Când a descălecat politic în Timișoara, tânărului liberal Ben-Oni Ardelean nu i-a fost deloc ușor. Întrebat de echipele de campanie ce vrea să facă pentru Timișoara când va fi mare, mare senator USL, Ben-Oni Ardelean avea opțiunile deja limitate. Nu putea să promită stadion nou, că acesta fusese deja făgăduit de domnii Titu Bojin și Nicolae Robu la locale. Nu putea să promită săli polivalente, pasaje, lumini pe Bega, că și pe astea le luase primarul Timișoarei. Nu prea putea să promită nimic, pentru că deja Nicolae Robu se angajase să facă tot. O banală sală de sport nu-i rămăsese, fiind clar că pentru asta se bătea ca un leu tot mandatul Petru Ehegartner, ce să mai vorbim de spitale de copii sau alte edificii de mare anvergură antamate deja de „vicele” Sorin Grindeanu?!
Bisericile erau subiect electoral pe tarlaua lui Dorel Covaci de Făget. Nici măcar „Credință, Speranță, Viitor…” nu putea cuteza a promite fără să-l supere pe președintele CJT, Titu Bojin, care tocmai câștigase o luptă grea, în vară, mizând pe aceste chestiuni de mare impact public. Așa că dlui Ben-Oni Ardelean nu-i rămăsese decât să le spună timișorenilor că le va face un muzeu al revoluției. Poate s-a grăbit. La vremea aceea mai rămăseseră libere terenul de rugby, un club de rummy și vreun delfinariu în Giroc, dar omul și-a ales calea cu muzeul și uite că a câștigat.
N-am să uit ziua aia de 15 octombrie 2012, când dl Ben-Oni a arătat presei cum vrea dumnealui să facă un muzeu mai mare, mai frumos decât memorialul existent la Timișoara, ceva ce să aducă cu Muzeul Holocaustului „la cel mai înalt nivel de calitate”, să aibă europenii și americanii ce să viziteze când ajung la Timișoara, în drum către Cluj. Au trecut mai bine de trei luni de atunci. Timișorenii au primit bine această promisiune și au votat pentru o schimbare majoră în viața lor: trecerea de la un muzeu al revoluției la două muzee ale revoluției! Numai că dl Ben-Oni se pare că nu a fost înțeles bine atunci de către alegători.
În prima apariție pe 2013 în fața presei timișorene, dl Ben-Oni și-a suflecat mânecile și a arătat că a cam rezolvat toată treaba cu memorialul revoluției și că singura incertitudine mai rămâne alegerea numelui. Care nici n-ar fi așa de importantă, la urma urmelor. În rest, totul e clar. Domnia sa chiar a vorbit la ministerul Apărării, proprietarul imobilului unde funcționează memorialul existent, cel al lui Traian Orban, și a observat că totul e în regulă, că spațiul e suficient și nu mai trebuie să se producă nicio mutare.
E, și dacă am aflat ce trebuie să facem să „realizăm” un muzeu care deja există, senatorul liberal ne-a mai vândut un pont: să facem niște parteneriate cu consiliul județean și primăria. Instituții care împreună cu memorialul lui Orban pot face toată treaba, atragând fonduri prin care să crească „la cel mai înalt nivel de calitate” tot proiectul și cu asta basta. Simplu ca bună ziua. Poți spune că omul nu și-a îndeplinit promisiunea? Dacă-i îngăduie Domnul, patru ani poate să nu mai facă nimic.
Comentarii prin facebook