Secretarul primăriei, Ioan Cojocari, a anunţat, marţi, triumfător, în plenul consiliului local, că municipalitatea timişoreană a bătut planul cu ocazia recensământului agricol care s-a făcut, în ultimele luni, la nivelul întregii ţări.
El a afirmat că au fost recenzate ceva mai mult de 13.000 de familii timişorene care cresc animale, într-un timp record de numai trei săptămâni. Cojocari a anunţat că, în familiile timişorene, au fost înregistrate, cu această ocazie, 18.700 vaci şi 48.800 porci. Întrebat dacă n-au fost descoperite oi în intravilanul Timişoarei, Cojocari a afirmat că nu s-a recenzat nici măcar o oaie. Semn că cele peste 500 de oi ale lui Cojocari n-au fost mutate la Timişoara, rămânând la păscut tot la Şuştra.
Comentarii prin facebook