Efervescenţa mediatică şi socială produsă de ultimele arestări efectuate pe plan local la propunerea procurorilor DNA mă determină să suspend şirul articolelor propuse pe tema noilor modificări ale legii civile, ce urmează să intre în vigoare începând cu 1 octombrie, şi să-mi concentrez săptămâna aceasta rândurile spre zona măsurilor preventive din plan penal, pentru a da explicaţiile necesare publicului larg cu privire la însemnătatea juridică şi socială a acestora.
Astfel, din capul locului trebuie făcută cuvenita distincţie dintre măsurile preventive şi în special dintre arestarea preventivă (care reprezintă cea mai drastică masură preventivă reglementată de legea noastră procedural penală) şi pedeapsa închisorii (sau orice altă pedeapsă prevăzută de legea penală). Spre deosebire de pedepse, măsurile preventive au menirea doar de a asigura buna desfăşurare a procesului penal, având caracter excepţional întrucât limitează libertatea de mişcare şi acţiune a individului în condiţiile în care acesta este protejat de prezumţia de nevinovăţie consacrată constituţional, până la finalizarea irevocabilă a pricinii.
Altfel spus, sunt cazuri şi din păcate nu puţine, în care deşi organele judiciare au uzat iniţial de măsura preventivă a arestării, ulterior, soluţia pe fond a fost una de achitare a inculpatului. Prin urmare, confuzia care în general se face în rândul opiniei publice între arestarea preventivă şi condamnarea la pedeapsa închisorii are în vedere caracterul privativ de libertate al celor două masuri şi necesitatea socială de rezolvare cu celeritate a pricinilor. Premisele arestărilor preventive în maniera în care de cele mai multe ori sunt prezentate opiniei publice exclud de multe ori vreo posibilitate de apărare, chiar dacă, în realitate, dosarele sunt departe de a fi atât de complete cum par, fiind şi componenta mediatică un factor de ajutor de care se tinde a se uza din perspectiva acuzării. Astfel, în condiţiile în care informaţiile ajung de multe ori la opinia publică într-o formă alterată, prezentate doar din perspectiva acuzării, se creează în rândul societăţii o impresie generală că persoana împotriva căreia se exercită o măsură preventivă este sigur vinovată, tinzând a se confunda măsura dispusă cu pedeapsa cuvenită pentru fapta de care cel vizat este acuzat.
Trebuie însă a se distinge în mod clar faptul că atât reţinerea cât şi interdicţia de a nu părăsi localitatea sau ţara, precum şi arestarea preventivă sunt măsuri ce se dispun împotriva unor persoane nevinovate (cărora nu li s-a stabilit încă vinovăţia printr-o sentinţă rămasă definitivă şi irevocabilă sau care pot să fie găsite nevinovate urmare a finalizării procesului penal). Astfel, aceste măsuri trebuie aplicate cu maxima prudenţă, doar când este necesar.
Fără a analiza punctual, caz cu caz, situaţiile în care legea stipuleaza că se poate aplica măsura preventivă a arestării, trebuie cunoscut faptul că în mod generic aceasta se ia dacă există riscul ca cel împotriva căruia se exercită acţiunea penală să altereze probe, să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea persoanelor implicate, respectiv să se sustragă de la urmărirea penală sau judecată sau dacă lăsarea în libertate a acestuia ar putea pune în pericol în mod concret ordinea publică.
În altă ordine de idei, cei cercetaţi sau urmăriţi penal, precum şi cei împotriva cărora s-a pus în mişcare acţiunea penală, ar trebui să cunoască faptul că orice conduită ce ar releva înfăptuirea vreunuia din riscurile enumerate anterior poate determina organele judiciare să solicite luarea unei măsuri preventive.
Comentarii prin facebook