Ce ar putea avea în comun un club timişorean cu biserica? Vă spunem noi: taxa de scaun. Diferenţa e că la biserică îţi rezervi scaunul pentru o perioadă de un an, pe când în Club 30 trebuie să achiţi taxa de scaun ori de câte ori îi treci pragul.
Club 30 este unul dintre locurile preferate de timişorenii care vor să se distreze cum scrie la carte pe timp de noapte. Distracţia însă costă. Pe lângă preţurile foarte ridicate, caracteristice vieţii de noapte, proprietarii cluburilor din Timişoara găsesc numeroase tertipuri pentru completarea veniturilor. De cele mai multe ori, soluţiile ocolesc cu desăvârşire legea. În Club 30 scoţi primii bani chiar la intrarea în club, unde trebuie să plăteşti 10 lei. Biletul de intrare îţi este oferit doar în cazul în care îl ceri. Pasul următor este căutarea unei mese. Dacă ai norocul să o găseşti, cineva vine şi îţi explică cum stă treaba cu taxa pentru scaunele de la masă. Mai exact, pentru fiecare scaun de la masă trebuie să mai scoţi câte zece lei. De această dată, chiar dacă ceri, nu primeşti nimic care să certifice că ai plătit suma respectivă pentru dreptul de a te aşeza pe un scaun. Odată achitată taxa, poţi să începi să comanzi băuturi din barul clubului, pentru care, la finalul aventurii, vei scoate atât de mulţi bani din buzunar încât vei uita de cele două taxe. Taxa de scaun practicată în Club 30 nu se adresează însă tuturor clienţilor. Dacă ai norocul să fii viceprimar, tânăr politician de perspectivă cu chef de dans, consilier local sau judeţean, datele problemei se schimbă radical, iar taxa de scaun nu este adusă în discuţie. De acelaşi tratament se bucură şi baschetbaliştii de la BCM Elba. Pe undeva e şi firesc, baschetbaliştii timişoreni fiind practic subalternii lui Horaţiu Dejan, proprietarul clubului, dar şi managerul desemnat de Constantin Ostaficiuc la clubul de baschet.
Comentarii prin facebook