Gala Prietenilor, la Eve Fashion Lounge / FOTO

Toată crema societăţii mondene timişorene a luat parte vineri seară, la prima ediţie a „Galei Prietenilor Eve Fashion Lounge”. Rochii de gală semnate de cunoscuţi designeri timişoreni ca Diana Bobar sau Alina Lăţan, purtate de distinse doamne şi domnisoare, dar şi bărbaţi la patru ace, şi-au făcut apariţia în luxosul lounge.

Acum o săptămână, iniţiatorii acestei gale, Paul Soll şi Seemo Vegh au anunţat nominalizaţii celor 12 categorii, iar de atunci toată lumea era nerăbdătoare să afle câştigătorii dar şi criteriile pe care le-au luat în calcul organizatorii. Nu a lipsit binenţeles covorul rosu, fotografii şi şampania scumpă Moet & Chandon. Gala Prieteniilor a debutat cu mini recitaluri susţinute de Silviu Paşca, Fely, Popa Sapcă, Anastasia şi alţii.

La categoria Best Live Act a câştigat Cristian Iacob
Best Night Out-Fit a fost adjudecat de vedeta FHM Lina Meseşan
Best Smile a fost desemnată Monica Felica, iar premiul i-a fost acordat de vedeta tvt89, Aurelia Marcoane.
Best Couple a fost înmânat de celebrul sportiv Mihai Leu celor doi îndrăgostiţi Andreea Papp şi Paul Soll.
La categoria Best Loyal Grup au primit trofeul gaşca compusă din Daniela Vlad, Gaidos Paul, Monica Felicia, Marcel Martinas, Diana Vitan şi Diana Bandula.
Best Fashion Show a fost câştigat de Oana şi Cătălina Pircea cu La Sposa, premiul fiind înmânat de Alina Lăţan.
Best Dj, a fost desemnat Beni Ctrs
Best Artist a fost adjudecat de artista Fely
Best Party Concept a fost desemnat câştigător Bad Teacher. De asemenea, la Best Friendly Staff, toţi angajaţii au fost câştigători, iar la Best New Loyal Grup au primit trofeul Mihai Dobrescu, Militaru Georgeta, Luminiţa Peri& Co.

Ca la orice gală de acest gen, există persoane care nu sunt de acord cu modalitatea în care a fost aleşi câştigătorii. În acest context Paul Soll, organizatorul „Galei Prietenilor” a vrut să lamurească acest lucru. „Premiile s-au acordat în urma petrecerilor concept organizate din septembrie 2011 şi până în prezent dar şi a live act-urilor din Eve Fashion Lounge. Am urmărit fiecare petrecere şi live act personal şi astfel am ales câştigătorii. Toţi cei care au făcut parte din aceste concepte, au contribuit la succesul lor şi la fel şi artistii”, a declarat Paul Soll.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ghiroda se pregăteşte de marea finală de promovare în Liga 2

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii a ajuns în premieră într-o finală de baraj de promovare pentru Liga 2, după ce a eliminat-o pe Politehnica Timișoara săptămâna precedentă. Pregătirile pentru finală sunt în toi, atât din punct de vedere sportiv, cât și organizatoric. Campioana din C7 a trecut în semifinalele barajului de Politehnica cu 2-0 şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ghiroda se pregăteşte de marea finală de promovare în Liga 2
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Nicolae Ciuca

Nicolae Ciucă, la Timișoara: ”Decizia este luată pentru mărirea salariului minim”

Salariul minim va crește din această vară cu 400 de lei, la pachet cu menținerea unei sume neimpozabile de 300 de lei, ca sprijin pentru mediul de afaceri, a declarat, marți, la Timișoara, Nicolae Ciucă. El a spus că a discutat cu liderul partenerului de coaliție, Marcel Ciolacu, de abia luni, după ce mărirea fusese...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicolae Ciucă, la Timișoara: ”Decizia este luată pentru mărirea salariului minim”

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

De 1 iunie, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, ADID Timiș anunță desfășurarea unor activități educative dedicate importanței gestionării corecte a deșeurilor. Aceste activități vor avea loc în patru locații diferite și sunt menite să conștientizeze publicul, în special copiii, despre impactul pozitiv al colectării separate și implicit al adoptării unui comportament responsabil față de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua de 1 Iunie, ADID Timiș organizează în diferite locații activități educative privind gestionarea corectă a deșeurilor în locații diferite
Strada Cezar, care leagă Bulevardul Loga de Parcul Copiilor, a intrat astăzi în amenajare, după eliberarea domeniului public, prin recenta dispoziție a primarului Dominic Fritz. Strada ocupată ilegal de două familii binecunoscute timișorenilor, printr-o serie de construcții fără autorizații, va fi transformată, în următoarea perioadă, în stradă cu acces pietonal și velo și zone verzi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a început să amenajeze deja celebra stradă Cezar
În urma unei sesizări depuse de Partidul Alianţa Pentru Unirea Românilor,Biroul Electoral de Circumscripție nr. 1 Timișoara a decis înlăturarea imaginii lui Nicolae Ciucă de pe mai multe spații de afișaj publicitar din domeniul public. În sesizare se spune că pe bannerele respective, considerate de reclamant ca având caracter electoral, era reprezentat Nicolae Ciucă pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biroul Electoral de Circumscripție Timișoara îl dă jos de pe un panou publicitar pe Nicolae Ciucă
Universitatea de Vest a fost clasificată pe primul loc în Timișoara și a șasea din țară, în rankingul Round University Ranking (RUR) World University Rankings 2024. În clasament mai apare din Timișoara și și Universitatea de Științele Vieții (Fosta Universitate de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului). UVT ocupă poziţia 814 la nivel mondial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara a intrat în clasamentul RUR 2024
Cireșar aduce la Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș spectacole, expoziții, Flashmob-uri de dansuri populare și festivaluri: încă o lună efervescentă, cu unsprezece evenimente tentante pentru întreaga comunitate! Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș, organizează Festivalul Național de Folclor Petrică Moise, ediția a III-a,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Evenimente speciale într-o lună iunie magică, puse în scenă de Centrul de Cultură şi Artă/FOTO
Primăria Timișoara lucrează intens în această perioadă la tăiat iarba în spații publice. Instituția are programate numeroase intervenții de îngrijire a spațiilor verzi din toate cartierele. “Prioritate au școlile, parcurile, locurile de joacă și bulevardele mari, unde am intervenit deja de patru ori până acum, de la începutul sezonului. În aceste zone, sunt programate și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toate firmele contractate de Primăria Timișoara pentru întreținerea spațiilor verzi au ieșit pe teren la tăiat iarbă/FOTO
Consiliul Local Timișoara a adoptat, joi, cu doar 15 voturi pentru, Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Timișoara (SIDU) și a zonei urbane funcționale aferente perioadei de programare 2021-2027, un document extrem de important pentru comunitate, care trebuia adoptat în urmă cu ceva ani, dar a ajuns la rând doar acum, în cadrul unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Strategia Integrată de Dezvoltare a Timișoarei, aprobată la limită, la ani de zile de la momentul lansării proiectului. Proiectul e contestat
Eveniment util şi foarte bine primit de studenţi. InoHub UPT (Societatea Antreprenorială Studențească din Universitatea Politehnica Timișoara) a organizat cu succes, marți, 28 mai, prima conferință de antreprenoriat dedicată studenților, intitulată SPARK by UPT. Evenimentul a avut loc la Centrul de Conferințe UPT, reunind aproximativ 200 de participanți entuziaști și dornici să își dezvolte cunoștințele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sute de participanţi la prima Conferinţă de Antreprpenoriat pentru studenţi/FOTO
Top