Ilie Sarbu nu vorbeste despre Gabriela Ionescu

„Prezentul tabel înlocuiește propunerile făcute anterior” a scris cu mâna lui, în 2009, senatorul PSD Ilie Sârbu. Pe tabelul respectiv apărea și Gabriela Ionescu. Aceeași din stenograma Ostaficiuc – Blajnar, în prezent închisă pentru luare de mită. Acum, ea e renegată și de PSD, și de PDL.

La vremea redactării respectivului tabel, făcut public de Sorin Blejnar, Ilie Sârbu era președintele PSD Timiș. Constantin Ostaficiuc explică. „Pe Gabriela Ionescu a propus-o PSD Timiș. Noi eram atunci în alianță, era o înțelegere politică ocuparea anumitor funcții, iar PSD a propus-o pe această doamnă ca director coordonator adjunct pe activitatea de inspecție fiscală la DGFP”, a declarat președintele PDL Timiș.

Ostaficiuc spune că nu a fost niciodată de acord cu schimbările funcționarilor publici. „Cât am fost la putere, noi am păstrat profesioniștii, chiar dacă erau din alte partide. Ursu la Cadastru, Bojin la Ape sau Căpraru la Pensii sunt numai câteva exemple. Eu de ani de zile spun același lucru: când se schimbă o guvernare, trebuie stabilit nivelul până la care se pot produce schimbări. Corect mi se pare ca limita să fie la nivelul secretarilor de stat și al șefilor de agenții”, afirmă Ostaficiuc.

Senatorul PSD Ilie Sârbu preferă să nu discute pe acest subiect și aruncă pisica în curtea „portocaliilor”. „Nu vreau să comentez foarte mult. Un lucru este clar: în momentul arestării, această doamnă Ionescu nu era membră PSD, ci membră PDL. Restul sunt speculații”, a declarat Sârbu.

Gabriela Ionescu, fost director adjunct la Finanțele timișene, a fost condamnată la patru ani de închisoare pentru șase luări de mită şi cinci infracţiuni de trafic de influenţă. Ea i-a cerut unui om de afaceri diverse sume de bani şi bunuri pentru a asigura protecţie firmelor sale. Ionescu a primit drept șpagă inclusiv gazon și plante de grădină. Ionescu este condamnată alături de iubitul ei, cumnatul omului de afaceri Nicolae Mann, la rândul lui cercetat penal de DIICOT.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Bastos a spus: (octombrie 24th, 2012 at 09:35 )

De ce nu il intreaba Sarbu pe Craciunescu cine a propus-o pe doamna Gabi? Acum nu si-o mai asuma nici un partid. Nici Ostaficiuc nu a cunoscut-o nici Sarbu. Ar trebui domnul Adam Craciunescu de la CJT intrebat cine a Gabriela Ionescu. Daca nu isi aminteste sa il intrebati cine e Niki Man!!!!! Sau luati declaratiile doamnei Ionescu catre procurori si o sa vedeti ce legaturi exista intre Craciunescu si Ionescu si Craciunoiu Emil de pe lista aia

Tibi a spus: (octombrie 24th, 2012 at 20:03 )

Normal ca evita Sarbu un raspuns,ma gandesc ca nu e prea vesel ca s-a aflat ca el a propus o puscariasa in fruntea finantelor.

Daniel a spus: (octombrie 24th, 2012 at 20:27 )

Ce trist ca a aparut hartia aia,ca a cam dat peste cap activistii de la Antene,care urlau ca pdl-istii au propus-o pe doamna…din pacate au cam fost desconspirati…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Zece pentru Primăria Timişoara, şapte la preşedinţia CJ Timiş plus… Maria Grapini. A început oficial campania electorală pentru locale şi europarlamenatare

De azi a început oficial campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie, aceasta urmând să se încheie pe 8 iunie, la ora 7.00. În această perioadă candidații și partidele care îi susțin vor trebui să respecte o serie de reguli stricte. La nivel local, zece candidaţi s-au înscris în lupta pentru fotoliul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece pentru Primăria Timişoara, şapte la preşedinţia CJ Timiş plus… Maria Grapini. A început oficial campania electorală pentru locale şi europarlamenatare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor

Primarii din toată Europa s-au întâlnit la Liepzig unde nu s-au înfruntat în platforme electorale ci pe terenul de fotbal. Au fost câteva zile cu un spectacol total pe dreptunghiul magic, nivelul competiţiei întrecând toate aşteptările, fiind foarte ridicat. 16 echipe naţionale au fost prezente la competiţie, ele fiind împărţite în patru grupe de câte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf

Una dintre cele mai mari companii străine din Timișoara, cu activitate în domeniul automotive, poate realiza prin intermediul echipei Series Analysis o serie de teste pentru găsirea unor eventuale defecte ale pieselor realizate, folosind chiar și un computer tomograf. Societatea a investit la Timișoara în echipamente de ultimă generație pentru a identifica cele mai mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primarii din toată Europa s-au întâlnit la Liepzig unde nu s-au înfruntat în platforme electorale ci pe terenul de fotbal. Au fost câteva zile cu un spectacol total pe dreptunghiul magic, nivelul competiţiei întrecând toate aşteptările, fiind foarte ridicat. 16 echipe naţionale au fost prezente la competiţie, ele fiind împărţite în patru grupe de câte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor
Etapa a IV-a din Liga de Rugby programează a doua deplasare a acestui sezon pentru jucătorii bănăţeni. SCM USV Timișoara merge în Baia Mare, pentru meciul cu CSM Știința, de sâmbătă, 11 mai, ora 13.00. Primele trei runde au lăsat urme în lot. Antrenorii Mugur Preda și Valentin Popârlan au o listă de indisponibilități, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timişoara, deplasare dificilă la Baia Mare
Duminică, 12 mai, în intervalul orar 08:30 – 14:00, va avea loc evenimentul sportiv “Timotion – Timișoara se mișcă”. Cu această ocazie, circulația rutieră va fi închisă pe sectorul cuprins între Bulevardul. I.C Brătianu – strada 20 Decembrie 1989 – bulevardul Vasile Pârvan – bulevardul Corneliu Coposu – Splaiul Nistrului – Strada J.H. Pestalozzi. Circulația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timotion modifică, duminică, traseele unor mijloace de transport ale STPT
De azi a început oficial campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie, aceasta urmând să se încheie pe 8 iunie, la ora 7.00. În această perioadă candidații și partidele care îi susțin vor trebui să respecte o serie de reguli stricte. La nivel local, zece candidaţi s-au înscris în lupta pentru fotoliul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece pentru Primăria Timişoara, şapte la preşedinţia CJ Timiş plus… Maria Grapini. A început oficial campania electorală pentru locale şi europarlamenatare
Una dintre cele mai mari companii străine din Timișoara, cu activitate în domeniul automotive, poate realiza prin intermediul echipei Series Analysis o serie de teste pentru găsirea unor eventuale defecte ale pieselor realizate, folosind chiar și un computer tomograf. Societatea a investit la Timișoara în echipamente de ultimă generație pentru a identifica cele mai mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf
Companiile Rețele Electrice continuă instalarea de contoare inteligente, cu scopul de a le pune la dispoziție cienților o infrastructură mai rezilientă și flexibilă, sporind în același timp eficiența operațională. Astfel, până la finalul anului 2024, numărul total de contoare inteligente instalate de cele trei companii Rețele Electrice va ajunge la aproximativ 1,7 milioane, cel mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jumătate dintre clienții Rețele Electrice Banat vor avea instalate contoare de energie inteligente
Accident mortal, pe „zebră”, vineri dimineaţa în jurul orei 6.30. Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, a condus un autoturism pe strada Andrei Șaguna dinspre Calea Dorobanților înspre strada Baba Dochia, iar la intersecția cu strada Iulian Grozescu a surprins și accidentat un bărbat, în vârstă de 75 de ani, în calitate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A trecut pe roşu şi l-a costat viaţa!
Partidele politice înscrise în cursa alegerilor locale au ieșit ”la muncă” electorală din primul minut al zilei de 10 mai, când a început oficial campania. Toată lumea a ieșit la lipit afișe electorale. Cei de la Alianța Dreapta Unită și-au adus șefii naționali la Timișoara, iar la ora zero s-au dus toți în Piața Unirii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start cu surprize în campania electorală. Am avut prima confruntare electorală pentru scaunul de primar/Video
Alianța Dreapta Unită a ales Timișoara pentru a lansa oficial campania electorală pentru alegerile locale și cele europarlamentare. În componență integrală, cu toți liderii naționali ai partidelor componente, alături de localii Dominic Fritz, Alin Nica sau Ligia Dugulescu, reprezentanții alianței au umplut Sala Constantin Jude pentru un show cu lumini colorate, muzică live și discursuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța Dreapta Unită a lansat, la Timișoara, campaniile electorale pentru alegerile europarlamentare și cele locale
Top