La granița dintre reglementările civile și penale se află situațiile juridice ce au ca obiect un bun găsit. Bunaoară, dacă însușirea fără drept a unui bun găsit reprezintă infracțiune și se pedepsește conform legii, se pune problema identificării cazurilor în care o asemenea faptă nu intră în sfera de acțiune a dreptului penal, respectiv care este conduita de urmat atunci când găsim un bun aparent abandonat.
Reglementările civile ce vizează ocupațiunea (căci așa este denumită dobândirea proprietății prin simpla posesie exercitată asupra unui bun mobil) se limitează la acele lucruri care nu au stăpân, fiind definite ca intrând în această categorie bunurile abandonate (limitate la cele de mică valoare sau foarte deteriorate care sunt lăsate într-un loc public), precum și cele care prin natura lor nu sunt susceptibile de a avea un proprietar (spre exemplu animalele sălbatice, peștele și resursele piscicole din bazinele naturale, fructele de padure, ciupercile comestibile din flora spontană etc).
În ce privește aceste categorii de bunuri, simpla deținere a lor în posesie echivalează cu dobândirea dreptului de proprietate.
Alta este situația bunurilor care nu pot fi incluse în categoriile bunurilor abandonate sau ce nu sunt susceptibile de a avea un proprietar, în sensul că simpla găsire a acestora naște în sarcina găsitorului obligația de a le preda în zece zile proprietarului, iar dacă nu-l poate identifica, organului de poliție din localitatea unde au fost găsite. La rândul lor, organele de poliție cărora le sunt predate bunuri găsite sunt obligate să afișeze un anunț care să conțină elemente suficiente de identificare a bunurilor atât la sediu, cât și pe pagina web a instituției, încercând astfel să identifice proprietarii de drept ai acestora.
Prin excepție, găsirea unui bun într-un loc public impune obligația predării acestuia persoanei care deține folosința locului respectiv pe bază de proces-verbal. Dacă în termen de trei zile deținătorul locului nu identifică proprietarul, la rândul său are obligația de a-l preda poliției, urmând procedura generală anterior descrisă.
Restituirea bunului proprietarului de drept urmează să fie condiționată de achitarea de către acesta a tuturor costurilor legate de păstrarea în depozit a lucrului dacă asemenea cheltuieli au fost efectuate.
Normele legale stipulează că în cazul bunurilor care au valoare comercială, proprietarul va fi obligat să achite găsitorului contravaloarea a zece procente din prețul actualizat al lucrului, cu excepția cazului când găsitorul este chiar exploatatorul locului unde bunul a fost găsit, când acestuia nu-i este datorată nicio sumă.
Dacă proprietarul bunului găsit a făcut o ofertă publică de recompensa găsitorul, poate opta între procentul instituit de lege sau valoarea promisă ca recompensă.
Doar în situația în care bunul găsit nu va fi revendicat de nicio persoană va fi remis găsitorului în baza unui proces-verbal, urmând ca la data primirii, acesta să dobândească dreptul de proprietate asupra respectivului bun.
În concluzie, găsirea unui bun, înainte de a da naștere anumitor drepturi în patrimoniul nostru, instituie niște obligații cărora suntem nevoiți să ne conformăm.
Comentarii prin facebook