Şomajul redus nu aduce nimic bun în economia locală. În condiţiile unei rate a şomajului sub 2%, Timişul nu mai este atractiv pentru posibilii investitori.
Rata şomajului în juideţul Timiş a ajuns, din nou, sub două procente. Datele anunţate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă arată că, la sfârşitul lunii iunie, doar 1,79% din populaţia ocupată nu avea loc de muncă. „Din experienţa mea şi din ce am văzut şi în alte ţări, un şomaj de 3% este considerat «natural». Este a doua lună consecutiv când rata şomajului rămâne sub două procente. În mai a fost 1,9%, acum a ajuns la 1,79%”, a declarat Liviu Neguţ, directorul AJOFM. În Timiş sunt 5.947 persoane fără loc de muncă. Cea mai afectată categorie este cea a persoanelor cu vârste cuprinse între 40 şi 49 de ani, cu 28,65%, urmată de cei între 30 şi 39 de ani, cu 22,73%.
Comentarii prin facebook