Peste 600.000 de lei a economisit Primăria Timişoara la asistenţa tehnică de la managementul retehnologizării sistemului centralizat de termoficare din oraş, pentru conformarea la normele de protecţia mediului privind emisiile poluante în aer şi pentru creşterea eficienţei în alimentarea cu căldură urbană.
Economia s-a făcut în urma licitaţiei asistenţei tehice pentru managementul proiectului. Valoarea estimativă la pornirea licitaţiei a fost cu puţin peste trei milioane de lei. Au fost trei ofertanţi, câştigătoare fiind declarată, cu 2,4 milioane de lei, societatea Rutin Consult din Sighişoara. Ponderea cea mai mare în alocarea ofertei a avut-o preţul, de 30 de procente, iar cea mai mică, de numai 20 de procente, gradul de înţelegere a obiectivelor proiectului şi rezultatele aşteptate. În cadrul contractului, firma transilvăneană asigură servicii generale de consultanţă în management, privind gestionarea proiectelor, consultanţă în publicitate, proiectare şi privind mediul. Proiectul de management pentru retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din oraş pentru conformarea la normele de protecţia mediului privind emisiile poluante în aer şi pentru creşterea eficienţei în alimentrea cu căldură urbană este finanţat din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional, 50% de la fondul de coeziune, 45% de la bugetul de stat şi 5% de la bugetul local. Firma câştigătoare nu are voie să îl subcontracteze.
Comentarii prin facebook