din județ, oameni cu care speră să câștige sau, în unele localități, să mențină mandatele de primar. Sunt candidați pentru mai multe localități periurbane, dar și pentru Lugoj, unde reprezentanții alianței speră să obțină conducerea localității. Piesele de rezistență sunt primarul actual de Cenad...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța Dreapta Unită și-a prezentat propunerile de primar pentru câteva din localitățile cheie din Timiș
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Debut excelent pentru CSU Politehnica la naţionalele de floretă

Politehnica Timișoara a câștigat două medalii joi, 16 mai, în prima zi a Campionatuliu Național de floretă, seniori. Rebeca Cândescu și Ingrid Miti Bikflavi au urcat pe podium la individual feminin. Campionatul Național de floretă destinat seniorilor are loc la București în perioada 16–19 mai 2024, iar prima zi a fost destinată întrecerii feminine la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Debut excelent pentru CSU Politehnica la naţionalele de floretă
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Dat dispărut de acasă, găsit după o săptămână, spânzurat

Cea mai îngrozitoare veste pe care o putea primi o familie, a venit de la Poliţie. „La data de 15 mai, în urma verificărilor efectuate de către polițiștii Serviciului de Investigații CriminaleTimiș împreună cu polițiștii Serviciului Criminalistic Timiș cu privire la identificarea cadavrului găsit spânzurat de o schelă în data de 7 mai, pe strada...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dat dispărut de acasă, găsit după o săptămână, spânzurat
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Cinci firme și asocieri de firme vor să realizeze Centura Vest Timișoara

Concurență mare pe șantierul de realizare a Centurii Vest Timișoara. Cinci firme și asocieri de firme, din mai multe țări, se luptă pentru contractul de 1,7 miliarde de lei. Miercuri a fost termenul limită pentru depunerea ofertelor pentru contractul de realizare al Centurii Vest Timișoara, ultimul segment rămas nerealizat din inelul complet. ”Încă un pas...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci firme și asocieri de firme vor să realizeze Centura Vest Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cu doar aproximativ două săptămâni înainte de termenul de predare al studiului de prefezabilitate pentru un nou spital municipal la Timișoara, specialiștii de la Banca Mondială, divizia IFC, au venit din nou în vizită în orașul de pe Bega pentru a vedea terenul unde ar putea fi ridicată, odată, unitatea medicală de câteva sute de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Specialiștii IFC au venit din nou la Timișoara. Caută cea mai bună soluție pentru un viitor spital municipal/FOTO
În organizarea Muzeului Național al Banatului va avea loc evenimentul „PreHistoria”, un festival de arheologie experimentală ce va avea loc la Punctul Muzeal Parța, din comuna timișeană, în zilele de 25 și 26 mai. Evenimentul, organizat cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și al Primăriei Comunei Parța, aduce în prim-plan o (pre)istorie vie, oferind publicului o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Parța se pregătește festivalul de arheologie experimentală ”PreHistoria”
Femeile pilot de raliu ocupă parcarea Modex. Primăria Timișoara anunță că începând de joi seara și până vineri seara, zona amintită nu va mai fi disponibilă publicului larg, fiind rezervată unei competiții de raliu. La solicitarea ACS Women in Motorsport, Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a aprobat rezervarea parcării Iancu Huniade (Parcarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doamnele pilot de raliu închid parcarea Modex. Gentlemanii motocicliști ies în paradă pe străzile Timișoarei
În una dintre viitoarele ședințe ale plenului Consiliului Local Timișoara, aleșii locali vor avea de dezbătut și, eventual, aprobat, un nou proiect în vederea construirii în Parcul Central a unui skatepark. Ideea nu este deloc o noutate a fost reluată de mai multe ori, acum avem și un set de desene despre cum ar putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara mai încearcă o dată construirea unui skatepark. Avem și un set nou de desene frumoase/FOTO
Timișoara va găzdui, timp de două zile, o importantă conferință în domeniul juridic. SPECTO 2024 – ”Proiectarea viitorului sistemului de justiție penală prin lentilele tehnologiei” este organizată de Universitatea de Vest din Timișoara și Confederația Europeană de Probațiune, în parteneriat cu Direcția Națională de Probațiune, Administrația Națională a Penitenciarelor și Asociația Română de Științe Penale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara se deschide o importantă conferință în domeniul juridic, în organizarea UVT
Ziua de sâmbătă va fi una plină pentru cei de la Retromobil Club România, filiala Timiș. Asociația organizează două evenimente dedicate pasionaților de vehicule istorice. Începand cu ora 10, pe platoul Emag din cadrul Iulius Town Timișoara, se va desfășura cea de a patra ediție a memorialului automobilistic „Timișoara 1930 – Primul Concurs Internațional de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Retromobil Club organizează la Timișoara propria versiune a Nopții Muzeelor
Blackjack este unul dintre cele mai apreciate jocuri de cărți din lume. Este practicat de sportivi, actori, oameni de afaceri, dar și de oameni simpli. Obiectivul este unul singur: să învingi casa. De-a lungul timpului, nume ca Ben Affleck, Michael Jordan ori Jason Alexander și-au încercat norocul la blackjack. Acest joc generează multă distracție și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai întâlnite mituri despre blackjack
Top