Cod galben, rosu si portocaliu in politica

Din cel mai bogat judeţ al ţării, Timişul va ajunge, dacă va ajunge cu noua structură regională Vest, al doilea de la coadă la capitolul Produs Intern Brut, în jur de 55 de miliarde de lei, conform INS. În urma noastră şi a colegilor de nou superjudeţ, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara, mai este noua structură din Sud-Vest, adică Oltenia. În rest, toate regiunile acumulează mai mult PIB decât vor aduna un Timiş bogat, două judeţe nici sărace, nici prea avute, adică modestele Arad şi Hunedoara, toate trase în jos de sărmanul Caraş-Severin. Chiar şi în Nord-Estul moldovean se adună mai mulţi bani, acolo unde PIB-ul din şase judeţe depăşeşte bogăţia strânsă  în Vest din doar patru unităţi administrativ-teritoriale. Pe marginea iniţiativei PDL se poate polemiza până dimineaţă. Pe de o parte, că Timişul va avea din nou de pierdut, echilibrând din plusul său minusurile unor judeţe sărace din jur. Această nivelare fiind făcută până acum de către statul pe care îl blamam că ne dezavantajează metodic judeţul, returnându-ne totdeauna mult mai puţin decât trimitem la bugetul central. Politic vorbind, opoziţia a calculat deja costurile schimbării actelor de identitate şi alte cele, circa 700 lei, şi-a început să critice din reflex Executivul Boc, deşi astfel de proiecte au fost validate şi trecute prin încercări de implementare chiar şi pe vremea Guvernului Năstase. Puterea vede partea plină a paharului: proiecte de dezvoltare regională mult mai uşor de pus în practică pe zona de infrastructură, mai cu seamă în cazul finanţărilor europene.

Nici n-au apucat specialiştii să termine de dezbătut subiectul unui proiect care probabil nu va deveni prea curând lege, că preşedintele CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc, s-a şi înscris în cursa pentru funcţia de „voievod” de Vest, angajându-se plenar în susţinerea ideii promovate de Traian Băsescu şi Emil Boc. În locul liderilor politici locali, înainte de a aprecia cu nesaţ viitoarea lege pentru potenţialul de dezvoltare pe care-l va aduce, m-ar apuca frisoanele gândindu-mă la mediul concurenţial din viitoarele filiale judeţene ale partidelor politice. Ca să candideze la preşedinţia regională Vest, pentru Constantin Ostaficiuc nu e suficient să vrea, mai trebuie să fie şi propus de filiala PDL Vest (TM, AR, CS, HD), eventual în dauna omului lui Falcă de la Arad şi a lui Sorin Frunzăverde, baronul de la Caraş-Severin. Vă daţi seama ce atmosferă de şerpărie va fi în noile organizaţii megajudeţene, unde Titu Bojin de la PSD trebuie să se lupte nu numai cu Sorin Grindeanu de la Timişoara, ci cu mult mai vechiul Mocioalcă de la Caraş-Severin, cu Dorel Căprar de la Arad şi Nistor de la Hunedoara? Cum se vor mânca între ele taberele, alianţele între găşti vor eroda părţile beligerante până la inevitabilele implozii de partid. Geaba locuieşti în reşedinţa de judeţ, Timişoara, dacă liberalii lui Moloţ de la Hunedoara sau cei ai lui Vela de la Caraş sunt mai ageri decât cei din organizaţia lui Nicolae Robu, la Timiş, filială cu o experienţă colosală în sportul numit canibalism intern. Dar ce te faci când instituţiile de guvernare regională de la Timişoara vor fi asaltate de trimişi ai lui Falcă să domine Banatul, aşa cum s-a întâmplat o vreme prin vămile din vestul României? Eu nu fac nimic. Pot dormi din pricina asta, dar ce-o să facă Constantin Ostaficiuc, căruia îi venea aşa de bine încă un mandat în fruntea actualului CJT?

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Acuzații extrem de dure din partea lui Simonis: Cineva a cerut blocarea investiției pentru noul Păltinișanu, la premierul Bolojan

Cineva a solicitat premierului Ilie Bolojan să blocheze, după vizita la primărie, investiția pentru noul stadion Dan Păltinișanu, atunci când șeful guvernului a vizitat Timișoara în primăvară. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care susține că are și martori în acest sens. Discuția a apărut atunci când a comentat asupra contribuției de 25 de milioane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acuzații extrem de dure din partea lui Simonis: Cineva a cerut blocarea investiției pentru noul Păltinișanu, la premierul Bolojan
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PNL Timiș respinge acuzațiile de presiuni politice realizate de PNL Arad la adresa filialei

Vineri, liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, prezenta public ideea că reprezentanții PNL Timiș au fost supuși unor puternice presiuni din partea liderului liberal arădean, Gheorghe Falcă, pentru a accepta un candidat USR la Primăria Timișoara, pentru a-și asigura el ”liniște” la Arad. La câteva ore de la această poziție, PNL Timiș răspunde acuzațiilor, spune că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiș respinge acuzațiile de presiuni politice realizate de PNL Arad la adresa filialei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Marea finală Super Rally de la București cu familia Benea la start

Piloții timișoreni, Radu Benea și Nicolas Benea, se vor afla printre cele 30 de nume selectate pentru a lua startul în Trofeul UniCredit Leasing 2026 de la București, marea finală a sezonului 2026 în Campionatul Național de Super Rally. După ce acum două săptămâni și-a asigurat al doilea titlu de campion național la viteză în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marea finală Super Rally de la București cu familia Benea la start
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Vaporetto

Traseele vaporetto pe Bega, modificate temporar. Se demolează pasarela de la Parcul Copiilor

Societatea de Transport Public Timișoara anunță introducerea temporară a unor modificări în traseul transportului public cu vaporetto, pe Bega. Trei stații vor fi suspendate, timp de două zile, azi și mâine, ca urmare a desfășurării lucrărilor de demolare a pasarelei pietonale de la Parcul Copiilor – Pestalozzi. Modificările intră în vigoare astăzi, la ora 12,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traseele vaporetto pe Bega, modificate temporar. Se demolează pasarela de la Parcul Copiilor

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cineva a solicitat premierului Ilie Bolojan să blocheze, după vizita la primărie, investiția pentru noul stadion Dan Păltinișanu, atunci când șeful guvernului a vizitat Timișoara în primăvară. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care susține că are și martori în acest sens. Discuția a apărut atunci când a comentat asupra contribuției de 25 de milioane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acuzații extrem de dure din partea lui Simonis: Cineva a cerut blocarea investiției pentru noul Păltinișanu, la premierul Bolojan
Vineri, liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, prezenta public ideea că reprezentanții PNL Timiș au fost supuși unor puternice presiuni din partea liderului liberal arădean, Gheorghe Falcă, pentru a accepta un candidat USR la Primăria Timișoara, pentru a-și asigura el ”liniște” la Arad. La câteva ore de la această poziție, PNL Timiș răspunde acuzațiilor, spune că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiș respinge acuzațiile de presiuni politice realizate de PNL Arad la adresa filialei
Liderul PSD Timiș spune că filiala locală a PNL, partid cu care social-democrații sunt aici într-o alianță, este sub presiuni foarte mari din partea USR, dar mai ales din partea lui Gheorghe Falcă, politicianul arădean care ar dori ca liberalii să aibă … liber în Arad la candidaturi, sacrificând la schimb Timișul și Timișoara în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șeful PSD Timiș, dispus să susțină la alegeri un candidat de primar din partea unei alianțe PNL – USR, dar acesta să fie liberal
Județul Timiș va avea în scurt timp, din nou acces la propriul deponeu de gunoi, fără a mai fi nevoit să trimită gunoiul, pe mulți bani, în alte județe. Lucrările de realizare și amenajare a celulei trei de la Ghizela au fost finalizate, a anunțat președintele CJ Timiș. Urmează autorizarea noii celule și începerea operării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost finalizate lucrările la cea de a treia celulă de la Deponeul Ghizela. Urmează scăderea tarifelor practicate la colectarea gunoiului
Municipalitatea timișoreană propune Consiliului Local demararea negocierilor cu firma care operează Piața Aurora, în vederea achiziționării clădirilor existente acolo. Primăria deține terenul de 1,4 hectare, dar acesta este concesionat firmei, pe durata existenței clădirilor. Intenția este de a realiza acolo o parcare de mari dimensiuni. Vizate sunt patru clădiri din Piața Aurora, acolo municipalitatea intenționează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea cumpărarea clădirilor existente în Piața Aurora și transformarea acesteia în parcare
O zi dedicată copiilor, sportului și poveștilor care schimbă vieți, la Timișoara! Pe 17 octombrie 2026, Stadionul „Gheorghe Rășcanu” din cartierul Ronaț devine locul în care sportul, bucuria copilăriei și spiritul comunității se întâlnesc. ACS Warriors Timișoara invită copiii, părinții și toți iubitorii rugby-ului să se bucure de o zi specială, dedicată mișcării, performanței și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aduceți copiii la arenă! Pledoarie pentru rugby
Lucrările efectuate pentru demolarea clădirilor existente în prezent pe terenul unde se va ridica noul Institut Regional Oncologic Timișoara sunt finalizate. Acum , posibil săptămâna viitoare, este așteptată demararea lucrărilor de construire pentru noul spital, care va lua locul ruinelor Municipalului de pe Calea Torontalului. Proiectul IROT merge înainte, a anunțat, vineri, Alfred Simonis, președintele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp vor începe lucrările la Institutul Oncologic Timișoara. Demolările au fost finalizate
Un loc de joacă din zona de nord a Timișoarei, în apropierea intersecției dintre Calea Aradului și Calea Sever Bocu, a intrat în modernizare. Lucrările vizează înlocuirea echipamentelor de joacă învechite și refacerea suprafețelor degradate, astfel încât spațiul să poată fi folosit în condiții mai bune de siguranță de către copiii din cartier. Intervenția presupune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou loc de joacă din Timișoara a intrat în modernizare, în zona Aradului. Ce lucrări sunt prevăzute
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.