Cui foloseste regionalizarea cu japca impusa de Basescu?

După ce au „rezolvat” toate problemele economiei, prin neadoptarea niciunei măsuri active în acest domeniu, Traian Băsescu şi guvernul pe care-l conduce au pus de-o regionalizare pe masa românului. Asta, aşa, în loc de ştevie şi lobodă, tot mai scumpe şi acestea pentru buzunarele românilor. Făcută în pripă, probabil după o noapte mai grea a preşedintelui, tema regionalizării a lăsat – aproape ca de obicei – Guvernul şi PD-L în poziţie de ofsaid. Astfel că premierul de formă Emil Boc a explicat că regionalizarea musai trebuie făcută dacă vrem să mai primim bani de la UE. Comisia Europeană a negat ferm acest lucru, aşa că lui Boc i-a mai crescut puţin nasul. Culmea, altădată cunoscătoare a tuturor trăirilor din miez de noapte ale lui Băsescu, chiar şi Nuţi Udrea a fost luată pe nepregătite. Fiindcă nu mai departe decât cu o lună în urmă ea scria că nu se pune problema reorganizării administrative în această perioadă. Mai mult, ea spunea că o asemenea măsură ne-ar putea lăsa fără bani de la UE. Adică taman invers decât Boc. Prins cu ocaua mică şi neputând explica sub nicio formă cum stă treaba cu regiunile, Boc a revenit şi, în stilu-i caracteristic, a turuit ca o moară stricată cât de bine o să-i fie cetăţeanului, dacă se face regionalizarea. N-a putut însă să-i explice nicicum lui nea Grigore din Uricani de ce trebuie să vină până la Timişoara (ca să dau un exemplu din zonă) pentru o hârtie oarecare, să doarmă eventual prin gară, fiindcă ştim cu toţii cum se obţine un act.

Absolut nimeni din acest cabinet, de altfel cel mai ilar guvern din istoria României, nu poate să explice în mod coerent ce e cu regionalizarea şi, mai ales, cu graba suspectă cu care este băgată pe gât românilor. Paradoxal, o poziţie mult mai coerentă faţă de această temă o are Opoziţia. Asta, poate şi guvernul nu are niciun proiect. De unde şi ştirea că respectivul act ar fi strict secret.
Nu mai vorbim de modul absolut şmecheresc prin care se ocoleşte Constituţia. O dezbatere publică reală, instituţionalizată a lăsat locul unui concert de taclale. Toţi cei din PD-L au sărit să urle cât de bine este cu regionalizarea, fără să explice de ce, iar cei din opoziţie spun că nu e bine. Astfel că o temă atât de serioasă şi de complexă e dezbătută ca şi cum s-ar discuta pe marginea legii culegătorului de mure. Evident că simplul cetăţean nu mai înţelege nimic din această tevatură: o fi bună sau o fi rea regionalizarea. Aduce mai multe locuri de muncă pentru români, salarii mai mari, o viaţă mai decentă, în cele din urmă? Nu se ştie, fiindcă nimeni nu spune nimic. Ce vrea Băsescu forţând această temă? Iarăşi e greu de răspuns. Unii spun că vrea să dea jos guvernul, cunoscând faptul că UDMR nu marşează pe idee. Poate arată pisica, dar nu se ştie cui. Totul e o nebuloasă. Probabil că din toată această harababură ne-ar scoate o altă noapte mai grea a preşedintelui, după care să spună „la loc comanda, regionalizarea nu e bună”. Ce credeţi că ar face toţi pedeleii cu Boc în frunte? Normal, o să urle din toţi bojocii că regionalizarea e o porcărie!

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

RIANA a spus: (iunie 15th, 2011 at 07:54 )

LUI BASESCU .SA POATA FURA VOTURI MAI BINE in 2012

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Investiție de 140 de milioane de lei. A fost lansată licitația pentru modernizarea drumului județean dintre Moșnița Veche și Giroc

Comunitățile din Giroc și Moșnița vor beneficia de o nouă investiție pentru sectorul rutier. Joi, administrația județeană a lansată licitația pentru modernizarea Drumului Județean 595 D, care leagă Moșnița Veche de Giroc, prin Moșnița Nouă, o șosea cu o lungime de peste 12 kilometri. Prin această investiție vor fi conectate localitățile Giroc și Urseni la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 140 de milioane de lei. A fost lansată licitația pentru modernizarea drumului județean dintre Moșnița Veche și Giroc
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Surpriză la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureşan pentru funcţia de premier

Președintele Nicuşor Dan l-a desemnat pentru funcția de prim-ministru pe Siegfried Mureșan. Mureşan este suţinut pentru această funcţie de PNL, USR şi UDMR. Nicuşor Dan a afirmat că Mureşan a solicitat un timp de gândire. Update. Siegrfied Mureşan a anunţat că acceptă nominalizarea Preşedintele Nicușor Dan a avut consultări cu partidele parlamentare, minoritățile și parlamentarii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureşan pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV Timisoara contra Steaua, un meci pentru calificarea în finala campionatului

Suntem favoriți, dar finala se joacă pe teren. SCM USV Timișoara joacă pe teren propriu semifinala Ligii de Rugby. Echipa bănățeană va întâlni Steaua București, așa cum s-a întâmplat și sezonul trecut. Alb-violeții s-au calificat de pe locul I al sezonului regular, în vreme ce Steaua București a fost a patra. Rugbiștii viola au câștigat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timisoara contra Steaua, un meci pentru calificarea în finala campionatului
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Cornelia Elena Micicoi, fostul prefect de Timiș, a fost reținută de Parchetul European în cazul de fraudă cu fonduri europene

Fosta prefectă de Timiș, Cornelia Elena Micicoi, demisionată din funcție în urma unui scandal cu fonduri europene, a fost reținută pentru 24 de ore de către Parchetul European – EPPO, organismul independent al Uniunii Europene responsabil cu investigarea, urmărirea penală și trimiterea în judecată a autorilor infracțiunilor care afectează interesele financiare ale UE. Micicoi a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cornelia Elena Micicoi, fostul prefect de Timiș, a fost reținută de Parchetul European în cazul de fraudă cu fonduri europene

Economic vezi arhiva Economic

Stația de transformare Cetate Timișoara va fi modernizată, în urma unui proiect de 123 de milioane de lei

Operatorul de distribuție de energie electrică din zona Timișoarei a anunțat că va implementa un proiect de 123,49 milioane de lei, cu TVA inclus, pentru modernizarea și mărirea capacității stației de transformare Cetate, care deservește peste 25.000 de clienți din zona centrală a municipiului Timișoara. Din valoarea totală a proiectului, o sumă de circa 65,1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Cetate Timișoara va fi modernizată, în urma unui proiect de 123 de milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fosta prefectă de Timiș, Cornelia Elena Micicoi, demisionată din funcție în urma unui scandal cu fonduri europene, a fost reținută pentru 24 de ore de către Parchetul European – EPPO, organismul independent al Uniunii Europene responsabil cu investigarea, urmărirea penală și trimiterea în judecată a autorilor infracțiunilor care afectează interesele financiare ale UE. Micicoi a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cornelia Elena Micicoi, fostul prefect de Timiș, a fost reținută de Parchetul European în cazul de fraudă cu fonduri europene
Președintele Nicuşor Dan l-a desemnat pentru funcția de prim-ministru pe Siegfried Mureșan. Mureşan este suţinut pentru această funcţie de PNL, USR şi UDMR. Nicuşor Dan a afirmat că Mureşan a solicitat un timp de gândire. Update. Siegrfied Mureşan a anunţat că acceptă nominalizarea Preşedintele Nicușor Dan a avut consultări cu partidele parlamentare, minoritățile și parlamentarii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureşan pentru funcţia de premier
Universitatea Politehnica Timișoara a finalizat cu succes lucrările de modernizare, reamenajare și eficientizare energetică a Căminelor Studențești 1C, 2C, 4C și 7C. Proiectul, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a presupus o investiție totală de 43.209.519,35 lei (aproximativ 8,70 milioane de euro) și transformă radical standardele de locuire din campus, transformându-l într-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campus sustenabil în Timișoara: Peste 43 de milioane de lei investiți în modernizarea a patru cămine studențești ale UPT
Comunitățile din Giroc și Moșnița vor beneficia de o nouă investiție pentru sectorul rutier. Joi, administrația județeană a lansată licitația pentru modernizarea Drumului Județean 595 D, care leagă Moșnița Veche de Giroc, prin Moșnița Nouă, o șosea cu o lungime de peste 12 kilometri. Prin această investiție vor fi conectate localitățile Giroc și Urseni la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 140 de milioane de lei. A fost lansată licitația pentru modernizarea drumului județean dintre Moșnița Veche și Giroc
„O Comunitate Blană – Oraș prietenos cu animalele”, este numele proiectului prin care Asociația Colectivul Blană dorește să susțină relația dintre oameni și animale pentru a încuraja empatia, responsabilitatea civică și incluziunea și pentru a construi o comunitate mai unită. Proiectul este finanțat prin programul „O Comunitate 2026”, de către Direcția de Asistență Socială a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunitatea din Timișoara, prietenoasă cu animalele. Asociația Colectivul Blană lansează un proiect pentru încurajarea empatiei și responsabilității civice
Regiunea Banatului continuă să își consolideze legăturile dintre mediul de business, cetățeni și producătorii locali prin inițiative care pun în valoare potențialul economic și cultural al zonei. Un exemplu recent în această direcție îl reprezintă participarea proiectului Produs în Banat la evenimentul Benefits Day, desfășurat pe data de 16 septembrie 2026. Găzduit de AUMOVIO, evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Produs în Banat și AUMOVIO aduc împreună comunitatea și furnizorii locali la Benefits Day/FOTO
Bănățenii sunt așteptați să participe la cea de-a 68-a ediție a manifestării „Zilele Culesului Strugurilor”, una dintre cele mai importante, vizitate și recunoscute manifestări din regiune. Evenimentul este susținut de Organizația Turistică Vârșeț, sub patronajul Primăriei Vârșeț, în perioada 17–20 septembrie. În ultimii ani, Culesul strugurilor de la Vârșeț s-a transformat într-un important eveniment turistic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În weekend la Vârșet are loc o nouă ediție a „Zilelor Culesului Strugurilor”
Arheologii Muzeului Național al Banatului au dus la bun sfârșit o nouă campanie de cercetări arheologice desfășurate în situl de epoca fierului de la punctul Crivina – Leopoldsberg, din județul Timiș. Descoperirile realizate au fost importante, rezultatele săpăturilor din acest an au evidențiat ample lucrări de modificare a cadrului natural în care a evoluat comunitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arheologii Muzeului Banatului au continuat cercetările la punctul de la Crivina – Leopoldsberg
Suntem favoriți, dar finala se joacă pe teren. SCM USV Timișoara joacă pe teren propriu semifinala Ligii de Rugby. Echipa bănățeană va întâlni Steaua București, așa cum s-a întâmplat și sezonul trecut. Alb-violeții s-au calificat de pe locul I al sezonului regular, în vreme ce Steaua București a fost a patra. Rugbiștii viola au câștigat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timisoara contra Steaua, un meci pentru calificarea în finala campionatului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.