Se făcea că era cald şi bine, iar România îşi schimba parlamentul din temelii. Era şi pe voia lui Traian Băsescu, adică unicameral, dar nu atât de redus numeric încât să-i dea pe deplin satisfacţie lui Zeus, personajul de care îţi e atâta de frică şi nu scapi, conform mesajelor de dinaintea referendumurilor. Lumea era fericită în noul legislativ al României, nu era atâta ceartă, Calimente de la Arad nu rupea bannerele puterii, în comisii nu se vota împotriva declanşării urmăririi penale în dosarele Ridzi şi Năstase, pentru că nu există aşa ceva în parlament. Nu exista Ridzi, nu exista Năstase. Nici făcători şi desfăcători precum Viorel Hrebenciuc, devenit peste noapte inutil, din simplul motiv că majoritatea este formată nu pe considerente de disciplină bovin-doctrinară, nici după cum votează în colegiu alegătorii lui Oajdea, ci doar după cum dictează conştiinţa parlamentarului care apasă pe buton la votul electronic. Nici absenţele nu mai provoacă atâtea probleme la cvorum. De acum înainte, pentru fiecare absenţă pierzi din reputaţie şi, conform regulamentului, poţi fi dat afară din legislativ. Vă imaginaţi un Crin Antonescu cu condica de prezenţă imaculată? Nu, aşa-i? Nici nu e cazul. El va ajunge la Cotroceni, acolo are şi casă, şi masă, şi slujbă, prin urmare, dacă vrea poate spune că este la muncă non-stop. Exclus şi ca Tudor Ciuhodaru să mai facă scurt-metraje de la celălalt loc de muncă, spitalul Sf. Ioan din Iaşi, cu stetoscopul ăla de jucărie agăţat inutil după gât. Acum toate intră în normal. În noul parlament nu poţi practica prostituţia politică. Dacă pleci din partidul care te-a făcut om, eşti exlus pe veci din politică. Poate vă întrebaţi atunci cine joacă rolul UNPR, partidul „trădătorilor”? Nu mai există aşa ceva. UDMR de abia intră în parlament şi stă cuminte în banca ei, fără legea statutului minorităţilor sau să ceară marfă pentru gaterele lui nea Verestoy. Totul se votează în timp real, nu prin acord tacit sau la învălmăşeală sute de ordonanţe de urgenţă ale guvernului. Partea cea mai tare este că orice cetăţean poate ajunge deputat, dacă este alfabetizat, informat şi are ceva în bibilică. Staţi aşa, nu vă îngrămădiţi, veniturile nu vor fi mari, asta e vestea proastă. Doar cel mai capabil parlamentar va câştiga 2.000 de dolari la finalul sesiunii. Cam puţin, e adevărat. Fără maşini de serviciu, avioane la dispoziţie, masaje în Thailanda cu ocazia unor binemeritate delegaţii pentru promovarea intereselor României în lume. Ce mai, e legislativul ideal, fir’aţi ai dracu’ de îmbuibaţi cu panarama aia de uninominal! Exact cum l-a vrut opinca la referendum.
Aiurea, n-apucăm noi un aşa parlament. În România, tot ce pare bun se petrece în domeniul virtual. Aşa cum Valeriu Tabără şi agricultura românească pot hrăni 80 de milioane de oameni doar pe Internet, aşa şi parlamentul ideal va exista doar pe Internet. Nu-i bai. Chiar cred că ar fi şi plictisitor un astfel de parlament, cam ca în Elveţia. Din 31 ianuarie vă logaţi disciplinat şi până în 1 aprilie vă jucaţi pe net de-a parlamentul, graţie unui proiect finanţat de Trust for Civil Society for Central and Eastern Europe, aoleu, şi desfăşurat, cică, în parteneriat cu Camera Deputaţilor. Dar dacă intră în joc deputaţii reali şi ne arată ei cât de buni pot fi dacă vor?
Comentarii prin facebook