Liberalii au criticat pe ici, pe colo masterplanul lansat zilele trecute de executivul municipal, lucrare în care primarul Ciuhandu și compania spun ce-ar trebui să se aleagă de Timișoara în următorii zece ani. Aș zice că punctele slabe din masterplan scoase pe taraba dezbaterii de Nicolae Robu și alți pricepuți liberali fac parte din critica constructivă a alternanței la putere. De altfel, nici n-au prea dat liberalii cu barda în lucrarea cu care echipa lui Ciuhandu ne va scoate ochii toată campania electorală, criticând cu o oarecare gingășie lipsa de direcție a Timișoarei și continuarea unei administrații fără viziune, inerțiale de-a dreptul. Nu știu dacă lucrurile stau chiar așa catastrofist în masterplanul metropolitan, dar e normal ca PNL să critice și ce face rău, și ce face bine actuala conducere a primăriei. Ar fi culmea să-l laude și liberalii pe Gheorghe Ciuhandu, luându-se la întrecere la acest capitol cu PSD-ul lui Victor Ponta.
Bun, să revin la masterplanul care vrea să ne arate cum se va dezvolta Timișoara în viitorul mediu și lung. Ba chiar foarte lung. Atâtea bunătăți prezentate la modul general ne sunt arătate nouă, contribuabililor, căci repede am da o fugă la secția de votare pentru a ne asigura de continuitatea managementului local. Ca să vă faceți o idee despre ce cuprinde în zecile de file acest megaplan urbanistic – parcurs, firește, în diagonală și la modul amatoricesc – merită spus că piatra de temelie a schimbărilor este scoaterea din inutilul patronaj CFR a terenurilor de pe coridorul căii ferate dintre Gara de Nord și Gara de Est, urmând ca mijloace de transport subteran sau suprateran să servească navetistul urban. Gara Mare se va muta spre pasarelă, trenurile vor ocoli orașul, ca și centurile de nord și de sud, făcându-ne să uităm de aglomerația din aceste zile. Masterplanul vorbește de o primărie care se va ocupa nu numai de renovarea parcurilor pe bani mulți, cum se întâmplă acum, ci și de transformarea unor platforme industriale în parcuri tehnologice, parcuri de cercetare, perdele forestiere la periferie, stadion și sala polivalentă… gata, nu vă mai povestesc, că vă fac numai păreri de rău că nu mai apucați să trăiți să le vedeți cum le taie Gheorghe Ciuhandu panglica. Despre costuri mai bine că nu s-a spus nimic, că oricum nu știu să scriu cu atâtea zerouri.
Se mai poate spune că masterplanul este, ca orice mare plan, ceva fabulos. Că în Timișoara nu s-a mai construit și modernizat atâta de pe vremea ocupației austriece și că o gestiune româneasc n-are cum concura în veci acele perioade de glorie și civilizație urbană. Dar ce sens are să ne amărâm inutil? Mai bine să vedem partea bună a lucrurilor. Că Timișoara trebuia să aibă o hartă care să-i arate încotro să se îndrepte cu dezvoltarea, să nu o facă haotic ca până acum. Însă dincolo de ce vor mai polemiza cu folos managerii ori arhitecții și a proasta politicienii pe marginea acestui plan de modernizare a Timișoarei, nu pot să nu mă întreb ce împlinire ca gospodar al urbei poate avea primarul Gheorghe Ciuhandu când va povesti nepoțiloe cum a trebuit să conducă el orașul ăsta 16 ani, ca abia apoi să mai ceară timp alegătorilor să pună în practică masterplanul orașului în următorii 48.
Comentarii prin facebook