Adrian Voicu, fostul iubit al Dacianei Ponta, adjunct la Garda Financiara

Timișoreanul Adrian Voicu a fost numit în funcția de comisar general adjunct al Gărzii Financiare. În vârstă de 35 de ani, Voicu a căpătat o anumită notorietate pentru faptul că a avut o relație amoroasă cu europarlamentarul Daciana Ponta, soția premierului Victor Ponta și fata senatorului Ilie Sârbu.

Adrian Voicu nu a ascuns această idilă niciodată. „Despre relațiile mele amoroase nu vreau să vorbesc, sunt lucruri care mă privesc numai pe mine. Nu neg relația pe care am avut-o cu Daciana, dar nu vreau să vorbesc despre ea”, declara Voicu, în iunie 2009, pentru Realitatea.net. Potrivit aceluiași site, el a avut o relație foarte bună cu tatăl Dacianei, Ilie Sârbu, chiar și după ce relația dintre Voicu și actuala soție de premier a încetat.

Ulterior, Voicu a avut și un conflict cu deputatul PDL Alin Popoviciu. În 2008 și 2009, el a amendat o firmă a deputatului care vindea produse de patiserie în Gara de Nord fără să elibereze bonuri fiscale. Răzbunarea lui Popoviciu nu s-a lăsat așteptată și, în iulie 2011, Adrian Voicu a părăsit Garda Financiară nereușind să treacă testările profesionale la care au fost supuși angajații ANAF. Chiar la acel moment s-a spus că la mijloc e mâna lui Popoviciu. La foarte puțin timp după instalarea Guvernului Victor Ponta, la începutul lunii iunie, Voicu a fost reintegrat în Garda Financiară Timiș. De aici a mai fost un singur pas, ce-i drept foarte uriaș, până în postura de comisar general adjunct la nivel național.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

diana a spus: (octombrie 3rd, 2012 at 12:42 )

un infatuat belit. dar e bine de stiut unde trebuie sa tragem la poarta. baiatul asta are un mare atu. nu despre inteligenta e vorba, ii lipseste. aici vorbim ca e destul de frumusel. de fapt e ca in cazul manechinelor care au picioare frumoase, sani si sunt experte in felatii. acesta face parte din categoria domnilor felatie.

pontaaaaa a spus: (octombrie 3rd, 2012 at 12:44 )

ponta stie???????? hahahahahahahahahahahahaha

gheri a spus: (octombrie 3rd, 2012 at 12:53 )

sogoru lu ponta. tare chestia asta. eu sunt sigur ca profesionalismul acestui baietas va fi promordial cand se va cantari cat de mult a comtat ca i-a dat-o pe sub codita dacianei.

Anonim a spus: (octombrie 3rd, 2012 at 14:07 )

popVICIU , vine pushkaroaia! :))

Dr. Kariciu a spus: (octombrie 3rd, 2012 at 17:21 )

Un retardat care ii va sapa si „lucra” pe toti din jurul sau. Complexat si tarat cu basini in creier ! RUSINE !

virgil a spus: (octombrie 3rd, 2012 at 19:02 )

asta e un taran cu pretentii de orasan nascut la paris. nu stiu cum sta cu pregatirea profesionala, dar daca si in profesie are acelasi comportament ca in viata de zi cu zi e nasol rau.

mariana a spus: (octombrie 3rd, 2012 at 23:00 )

Pe ce criterii sint numitii din nou sefii in Timisoara? Iarasi Sirbu, care apare la TV sdi vorbeste ca un „inger”? Parca ar fi cel mai nevinovat om de pe pamint! Nu sint destul de buni profesionisti pentru postul acesta? Ce naiba fac si USL-istii? Incep sa cred ca nu-i mai intereseaza alegatorii, ci se ajuta unii pe altii, egal cine vine la putere ,ideea ramine aceeasi; ajutarea,punerea pe posturi calduroase a pilelor, etc.

mihai a spus: (octombrie 3rd, 2012 at 23:39 )

aici e mana lui SARBU!!!

adrian a spus: (octombrie 4th, 2012 at 08:54 )

adrian voicu – caracter zero barat!

Popviciu a spus: (octombrie 4th, 2012 at 09:26 )

Pentru toti PDListii puscariabili care posteaza la greu habar nu aveti despre ce si cine vorbiti. E un mare profesionist si e vai de furtisagurile voastre!!!!

castan a spus: (octombrie 4th, 2012 at 10:20 )

si daca nu toti postacii sunt pedelisti? la tine se vede de pe luna ca esti uselist. dar vezi ca nu toti suntem pedelisti sau uselisti, care e acelasi rahat, dar cu ambalaj modificat. doua adunaturi de hoti!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top