La a şasea ediţie, Tabăra de Creaţie Plastică Rubin – Dubova se internaţionalizează şi vorbeşte franceză. În acest an, aici vin un critic de artă din Metz şi un pictor originar din Cote d’Ivoire.
Tabăra de creație se va desfăşura în perioada 31 iulie – 7 august și participă la consolidarea strategiei de dezvoltare a zonei danubiene prin punerea în valoare a inegalabilului peisaj din zona Cazanelor Dunării. Ediţia 2011 aduce două noutăţi semnificative. Din acest an, Fundaţia Rubin şi-a propus să amplifice experienţa taberei prin promovarea lucrărilor realizate pe panouri care vor fi amplasate în puncte de interes turistic de pe raza comunei Dubova. De asemenea, în colaborare cu Primăria Dubova, vor fi organizate, pentru copiii din comună, ateliere de creaţie – pictură, modelaj, pictură pe sticlă – care vor fi coordonate de artiştii participanţi la tabără. Şi de această dată Fundaţia Rubin a reuşit să coopteze în echipa taberei artişti plastici de excepţie, prin implicarea sculptorului Horia Bojin, consultant artistic al fundaţiei. Artiştii participanţi la ediţia din acest an sunt Alexandru Jakabhazi, Ana-Maria Teodorescu, Camil Mihăescu, Cristian Sida, Diana Popovici, Gabriel Kelemen, Horia Bojin, Manuela Marchiş, Ştefania Becheanu, Tiberiu Giucă, Victor Vulpe, Vlad Corban. Anul acesta tabăra se internaţionalizează. Alături de plasticienii timişoreni vin şi doi francezi: Gopal Dagnono, pictor (originar din Côte d’Ivoire), şi criticul de artă Alain (Georges) Leduc (scriitor şi critic de artă, profesor la Şcoala Superioară de Artă din Metz).
Comentarii prin facebook