Atentie la fostul polist Cojocnean!

Cel mai în formă jucător a Universităţii Cluj, echipă pe care Poli o întâlneşte miercuri seară, este Sebastian Cojocnean, care a marcat de patru ori în ultimele trei etape.

Fotbalistul „şepcilor roşii” a ajuns la Cluj de la Poli Timişoara, de unde a fost transferat în contul unei datorii pe care au avut-o bănăţenii faţă de „U” după ce l-au transferat pe Dorin Goga pentru suma de 1,4 milioane de euro. Poli a mai rămas cu o datorie de 600.000 de euro, iar clujenii au fost de acord ca în contul acesteia să transfere trei jucători de perspectivă: Sebastian Cojocnean, Flavius Teuşan, Adrian Popa. Dintre aceştia a mai rămas în lotul clujenilor doar Cojocnean. Fotbalistul care va împlini 22 de ani în această vară a venit la Poli împreună cu Florin Sandu de la CS Otopeni în anul 2008, Marian Iancu plătind pentru cei doi o sumă incredibilă, de aproximativ 800.000 dde euro. În ciuda preţului extrem de piperat pentru Sandu şi Cojocnean, niciunul dintre ei nu a apucat să evolueze pentru Poli în Liga I. Câte un gol cu Victoria Brăneşti şi CFR Cluj şi două reuşite cu Universitatea Craiova sunt ultimele realizări ale fostului mijlocaş polist care va încerca să pună probleme fostei sale echipe.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Punctul de trecere a frontierei spre Serbia de pe Bega va fi deschis în șase weekenduri în perioada iunie – august

Proiectul de deschidere a punctului temporar de trecere a frontierei de pe Canalul Bega, între Timișoara și Zrenjanin, continuă. Acesta va fi redeschis și în această vară pentru pietoni și bicicliști, iar într-unul dintre intervalele stabilite și pentru ambarcațiuni, în urma demersurilor inițiate de Consiliul Județean Timiș și cu aprobarea Inspectoratului General al Poliției de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punctul de trecere a frontierei spre Serbia de pe Bega va fi deschis în șase weekenduri în perioada iunie – august
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alexandru Iovescu condamnă refuzul Primăriei Timișoara în proiectul parcării de la Județean

La o zi după lansarea publică de către Consiliul Județean Timiș a ideii unei parcări subterane amenajate vizavi de Spitalul Județean, idee respinsă de Primăria Timișoara, vicepreședintele CJ Timiş, Alexandru Iovescu, spune că răspunsul municipalității, dat pe baza unui Plan Urbanistic General, contestat și neactualizat, aduce în prim plan doar birocrația. Planul Urbanistic General ar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alexandru Iovescu condamnă refuzul Primăriei Timișoara în proiectul parcării de la Județean
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Invitație la un altfel de concurs, Cupa CSM Timișoara la haltere, în aer liber

Proiect deosebit realizat de o echipă de profesionişti cu drag de sport şi sănătate, Haltere Club Timişoara și CSM Timișoara. Care vă invită la o „mișcare” în aer liber. Sâmbăta aceasta în 13 iunie, începând cu ora 10, CSM Timișoara, secția de haltere, organizează cea mai frumoasă competiție de gen, în aer liber pe terenurile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitație la un altfel de concurs, Cupa CSM Timișoara la haltere, în aer liber
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Proiectul de deschidere a punctului temporar de trecere a frontierei de pe Canalul Bega, între Timișoara și Zrenjanin, continuă. Acesta va fi redeschis și în această vară pentru pietoni și bicicliști, iar într-unul dintre intervalele stabilite și pentru ambarcațiuni, în urma demersurilor inițiate de Consiliul Județean Timiș și cu aprobarea Inspectoratului General al Poliției de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punctul de trecere a frontierei spre Serbia de pe Bega va fi deschis în șase weekenduri în perioada iunie – august
La o lună de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor pe șantierul Variantei de Ocolire Timișoara Vest există progrese pe mai multe fronturi de lucru. Iar cel mai bine par să stea cercetările arheologice, fiind finalizate cercetările în 6 situri. În acest timp, antreprenorul execută lucrări de stabilizare a terenului de fundare, umpluturi și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai avansate lucrări pe șantierul Centurii Vest, cercetările arheologice. 200 de oameni lucrează pe teren/FOTO
Primele autobuze de mici dimensiuni, cumpărate de Primăria Timișoara prin PNRR intră de luni pe traseu. Vor fi patru vehicule, care vor circula pe liniile E4, E4B și 46 și vor asigură legătura cu Aeroportul Internațional „Traian Vuia” și zona Pădurea Verde. Toate cele 30 de autobuze au ajuns deja la Timișoara și parcurg etapele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primele patru minibuzuri din lotul de 30 intră de luni pe traseu, spre Aeroportul Timișoara și Pădurea Verde
În weekend, în zilele de 13 şi 14 iunie, la Buziaş se întoarce Festivalul “Zilele Veveriţelor”.  Ajuns la ediţia aniversară cu numărul X, festivalul pregăteşte şi în acest an mai multe surprize pentru participanţi, printre care şi „cele mai bune sarmale din Banat”. Ineditul acestei ediţii va un concert simfonic vienez, având menirea de-a reaminti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Cele mai bune sarmale din Banat” vă aşteaptă în weekend la Buziaş. Un concert simfonic vienez, momentul inedit al Festivalului Veveriţelor
Primăria Timișoara vrea să reabiliteze sala de sport a Liceului Tehnologic de Transporturi Auto. Construită în anul 1977, clădirea necesită intervenții ample, astfel încât elevii să beneficieze de condiții mai bune la orele de sport. Pentru a asigura fonduri pentru investiție, municipalitatea va depune o cerere de finanțare prin Grupul de Acțiune Locală (GAL) Freidorf,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nouă milioane de lei pentru sala de sport de la Liceul Auto. Primăria vrea banii printr-un proiect al GAL Freidorf
La o zi după lansarea publică de către Consiliul Județean Timiș a ideii unei parcări subterane amenajate vizavi de Spitalul Județean, idee respinsă de Primăria Timișoara, vicepreședintele CJ Timiş, Alexandru Iovescu, spune că răspunsul municipalității, dat pe baza unui Plan Urbanistic General, contestat și neactualizat, aduce în prim plan doar birocrația. Planul Urbanistic General ar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alexandru Iovescu condamnă refuzul Primăriei Timișoara în proiectul parcării de la Județean
Top