Elevii încep şcoala abia miercuri, vacanţa de Paşte fiind prelungită cu o zi, au anunţat reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor din România.
CNE a reuşit, printr-o cerere adresată Ministrului Educatiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, să obţină acordul acestuia ca ziua de 26 aprilie, a treia zi de Paşti, să fie zi liberă. „Principalele motive invocate au fost olimpiadele naţionale desfăşurate în această săptămână de vacanţă, la care foarte mulţi elevi participă, şi faptul că timpul liber de care aceştia au parte este limitat. De asemenea, au fost menţionate şi dificultăţile întâmpinate de cei din mediul rural, deplasarea lor din localităţile de domiciliu fiind deficitară în cazul în care cursurile ar fi fost reluate marţi, întrucât ziua de luni, 25 aprilie, este zi liberă”, a decşarat Alexandru Ştefănuţ Munteanu, preşedintele CNE.
Comentarii prin facebook