Soarta Liceului de Arte Plastice se judecă din nou marţi, când este programată o nouă şedinţă a Consiliului Local Timişoara. Aceasta ar urma să stabilească ce se va întâmpla, din toamnă, cu cei aproape 500 de elevi care învaţă la singura şcoală vocaţională cu acest profil din regiune.
Cea mai controversată propunere a conducerii Primăriei Timişoara se referă la mutarea elevilor Liceului de Arte Plastice în clădirea fostei şcoli generale nr. 9 şi în „construcţii modulare”. Mai exact, în containere din PVC, închiriate de la o companie care le oferă ca spaţii de depozitare. Dacă propunerea va fi aprobată, elevii şi profesorii Liceului de Arte Plastice se vor muta din actuala clădire, situată în centrul Timişoarei, care aparţine Fundaţiei Caritatea, în containere, pentru care municipalitatea este pregătită să plătească o chirie de aproximativ 17.000 de euro pe lună. Asta, în ciuda faptului că, de anul trecut, conducerea fundaţiei a propus reducerea chiriei. Mai mult decât atât, ultima ofertă oficială este inferioară valorii chiriei pentru containere. În ciuda faptului că edilii au organizat, săptămâna trecută, o dezbatere publică pe tema Liceului de Arte Plastice, până acum nu se ştie în ce măsură ideile lansate acolo au fost asumate. Pe de o parte, s-a propus alocarea unui spaţiu din partea Universităţii de Vest sau a Armatei, în apropierea Facultăţii de Arte, iar pe de altă parte, un nou proiect de hotărâre nu a fost postat pe pagina web a municipalităţii.
Comentarii prin facebook