Lorin Fortuna e convins: omenirea nu mai prinde sfarsitul anului!

Pastorul american Harold Camping a prezis, degeaba, că sfârşitul lumii vine pe 21 mai. La două săptămâni după data anunţată, a suferit un atac cerebral şi încă se recuperează. Timişoreanul Lorin Fortuna spune acum că, de fapt, la data anunţată de american a început Judecata de Apoi. Sfârşitul lumii e şi el foarte aproape.

Lorin Fortuna, primul om care a vorbit din balconul Operei, în momentele de incertitudine din Decembrie 1989, a trecut la ezoterism. El spune că prezicerile americanului Harold Camping, care a „văzut” sfârşitul lumii în 21 mai, nu se deosebesc prea mult de propriile sale viziuni. „Ceva se va întâmpla, cel târziu până la sfârşitul acestui an. Sunt prea multe informaţii pentru a putea fi vorba despre o eroare. Există multe similitudini între datele primite de noi şi cele transmise lui Camping”, spune Lorin Fortuna. Camping şi-a reconsiderat poziţia şi a mutat finalul omenirii pe 21 octombrie. Intre timp, a suferit un atac cerebral şi încearcă să se recupereze. Timişoreanul conectat la informaţiile astrale explică prin ce trece lumea în aceste momente. „Judecata de Apoi a început pe 21 mai 2011, iar sfârşitul lumii ar trebui să fie pe 28 iunie 2011. Acest final s-ar putea prelungi cel mult până la sfârşitul anului. Lumea a ajuns în faliment şi nu mai există ieşire”, afirmă Fortuna. Acesta crede că fumătorii, fanaticii religioşi, creştinii, budiştii şi, în general, toţi răufăcătorii vor fi distruşi odată cu Pământul. Preşedintele Asociaţiei de Revoluţionari „Victoria” e convins că un fenomen similar s-a petrecut în momentul dispariţiei civilizaţiei mayaşe. „Judecata de Apoi este un fenomen extraplanetar. Falimentul lumii fizice nu mai poate fi pus la îndoială. Au mai fost cazuri, cel mai cunoscut este cel al dispariţiei mayaşilor. Mayaşii au fost salvaţi de pe continentul sud-american, pentru că aşa a decis Judecătorul Lumii. Au fost luaţi pe nave şi duşi departe. Ulterior, pe continentul sud-american s-a declanşat Apocalipsa. Oamenii de acolo au fost înlocuiţi cu clone civilizaţionale spaniole şi portugheze”, afirmă Lorin Fortuna.
Conducătorul Suprem al Universului, desemnat în 20 mai 2011, alături de echipa sa de pământeni, urmează să ia deciziile vitale. „Se va face o selecţie. În acest moment, ziua fixată oficial pentru sfârşitul lumii este 28 iunie. Atunci vor dispărea principalele energii fundamentale: gravitaţia şi lumina. Pur şi simplu, unii se vor culca noaptea şi nu se vor mai trezi a doua zi. Vor fi deconectaţi de la existenţă. Pământul este în faliment total şi nu avem cum să ne mai revenim”, susţine vizionarul bănăţean. Şanse pentru omenire ar mai fi. „Nu este nimic definitiv. Civilizaţiile mutante s-au împărţit în două tabere şi fiecare are propriul interes. Oricum, ultima zi a Pământului este 18 decembrie 2011”, a conchis Fortuna.

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

blondu a spus: (iunie 23rd, 2011 at 17:34 )

e genial fortuna. te crucesti cand te uiti cine a facut revolutia. sau ce lideri au fost atunci. reptilienilor!

Seraphim a spus: (iunie 23rd, 2011 at 17:49 )

Din ce stiam…doar Dumnezeu stie. Niste boi isi dau cu parerea si dvs ii publicati. Nu era mai bine sa dati o reteta de sezon? Sincer…ardeti gazul de pomana!

gabi a spus: (iunie 23rd, 2011 at 17:51 )

dumnezeu si fortuna. se stie. dar cred ca si fernando de la caransebes stie ceva

loredana a spus: (iunie 24th, 2011 at 08:29 )

am belit-o!

CURcuBEU a spus: (iunie 24th, 2011 at 14:37 )

LEGATI-L,ASTA-I UN PERICOL PUBLIC,BAGAI-AS Pu|a PE GAT,CA*CATU’ ASTA FLAUSAT FACE REGIUNE DE RAS PE LA TV,GATU’ MA*TII DE ZAMBARET !!!

Florin a spus: (iunie 24th, 2011 at 16:02 )

Ok. „Presupunand”, prin absurd, ca se inseala (desi domnia sa are informatii sigure), atunci pe 19 decembrie o sa-si traga un glont in cap?

Florin a spus: (iunie 24th, 2011 at 16:08 )

Si inca o intrebare: o sa apara zombi pe strazi de sfarsitul lumii?

doru a spus: (iunie 25th, 2011 at 12:33 )

DIN CATE APARE PE SITE-UL CJT DL FORTUNA CERE SI PRIMESTE BANI SA SERBEZE ZILELE REVOLUTIEI LA SFARSITUL LUI DECEMBRIE!

EU PROPUN SA O SARBATORIM INNAINTE CA POATE NU MAI APUCAM….

suru a spus: (noiembrie 23rd, 2011 at 19:35 )

celor ce se crucesc observind ,,ce oameni au condus revolutia ,,reveniti-va si intrebati-va apoi ?oare de ce a ajuns omul acesta asa lovit la mansarda ,intrucit in 89 sigur nu era asa /pote o pastila in cafea /ceva sub scaunul din casa …….dar voi aruncati cu pietre /nui de mirare asa sunt oameni /departe de mine in al compara pe lorin cu ISUS/DAR la fel sa procedat cu ISUS care mult mai multe fapte spre binele multora in mod individual si general a facut si au strigat RASTIGNESTEL/ASA STIM NOI SA RASPLATIM PE APROAPELE NOSTRU /BRAVO VOUA —LUI LORIN SANATATE SI VINDECARE ,CURATENIE LA MANSARDA DE SE MAI POATE

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări

Preluarea bazei sportive Aqua Arena de către Primăria Timișoara și ”oferta promoțională” pentru rezervarea unui loc la bazin gratuit s-au dovedit extrem de atrăgătoare pentru timișoreni. Conform municipalității, pentru următoarele 10 zile au fost deja depuse peste 1.000 de rezervări. Din fericire, perioada promo se încheie în ultima zi a anului în curs. Deocamdată mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea răspunde declarațiilor lui Șipoș despre un pol reformator: ”Timișul și Timișoara au nevoie de mai mult decât o alianță în declarații”

Insistența celor de la USR pentru o alianță cu PNL în Timiș stârnește din nou reacții în cadrul filialei județene a liberalilor. Ultima solicitare a unui astfel ”pol reformator” vine de la președintele USR Timiș, Sorin Șipoș, acesta amintește despre fuziunea dintre PNL și Forța Dreptei la nivel național, care ar trebui să aibă efecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde declarațiilor lui Șipoș despre un pol reformator: ”Timișul și Timișoara au nevoie de mai mult decât o alianță în declarații”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică

Profitând de pauza internațională, cele două echipe din Timiș s-au reîntâlnit amical, după ce în urmă cu două săptămâni jucat oficial în campionat. A fost 4-1 pentru Poli în meciul cu Dumbrăvița. Pe un teren ce a rezistat foarte bine, după ploile abundente din această săptămână, startul a fost favorabil alb-verzilor. După o perioadă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații

Un operator economic din județul Timiș a fost amendat cu o amendă de 480.000 de lei de către Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș. Comisarii instituției au efectuat verificări în trei amplasamente, în urma unei reclamații privind executarea unor lucrări fără obținerea actelor de reglementare necesare. În urma controalelor, s-a constatat că același...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Insistența celor de la USR pentru o alianță cu PNL în Timiș stârnește din nou reacții în cadrul filialei județene a liberalilor. Ultima solicitare a unui astfel ”pol reformator” vine de la președintele USR Timiș, Sorin Șipoș, acesta amintește despre fuziunea dintre PNL și Forța Dreptei la nivel național, care ar trebui să aibă efecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde declarațiilor lui Șipoș despre un pol reformator: ”Timișul și Timișoara au nevoie de mai mult decât o alianță în declarații”
Profitând de pauza internațională, cele două echipe din Timiș s-au reîntâlnit amical, după ce în urmă cu două săptămâni jucat oficial în campionat. A fost 4-1 pentru Poli în meciul cu Dumbrăvița. Pe un teren ce a rezistat foarte bine, după ploile abundente din această săptămână, startul a fost favorabil alb-verzilor. După o perioadă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică
Preluarea bazei sportive Aqua Arena de către Primăria Timișoara și ”oferta promoțională” pentru rezervarea unui loc la bazin gratuit s-au dovedit extrem de atrăgătoare pentru timișoreni. Conform municipalității, pentru următoarele 10 zile au fost deja depuse peste 1.000 de rezervări. Din fericire, perioada promo se încheie în ultima zi a anului în curs. Deocamdată mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări
Un operator economic din județul Timiș a fost amendat cu o amendă de 480.000 de lei de către Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș. Comisarii instituției au efectuat verificări în trei amplasamente, în urma unei reclamații privind executarea unor lucrări fără obținerea actelor de reglementare necesare. În urma controalelor, s-a constatat că același...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații
Marți, 17 noiembrie 2026, ora 17:00, la Nemesis Art Club, situat în Bastionul Maria Theresia din Timișoara, va avea loc vernisajul expoziției „Timpul – între ritm și imagine”, care reunește lucrările artistei Consuela Grigorescu și ale invitatei sale, Laura Neaga. Expoziția propune o explorare vizuală a timpului, privit dincolo de dimensiunea sa cronologică, ca experiență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timpul, între ritm și imagine! Expoziție de grafică de excepție la Bastion, cu Consuela Grigorecsu și Laura Neaga
Marți, comunitatea creativă din Timișoara este așteptată la o nouă ediție a CreativeMornings Timișoara, găzduită de Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Participarea este gratuită, pe bază de înscriere. Invitata acestei ediții este Roxana Puriș, creatoare de conținut și digital storyteller din Timișoara, cunoscută pentru modul autentic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CreativeMornings Timișoara vine la Facultatea de Arte și Design, cu Roxana Puriș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că începând de luni, 16 noiembrie 2026, vor fi operate mai multe ajustări ale orarelor de circulație pentru mai multe linii de transport, majoritatea periurbane. Vizate sunt liniile M24, M30, M35 și 5C, precum și o modificare în ceea ce privește stațiile liniei M11, pentru o mai bună adaptare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT ajustează programul de circulație pe mai multe linii metropolitane și pe o linie orășenească
Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș lansează luni, la Sala Baroc, albumul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul Modernității în Pictura Europeană în Colecția Roberto Longhi”. Albumul reunește contribuțiile unor personalități din lumea artei și a cercetării istorico-artistice. Coordonator și editor al albumului este Filip A. Petcu, acesta va prezenta contribuțiile lui Cristina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul de Arte Timișoara se lansează albumul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul Modernității în Pictura Europeană în Colecția Roberto Longhi”
Facultatea de Management în Producție și Transporturi (MPT) din cadrul Universității Politehnica Timișoara (UPT) a marcat, vineri, 13 noiembrie 2026, trei decenii de existență. Ceremonia aniversară a avut loc în Auditoriumul Centrului de Conferințe al UPT și a celebrat dezvoltarea în premieră națională a domeniului Inginerie și Management, o direcție academică menită să îmbine competențele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei decenii de pionierat la Politehnica Timișoara! Facultatea de Management în Producție și Transporturi a sărbătorit 30 de ani de la înființare
Potrivit unui scenariu prezentat de PSD drept reformă administrativă, din opt oraşe câte numără acum judeţul Timiş, ar mai rămâne doar două: Sânnicolau Mare şi Jimbolia. În schimb, planul PSD nu spune nimic dspre comunele care au peste 10.000 de locuitori, pragul pentru a ajunge oraş. În Timiş sunt trei exemple de acest gen. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Potrivit planului PSD de reorganizare administrativă, şase oraşe din judeţul Timiş ar urma să dispară. În schimb, trei comune au peste 10.000 de locuitori
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.