Intalnire cu moartea, pe Makalu

Alpinistul Horia Colibăşanu a revenit din ultima expediţie în Himalaya, după ascensiunea pe vârful Makalu (8.463 m). Destinaţia iniţială a fost vârful Lhotse, însă un incident nefericit a pus capăt expediţiei. Abia după o lună, Horia a găsit puterea să povestească prin ce a trecut.

„Pentru prima oară într-o expediţie, am fost nevoit să îmi las rucsacul în mâinile altei persoane, pentru că eu nu-l mai puteam căra”, spune alpinistul timişorean. Expediţia Slatina-Lhotse a început în 7 aprilie, cu încercarea de a urca, în scopul aclimatizării, vârful Makalu. Alpiniştii au ajuns în tabăra de bază după zece zile grele, în condiţii de frig şi umiditate şi în lipsa echipamentului adecvat, rătăcit de liniile aeriene şi apoi rămas în urmă cu porterii. Abia pe 18 mai Colibăşanu şi colegii de ascensiune au pornit spre vârf. Împreună cu slovacul Peter Hamor, Colibăşanu a urcat succesiv în taberele 2, 3 şi 4. „Pe 21 mai, în jurul orei 13, am atins vârful Makalu, pe care am stat o jumătate de oră, ca să facem poze şi filmuleţe scurte, împreună cu echipa spaniolă Martin Ramos – Jorge Echocheaga”, povesteşte alpinistul. La întoarcere, Horia şi Peter au întâlnit-o pe colega lor de expediţie, Joelle Brupbacher, însoţită de şerpasul ei, Pasang Sherpa. Deşi avertizată că este târziu pentru a mai ajunge pe vârf, ea a continuat ascensiunea. Apoi a început coşmarul.

O moarte cumplită

„În jurul orei 21,30, am auzit zgomote şi am văzut flashuri de lumină. Am ieşit afară şi am întâlnit-o pe Joelle, care se întorcea de pe vârf. Era foarte obosită şi ne-a spus că fără Pasang nu ar fi reuşit să coboare. A băut o cană de ceai, spunând că se simte suficient de bine să meargă spre cortul ei, 200 m mai jos. A doua zi dimineaţă, în apropierea taberei lui Joelle, am văzut o persoană care se deplasa foarte greu. Ne-am dat seama că e Joelle. Am găsit-o ghemuită lângă o stâncă, în vânt, cu faţa acoperită cu gheaţă. La ora 23, am primit o staţie radio şi am cerut ajutor din tabăra de bază, un sherpa şi oxigen. Din cauza vremii, nimeni nu a putut urca la noi. În aceste condiţii, am aşteptat în zadar ajutor până a doua zi. Apoi am fost chemat de Pasang în cortul lor, pentru că Joelle se simţea foarte rău. Deşi îi administrasem medicamente speciale pentru altitudine, acestea nu puteau compensa epuizarea şi lipsa oxigenului. Când am intrat în cort, Joelle nu mai respira. I-am făcut masaj cardiac, dar nu am reuşit să obţinem nici o reacţie. După 20 de minute, nu mai avea reflex pupilar, ceea ce, în medicină, este considerat un semn al morţii. Am anunţat prin radio în tabăra de bază, dar aveam să aflu ulterior că nu am fost înţeles. Dimineaţa, am lăsat corpul lui Joelle în cort, fiind foarte obosiţi şi neputând lua o decizie de a face altceva. Acesta a fost îngropat mai târziu de colegul nostru Fabrizio Zangrelli”, a povestit timişoreanul. Din cauza oboselii, dar şi a evenimentelor din acele zile, Horia Colibăşanu şi Peter Hamor au decis să renunţe la încercarea de ascensiune a vârfului Lhotse.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților

Guvernul și-a asumat marţi, în faţa plenului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, răspunderea pe reforma pensiilor magistraților. Premierul Ilie Bolojan a afirmat că proiectul este un act de echitate socială pentru românii care muncesc. Ilie Bolojan a declarat, la angajarea răspunderii Guvernului pe pensiile magistraţilor, că nicăieri nu există pensionări în aceste sisteme, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Săptămână cu două meciuri acasă pentru baschetbaliștii Timișoarei

Liga Națională masculină de baschet se reia după fereastra echipelor naționale. Înaintea etapei a XI-a, din weekend, echipa bănățeană dispută o restanță. Alb-violeții întâlnesc CSM Galați, joi, 4 decembrie, de la ora 19.00, la sala Constantin Jude. Jocul contează pentru etapa a VII-a. SCM Politehnica se află pe locul al 13-lea, cu 11 puncte, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămână cu două meciuri acasă pentru baschetbaliștii Timișoarei
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Black Friday la Iulius Town Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Autostrada Timișoara – Moravița a primit aprobare pentru finanțare

Finanțarea pentru autostrada Timișoara – Moravița a primit aprobarea Ministerului Finanțelor. Acesta a aprobat un memorandum care stabileşte priorităţile de investiţii publice, în contextul deficitului bugetar mare. Alături de banii pentru Autostrada Timişoara–Moraviţa, au fost aprobați și bani pentru mai multe noduri rutiere pe A1, unele în zona de vest a României. Astfel s-a aprobat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Autostrada Timișoara – Moravița a primit aprobare pentru finanțare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) introduce în circulație, în perioada 4 decembrie 2025 – 8 ianuarie 2026, Tramvaiul lui Moș Crăciun. Este vorba de un tramvai nou, de tip Bozankaya, amenajat special pentru sezonul sărbătorilor de iarnă. Vehiculul va opera pe mai multe linii din oraș, conform programării săptămânale. Tramvaiul include elemente tematice specifice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tramvaiul lui Moș Crăciun va circula în Timișoara începând de joi, 4 decembrie
Inspectoratul Școlar Județean Timiș a fost informat, în cadrul unei discuții desfășurate la sediul instituției, despre existența unor indicii serioase privind o posibilă relație inadecvată între o elevă minoră și un cadru didactic dintr-o unitate de învățământ din Timișoara. Potrivit informațiilor primite, situația ar fi fost semnalată conducerii școlii de către personalul de specialitate, respectiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Relație interzisă sau viol la un liceu din Timiș? Cadrul didactic și-a dat demisia, cazul a ajuns la procurori
Liga Națională masculină de baschet se reia după fereastra echipelor naționale. Înaintea etapei a XI-a, din weekend, echipa bănățeană dispută o restanță. Alb-violeții întâlnesc CSM Galați, joi, 4 decembrie, de la ora 19.00, la sala Constantin Jude. Jocul contează pentru etapa a VII-a. SCM Politehnica se află pe locul al 13-lea, cu 11 puncte, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămână cu două meciuri acasă pentru baschetbaliștii Timișoarei
În aceste zile s-au împlinit trei luni de la debutul proiectului „Educație pentru sustenabilitate în comunitatea timișeană: Luna Verde @ UVT și Rețeaua Școlilor Verzi”. Acesta a debutat pe 2 septembrie, fiind organizat de Universitatea de Vest din Timișoara, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș și finanțat de Consiliul Județean Timiș prin programul TimCultura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT colaborează cu 12 școli timișorene pentru promovarea sustenabilității în domeniul educației
Sistemul medical timișorean va beneficia, în următoarea perioadă, de trei noi inițiative finanțate prin fonduri europene, are vor ajuta la oferirea, prin intermediul Spitalului Județean Timișoara de servicii mai bune de sănătate pentru pacienți. Cel mai important dintre cele trei proiecte se referă la dezvoltarea secției ATI de la unitatea medicală amintită, este un proiect...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Secția de ATI de la Spitalul Județean va fi modernizată și extinsă cu patru noi paturi, printr-un proiect transfrontalier Ro – Hu
Finanțarea pentru autostrada Timișoara – Moravița a primit aprobarea Ministerului Finanțelor. Acesta a aprobat un memorandum care stabileşte priorităţile de investiţii publice, în contextul deficitului bugetar mare. Alături de banii pentru Autostrada Timişoara–Moraviţa, au fost aprobați și bani pentru mai multe noduri rutiere pe A1, unele în zona de vest a României. Astfel s-a aprobat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Autostrada Timișoara – Moravița a primit aprobare pentru finanțare
Sub sloganul “Umbra potrivită, la locul potrivit”, Primăria Timișoara anunță înlocuirea arborilor ornamentali din piațeta din fața Școlii Generale nr. 30 cu alți pomi, care au potențial de creștere și de a oferi umbră în zonă. Desigur, umbra va deveni realitate peste câțiva ani, atunci când arborii vor crește. Înlocuirea s-a făcut la cererea conducerii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara înlocuiește pomii ornamentali cu alții care să facă umbră în față Şcolii Generale 30
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.